DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Onisim Botezatu: Când intră Satana într-un om

Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Luca 22:3

Cel ce întinde mâna cu mine în blid este vânzătorul meu”. Curios că Isus nu îl lovește peste degete, nu îi dă peste mâini, nu îl oprește de la sfânta cină, nu îl mustră, nu îl exclude, nu ia casieria de la el, îi respectă lui Iuda impecabil dreptul la libera alegere. Cu alte cuvinte:”Iuda, fă ce vrei tu, că în fond tot ce vrea face omul”. Cine sunt eu să îl influențez pe omul mare, să îl conving că e rău dacă el e convins că e bine. A convinge este opera Duhului Sfânt, dar nici Sfântul nu se impune, doar convinge, argumentează, lămurește.

Când intră Satana într-un om îi deformează optica reală a lucrurilor. Totul vede deformat. Cu o mie de oameni stă de vorba, nu poate nimeni să îl contrazică sau să îl convingă că e altfel. Doar așa cum zice el este! E convins să se prăpădească. El vrea să moară. Nu ai ce să îi faci, nici Isus nu a putut, împotriva voinței unui om. Tot ce e alb, devine negru pentru un om cu Satana în el, tot ce e negru e alb, tot ce adevăr e minciuna, tot ce e minciuna e adevăr. Tot ce e altceva, alta opinie e greșit, tot ce crede el că e bine domnule așa e. Chiar dacă moare imediat, el vrea să moară convins.

Dacă întâlnești un om violent, tulburat, pornit pe a face rău, pornit convins pentru a vorbi de rău pe alții, cu dor de răzbunare, de denigrare, de umilire și înjosire, dă-i dreptate și fugi, e posibil să fi intrat Satana în el. Nu încerca să îl convingi, nu îi schimba voința că nu vei putea, el va sfârși prin suicid. Probabil și Isus s-o fi gândit: „Dacă e hotărât să moară și nu vrea schimbare a sorții, asta e, tot e în avantajul omenirii și al creștinismului, că dacă trăiește face și mai multi pui”. Apoi îi zice relaxat: „Ce ai de făcut fă repede!” Nu cumva să te răzgândești, să mai convingi vreo doi trei, să faci pui blestemați prin lăcomie și complot luciferic. Fă repede să moară doar unul, să nu mai aibă Satana suport, că ceilalți vor fi plini de Duhul Sfânt.

Casa trebuie măturată! Nu va putea intra Duhul Sfânt câtă vreme casa e locuita de adversar. Trebuie mai întâi recunoștință cu lacrimi amare că altcineva domină vasul tău de lut, trebuie cerut în grabă ajutorul să fie detronat stăpânul casei de către Isus, apoi Dumnezeu va pregăti terenul, va defrișa toți mărăcinii, va spăla cu sângele Său și va instala pe Sfântul Duh.

Sunt principii biblice dragilor, nu doar păreri confesionale. Eliberează-te de Satana! De ce întreabă preotul: „Te lepezi de Satana?” Asta ar trebui întrebat pe adulți nu pe niște prunci inconștienți. Iar adultul să răspundă: „Da! Mă lepăda de Satana: uciderii, prunc-uciderii, urii, tutunului, alcoolului, vrăjitoriei, minciunii, neiertători, pornografiei, preacurviei, fățărniciei, înjurăturilor, blestemelor, etc. O „multe satane” sunt de care trebuie să se dezică omul! Dar trebuie voință, căință, credință, despărțire categorică.

citeste mai mult: https://onisimbotezatu.blog/2022/05/10/cand-intra-satana-intr-un-om/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: