Pentru familie

Recomand: Complex Turistic Puiu – KERIGMA.ro – Vila Elim – Life Romania – Vacante pentru toti– Pret de Pret – Suflet&Lumina

Întâlnirea Cuplurilor Căsătorite

din Capela Creştină Petroşani

 

Prima Întâlnire

FAMILIILE NOASTRE: DE LA MEDIOCRITATE LA EXCELENTĂ

Dr. Parker, the famous minister, was speaking to a church in Chicago. After a few nights of services in which the Lord had been blessing through the study of the Word, there was a sharing time. People were asked to tell of the blessings they were receiving through Dr. Parker’s ministry and the Word of God. One lady stood up and said, “I’m so thankful for these lessons and what they’ve done for me! I’m so thankful that God loves me! I’m so thankful for this relationship that I have with God in Jesus Christ!”

She started to sit down and Dr. Parker said, “Just a moment. Tell me, with this new relationship in Jesus Christ, how does that affect you in the home? Does this make you a better mother? Does it make you a better housewife? Are you sweeter to your husband because of your relationship with Christ? Has this really made you a better wife and housekeeper?…

He felt a tug on his coat and the minister behind him said, “Press those points, brother! That’s my wife!”

Motivul pentru care ne întâlnim la această părtăşie a celor căsătoriţi este pentru a discuta despre câteva aspecte care ar trebui să ne preocupe în familiile noastre.

“Dacă tatăl şi mama ta, sora şi fratele tău, dacă nici chiar pisica şi câinele de pe lângă casă, nu sunt mai fericiţi pentru că tu eşti un creştin acum, trebuie să se pună întrebarea dacă eşti într-adevăr unul.”  James Hudson Taylor (1832-1905)

1Tim.5:8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s’a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios.

·    Decizia de a sluji partenerilor noştri.

ATACUL ASUPRA FAMILIEI

Să realizăm că instituţia familiei este atacată în zilele noastre (într-adevăr alături de altele – biserica, autoritatea statală, etc.).

– ispite, tentaţii

– lumescul

– ambiţiile de bunăstare, etc.

Sociologul şi istoricul Carle Zimmerman a evidenţiat în cartea sa apărută în 1947 “Familia şi Civilizaţia”, următoarele observaţii rezultate în urma comparării dezintegrării (dispariţiei) diverselor culturi (civilizaţii) cu declinul familiei din respectivele culturi. S-au găsit opt raţiuni pentru care acele civilizaţii s-au destrămat. Toate acestea privesc modele comportamentale domestice care reflectau spirala descendentă a fiecărei culturi studiate de Zimmerman.

– Căsnicia şi-a pierdut sacralitatea; Familiile erau frecvent destrămate prin divorţ.

– Semnificaţia tradiţională a ceremoniei nunţii s-a pierdut.

– Mişcările feministe s-au înmulţit.

– Un sporit dispreţ public arătat părinţilor şi oricărei autorităţi.

– Înmulţirea delicvenţei juvenile, a promiscuităţii şi a rebeliunii adolescenţilor.

– Refuzul familiilor tradiţionale de a-şi asuma responsabilităţile ce le reveneau.

– O tendinţă crescândă de acceptare a adulterului: Tolerarea fenomenului. Infidelitatea.

– Interesul crescând faţă de perversiunile sexuale şi de crimele cu substrat sexual. Răspândirea şi popularizarea acestora.

Familia – o bucăţică de rai – raiul pe pământ – doar pentru noi ?

Suntem expuşi pericolului de a vedea familia ca fiind un scop în sine, în loc de a fi un mijloc în atingerea acelui scop. Eu văd familia ca fiind un instrument divin, rânduit de Dumnezeu pentru a avea un impact asupra celor săraci şi înfometaţi din societatea noastră cu realitatea lui Isus Hristos prezentă în experienţa umană. În familie se găseşte cea mai mare intimitate, cel mai mare potenţial de împlinire şi satisfacţie. Hristos doreşte să facă familia un model a ceea ce El poate să facă în viaţa omului. De aceea, familia este responsabilă pentru evanghelizarea societăţii în care se găseşte, trebuind să se autodepăşească în a-l oferi pe Hristos şi altora. Auzim frecvent de programele creştine menite să-i scoată pe copii, tineri, adulţi de sub influenţa lumii necreştine. Nu vreau să spun că aceste proiecte nu sunt bune, dar este foarte greu să se facă ceva dacă nu noi nu suntem ne aflăm în locul unde sarea sărează şi unde lumina luminează.” Dr. Howard Hendricks

Să recunoaştem : familiile noastre pot, fie să-i atragă pe alţii la Dumnezeu, fie să-i respingă.

Nu uitaţi că şi Dumnezeu vă priveşte ca pe unul ! “Cei doi se vor face unul (un singur trup)”. De aceea, ceea ce face unul îl reprezintă şi pe celălalt. Eficienţa căminelor noastre în înaintarea Evangheliei nu se face fără participarea comună a ambilor parteneri.

“Cercul familiei este conductorul suprem al Creştinismului” Henry Drummond

Nu vreau să ne pierdem timpul doar discutând, ci căutând să ne îmbunătăţim relaţiile dintre parteneri. Situaţia fericită de care beneficiem toţi cei strânşi aici (ambii parteneri fiind creştini), să nu o abuzăm, să o neglijăm sau să o luăm de la sine (că ni se cuvine, sau altceva) ! Ea trebuie întreţinută şi dezvoltată.

“Casa (familia) este un edificiu care se construieşte până la destrămarea ei prin moarte. Ea este singura construcţie care se încheie cu demolarea !”

“Opţiunea voastră: altarul familiei, sau Satana vă va “altera” familia !”

“Chiar dacă mariajele sunt făcute în ceruri, omul trebuie să răspundă de întreţinerea lor.”

Întreţinere şi îmbunătăţire: …

Rutina doar a unei relaţii fizice poate dăuna. De fapt, prin aceasta este neglijat celălalt partener. Sunt neglijate nevoile lui morale şi emoţionale.

“A te căsători este uşor. A rămâne căsătorit este ceva mai dificil. Dar a fi fericit în căsnicie toată viaţa, se numără printre cele mai rafinate arte.” Roberta Flack

·    Să ne încurajăm unii pe alţii, în ciuda defectelor pe care acum le cunoaştem atât de bine !

FAMILIA – POTENŢIALUL UNEI TREZIRI

Dacă familiile o duc bine şi Biserica o duce bine ! De fapt, o trezire spirituală care să schimbe biserica noastră poate începe cu punerea la punct a familiei tale, a familiilor noastre. Noi, cei căsătoriţi avem potenţialul unui reviriment spiritual în biserica noastră prin uniunile deja realizate de Dumnezeu între doi creştini ! De aceea, dacă aceştia doi (soţul şi soţia) se leagă să promoveze o relaţie familială sănătoasă, spirituală (biblic), devotată Domnului şi Mântuitorului Hristos şi înaintării Împărăţiei Sale, atunci ne putem aştepta la o adevărată trezire care să străbată biserica noastră.

“Astăzi avem biserici slabe fiindcă avem familii slabe. Avem familii slabe fiindcă avem soţi şi taţi slabi. Avem soţi şi taţi slabi fiindcă aceştia nu au fost învăţaţi principiile biblice fundamentale ale familiei şi ale creşterii copiilor.” Bill Gothard

“Cu câţiva ani în urmă revista “Viaţa şi credinţa creştină” prezenta nişte descoperiri neobişnuite ce priveau două familii diferite. În 1677 un bărbat imoral s-a căsătorit cu o femeie uşoară. 1.900 de descendenţi s-au născut din copii acestui cuplu. Dintre aceştia 771 au fost infractori, 250 fuseseră arestaţi pentru diferite alte infracţiuni (nelegiuiri), 60 dintre aceştia au fost hoţi iar 39 au fost condamnaţi pentru crimă (omucidere). 40 dintre femeile descinse din acel cuplu se ştia că au boli venerice. Acest grup de urmaşi ai nefericitului mariaj a totalizat 1.300 de ani petrecuţi în spatele gratiilor şi au costat statul New York aproape 3 milioane de dolari.

De partea cealaltă iată ce s-a descoperit cu privire la familia Edwards. A treia generaţia l-a inclus pe Jonathan Edwards, predicatorul ce a adus trezirea în Noua Anglie şi cel ce a devenit ulterior preşedintele Universităţii Princeton. Dintre cei 1.344 de urmaşi ai acestei familii, mulţi dintre ei au fost preşedinţi de colegiu (13) şi profesori (65). 186 au devenit predicatori ai Evangheliei, iar mulţi alţii erau activi în bisericile lor. 86 au devenit senatori ai statului, 3 congresmeni, 30 judecători, iar unul a ajuns vicepreşedintele Statelor Unite. Nu se ştie ca  vreun urmaş al acestei familii să fi fost la închisoare, sau azil. În timp ce urmaşii primei familii au costat enorm societatea, urmaşii celei de-a doua au contribuit la progresul şi dezvoltarea ei, fără să-i ia un bănuţ.

Nu toţi copiii unor părinţi buni devin cetăţeni utili societăţii şi nici toţi urmaşii unor oameni răi, ajung rău. Dar totuşi posibilitatea ca un copil să intre cu dreptul în viaţă este mai mare dacă el provine dintr-un cămin unde domneşte dragostea, unde Biblia este învăţată şi respectată şi unde se fac rugăciuni. Atunci când tata şi mama trăiesc pentru Domnul, ei oferă un stimulent puternic copiilor de a alege o viaţă creştină. Exemplul părintesc este extrem de puternic. El influenţează fie în bine, fie în rău.”

Prov.22:6 “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s’o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”

·    Asumarea rolului de lideri spirituali în căminele noastre

În primul rând să realizăm responsabilitatea pe care fiecare, în parte, o avem. Pentru că familia este o uniune a doi creştini, responsabilitatea revine ambilor parteneri. Apoi, pentru că bărbatul a fost rânduit să fie conducătorul acestei unităţi, lui îi revine o responsabilitate suplimentară, aceea de a-şi conduce spiritual soţia lui şi copiii, dacă este cazul. El este omul care dă tonul spiritualităţii din casă; un fel de dirijor care în funcţie de cum îşi “dirijează” familia, aşa o are !

“Este nevoie de doi pentru a face o căsnicie să fie un succes, şi doar de unul pentru a o transforma într-un eşec.” Herbert Samuel

“O căsnicie reuşită constă întotdeauna dintr-un triunghi: bărbatul, femeia şi Dumnezeu.” Cecil Myers

“Reuşita în căsnicie înseamnă mai mult decât a găsi omul potrivit. Înseamnă a fi omul potrivit.” Robert Browning (1812-1889)

Aceasta să fie ziua în care decidem să ne schimbăm familiile noastre – să nu le lăsăm în paragină spirituală – dacă vrem ca acestea să reziste şi să supravieţuiască !

Să decidem să tratăm cu seriozitate spiritualitatea din casă şi mai ales să ne întemeiem relaţiile şi convieţuirea familială pe principiile biblice ale familiei.

“Cu orice preţ căsătoreşte-te. Dacă îţi găseşti o soţie bună vei deveni foarte fericit. Dar dacă îţi vei găsi una rea, atunci vei deveni un filozof.” Socrates (470-399 B.C.)

“În societatea noastră “fericirea” este un produs de casă !”

“Medicamentele şi sfaturile sunt două lucruri mai plăcute de oferit decât de primit.”

“Câinilor le vine uşor să-şi arate afecţiunea. Ei nu se îmbufnează şi nu stau supăraţi. Nu fug niciodată de acasă când sunt trataţi nedrept. Nu se plâng niciodată de mâncarea ce li se dă. Nu se plâng de cum arată casa. Sunt cavaleri şi curajoşi. Gata să-şi protejeze stăpâna cu preţul vieţii lor. Le plac copiii, indiferent de cât de gălăgioşi şi supărători ei sunt. Câinilor pur şi simplu le place să fie în compania lor. De fapt, câini fac concurenţă soţilor (bărbaţilor)  şi dacă aceştia ar copia mai mult din virtuţile lor, viaţa în familiile noastre ar fi mult mai plăcută.” Billy Graham

“Creştinul se presupune să-şi iubească aproapele, iar devreme ce nevasta lui îi este cel mai “aproape”, ea ar trebui să însemne dragostea lui cea mai profundă.” Martin Luther (1483-1546)

“Bărbatul care critică permanent alegerile soţiei sale, nu pare să-i pună niciodată la îndoială alegerea lui ca soţ al acesteia.”

“Căsnicia este arta convieţuirii compatibile a doi oameni incompatibili.”

“Căsnicia este un permanent test al caracterului.”

“Căsnicia nu ne face nici mai buni, nici mai răi, ci doar intensifică (evidenţiază) la bine şi la rău ceea ce deja se găseşte în noi.” Sydney J. Harris (1917-1986)

Viitorul bisericii cât şi viitorul umanităţii depind în mare măsură de părinţi şi de viaţa de familie pe care aceştia o întemeiază în căminele lor. Familia este oglinda măreţiei unei naţiuni, la fel cum demnitatea indivizilor reprezintă adevărata oglindă a civilizaţiei ei.” Pope John Paul II (1920- )

Vă amintiţi de accentul pus de comunişti pe familie ? “Familia, celula de bază a societăţii” ? De ce i-au acordat atenţie ? Pentru că ştiau că este partea ei vitală. Dacă aceasta nu o duce bine, nici o politică, nici o economie nu va avea succes.

“Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se ataşează un individ cât şi prima autoritate sub care acesta învaţă să trăiască, familia este cea care stabileşte valorile cele mai fundamentale ale unei societăţi” Charles Colson

“Rânduită de Dumnezeu ca fiind cea mai elementară formă de organizare omenească, familia este …prima şcoală a instruirii umane. În aceasta părinţii primesc nişte monştrii micuţi, plini de egoism, care-şi petrec majoritatea timpului lor strigând cu sfidare şi aruncând cu mâncare în jur, pe care-i învaţă să se exprime, să împartă ce-i al lor cu alţii, să-şi aştepte rândul, să respecte proprietatea altuia. Aceste lecţii oferite la această şcoală se traduc mai târziu în respect faţă de alţii, în autocontrol, în ascultarea lor de lege, pe scurt în formarea virtuţilor de caracter necesare supravieţuirii societăţii (umane).” Charles Colson

“Nici o altă structură nu poate înlocui familia. Fără ea, copiii noştri sunt lipsiţi de orice temelie morală. Fără ea, ei devin nişte analfabeţi morali a căror unică lege este eu-l.” Charles Colson

“Cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a conferit vieţii omeneşti, calitatea de tată, mamă şi copil, pot de fapt deveni cele mai mari blesteme dacă Isus Hristos nu este capul acelei instituţii unde noi suntem recunoscuţi ca atare. (adică, în familie)” Oswald Chambers

We must strengthen our commitment to model strong families ourselves, to live by godly priorities in a culture where self so often supersedes commitment to others. And as we not only model but assertively reach out to help others, we must realize that even huge societal problems are solved one person at a time.

Charles Colson (1931- )

Earl Palmer in his book The Enormous Exception wrote the following about the Golden Gate Bridge in San Francisco, which is built directly upon the fault zone of the San Andreas fault:

It is built to sway some twenty feet at the center of its one-mile suspension span. The secret to its durability is its flexibility that enables this sway, but that is not all. By design, every part of the bridge — its concrete roadway, its steel railings, its cross beams — is inevitably related from one welded joint to the other up through the vast cable system to two great towers and two great land anchor piers. The towers bear most of the weight, and they are deeply imbedded into the rock foundation beneath the sea. In other words, the bridge is totally preoccupied with its foundation. This is its secret! Flexibility and foundation.

That’s like a family: A mom and dad, twin towers of strength providing the family with a great foundation, bending at times to keep family members together.

See:  Psa 128:1-6

OBIECTIVE – nu prea multe, dar măreţe !

Să învăţăm cum să :

– aplicăm principiile biblice în relaţia dintre cei doi parteneri.

– ne ocupăm de conflictele maritale şi cum să le rezolvăm în mod biblic.

– trăim în familie într-o manieră plăcută Domnului; conform standardului Său de sfinţenie.

– ne creştem copiii în Domnul; să-i învăţăm să fie credincioşi.

Poate ceea ce începem noi astăzi, aici, ar trebui preluat şi continuat de fiecare în propriile familii. Noi nu putem să vă introducem cu forţa într-un “cantonament” biblic. Ori aplicaţi aceste lucruri şi familiile voastre vor prospera şi o vor duce bine, ori le vom chinui şi în mod natural se vor distruge.

Mărturisesc că am înghiţit în sec când mi s-a propus să fac acest studiu. Nu că nu eram pregătit pentru el, ci pentru că ştiam că după el nu va mai fi loc de mediocritate ! (În familie cu jumătate de inimă şi cu toată inima în biserică ? Poate ? Nu ştiu încă. Nu cred că este aşa, dar cu siguranţă trebuie să acord mai mare atenţie familiei mele !)

Ştacheta este înaltă. Idealul este măreţ. Dar, pentru Dumnezeu, familiile noastre trebuie să se îmbunătăţească !!

“CĂZNICIE” SAU CĂSNICIE ? CE VREM ?

Fiecare la rândul lui a simţit “greul” căsniciei şi a înfruntat într-o situaţie sau alta imperfecţiunea partenerului său. Însă acest lucru nu este motiv de renunţare în a mai lucra cu celălalt, sau de a comunica, şi în schimb de a te rezuma în resemnare – “asta e” sau, “ăsta e”, “cu el m-am măritat şi n-am ce face” !?

Tentaţia este de a încerca să-l schimbi tu pe celălalt, dar este greşit să încerci aşa ceva.

Orice întrebări sunt binevenite.

Dacă cineva are nevoie de discreţie…

Isus este de mare preţ pentru temelia familiei

John Piper

Efeseni 5:21-6:9

Isus este preţios deoarece ne şterge vina. El este preţios deoarece ne oferă viaţa veşnică. Iar El mai este preţios deoarece prin El suntem împliniţi (lit.: devenim autentici, în ideea că trăim viaţa aşa cum am fost creaţi s-o trăim, adică trăim pentru scopul cu care am fost creaţi, n.trad.). Isus Hristos este cel mai important om care a trăit vreodată. A-L cunoaşte este mai de preţ decât a-i cunoaşte pe cei mai celebri şi mai puternici oameni pe care i-a avut istoria. A fi cunoscut şi iubit de către El este o mai mare cinste decât aceea ca toţi şefii de stat să se plece în prezenţa ta. Atunci când va trece lumea aceasta şi vom sta cu toţii înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, mulţi dintre voi vă veţi uita în urmă cu ruşine şi groază văzând cât de lipsit de importanţă a fost locul pe care I l-aţi oferit Fiului lui Dumnezeu în vieţile voastre: văzând cât de rar I-aţi vorbit, cât de puţin aţi învăţat din Cuvântul Său, cu ce inimă împărţită eraţi dispuşi la ascultare, cât de îngustă era sfera vieţii peste care-L doreaţi drept Domn. Şi în acea zi nu vă veţi mai mira de ce aţi fost atât de nefericiţi în viaţa aceasta: nefericiţi la locul de muncă, nefericiţi la şcoală, nefericiţi la biserică, nefericiţi acasă. Totul vă va fi clar: supunerea cu o inimă împărţită domniei lui Hristos, arătată în trăirea noastră de zi cu zi, nu numai că-l fură pe Hristos de cinstea pe care I-o datorăm, dar ne fură şi pe noi de bucuria şi sensul vieţii noastre.

Dacă este adevărat, aşa cum am văzut săptămâna trecută în Romani 14:9, că Isus doreşte atât de mult să fie Domn în vieţile noastre, încât a murit cu acest scop, atunci nu reiese clar de aici că Isus doreşte să fie Domn peste fiecare parte a vieţii tale? Nu există moment, loc sau activitate în rutina vieţii noastre de zi cu zi în care Isus să nu dorească să fie stăpânul nostru, ajutorul nostru şi conducătorul nostru. Iar tu nu vei cunoaşte niciodată bucurie şi împlinire în îndeplinirea numeroaselor tale sarcini zilnice până nu I te vei preda în întregime Lui. Adică până nu Îi vei spune: “Fac tot ce spui, Isuse, la muncă. Fac tot ce spui, Isuse, la şcoală. Fac tot ce spui, Isuse, la biserică. Isuse, voi face şi acasă tot, tot ce spui.”

Fiecare îşi doreşte un cămin fericit. Şi majoritatea oamenilor doresc un cămin în care totul să aibă sens – un cămin care să aibă o misiune şi un destin, dincolo de simpla satisfacţie a îndeplinirii dorinţelor noastre zilnice. Dorim cămine în care fiecare persoană să înflorească, nu să pălească. Cămine pline de aroma respectului şi nu de mirosul unei continue lipse de apreciere. Cămine pline de râset şi nu de amărăciune, de conversaţii faţă-n faţă şi nu de comentarii sporadice, de pace şi nu de conflict, de simţul unei misiuni comune şi nu de o introvertire tot mai acută.

Importanţa vieţii familiei în societate şi în biserică cu greu poate fi exagerată. O, cât de importantă este viaţa familiei în dezvoltarea personalităţii unui copil! Şi nu numai în dezvoltarea copilaşilor – ci experienţa vieţii de acasă determină, de asemenea, rodnicia vieţilor soţilor şi ale soţiilor. Ne dorim un cămin fericit şi o familie care să aibă un scop şi o misiune. Iar mesajul meu de astăzi este acela că domnia lui Isus Hristos este singura temelie durabilă care poate să ţină un asemenea cămin. A te încrede în Hristos ca Mântuitor, a te preda Lui ca Domn şi a orienta toate relaţiile din familia ta înspre El, lucrul acesta transformă căminul într-un mic rai pe pământ. Şi chiar dacă unul dintre membrii familiei tale nu este credincios, există mai mult har şi putere pentru dragostea ta sub domnia lui Isus decât în oricare altă parte. El este de mare preţ ca temelie a familiei.

Ceea ce doresc să fac în această dimineaţă vizavi de textul nostru din Efeseni 5 este să scot o idee principală pe care să o ilustrez apoi, pe scurt, în relaţia dintre soţ şi soţie. Ideea principală este aceasta: viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos.

Efeseni 5:21-6:9 este un text destul de familiar. Vorbeşte despre soţii şi soţi, despre copii şi părinţi şi despre sclavi şi stăpâni. Acestea erau cele trei tipuri de relaţii ce predominau într-o gospodărie tipică din acea vreme, fiind aşadar nevoie ca ele să fie reglementate. Pavel răspundea la întrebarea: ce schimbări apar într-o familie atunci când membrii ei devin creştini? Însăşi prezenţa unui asemenea text în Noul Testament (mai sunt multe altele: Col. 3:18-4:1; 1 Petru 2:18-3:7; Tit 2:4-10) arată faptul că Dumnezeu nu este indiferent cu privire la concesiile mutuale obişnuite care au loc în viaţa de familie. Dacă Hristos este Domnul nostru, El este Domn peste fiecare aspect al vieţii tale cotidiene.

Însă ceea ce nu se cunoaşte prea bine cu privire la acest text este contextul în care Pavel îl aşază. Priviţi înapoi la versetul 15: “Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. …” Apoi urmează o serie de propoziţii care ne spun care este efectul umplerii cu Duhul lui Dumnezeu: “Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. “ Apoi însă majoritatea versiunilor englezeşti (şi cele româneşti, n.trad.) fac ceva ce cu greu ne lasă să vedem intenţia lui Pavel. Ele pun un punct sau un punct şi virgulă după versetul 20 şi traduc versetul 21: “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. “ Însă în original, “supuneţi-vă“ nu formează o nouă propoziţie sau nu este un verb principal. Este un participiu din seria participiilor “vorbind“, “cântând“, “aducând laudă“, “mulţumind“. Cu alte cuvinte, versetul 21 este, alături de versetele 19-20, o explicaţie a ce înseamnă să fii plin de Duhul, din versetul 18. Literal, pasajul spune, deci: “Fiţi plini de Duhul, vorbind unii cu alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând şi aducând din toată inima laudă Domnului, mulţumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi fiind supuşi unii altora în frica lui Hristos. “ Scopul versetelor 19-21 este acela de a enumera lucrurile care se întâmplă atunci când sunteţi plini de Duhul Sfânt. În versetul 19 inimile voastre se revarsă în cântare unul către celălalt şi către Domnul. Versetul 20 spune că mulţumirea se află în centrul acestor cântece revărsate din inimă. Iar versetul 21 spune că atunci când sunteţi umpluţi de Duhul, vă supuneţi unii altora.

Când Duhul Sfânt are controlul deplin asupra vieţii tale, atunci inima ta se revarsă într-un cântec de mulţumire şi inima ta se supune cu smerenie în slujba celor din jurul tău. A te supune cuiva este opusul stării de răzvrătire, mânat de un sens al superiorităţii sau de sentimentul că eşti prea bun ca să te smereşti şi să ajuţi atunci când cineva îţi cere un serviciu. Este ceea ce vrea să spună Pavel în Efeseni 4:1-2 prin: “Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste. “ Iar în Romani 15:2, “Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.” Şi Romani 12:10, “În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.“ Şi Filipeni 2:3, “Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.“ Acest gen de smerenie şi disponibilitate pentru a sluji mai degrabă decât a fi slujit, pentru a da cinste mai degrabă decât a ţi se da cinste este o roadă a Duhului. Şi atunci când suntem plini de Duhul ne vom supune unii altora în felul acesta. Aceasta este legătura dintre versetele 18 şi 21.

Însă acum apare legătura crucială cu viaţa de familie. Versetele de la 22 încolo sunt în mod clar o extensie şi o aplicare a principiului din versetul 21. Cunoaştem lucrul acesta în principal din gramatica textului. Porunca din versetul 22, “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri,“ nu are verb în original. Spune simplu, “Nevestelor, soţilor voştri.“ Lucrul acesta înseamnă că ideea este o continuare a versetului 21. Astfel, cursul ideii de la versetul 18 la 22 ar fi: “Fiţi plini de Duhul … supunându-vă unii altora în frica lui Hristos: nevestele, soţilor voştri, ca Domnului.”

 

Aşadar, acum ar trebui să fie evident unde ajung cu ideea mea principală: viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu. Supunerea unei soţii faţă de soţul său şi dragostea unui soţ faţă de soţia sa (vs. 22-23), ascultarea copiilor şi creşterea lor de către părinţi (6:1-4), ascultarea slujitorilor şi toleranţa stăpânilor (6:5-9), toate acestea sunt expresii ale principiului din 5:21: “supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.“ Iar această supunere din versetul 21 este o descriere a modului în care acţionează oamenii atunci când sunt plini de Duhul Sfânt (v. 18). Prin urmare, întreaga viaţă a familiei este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu.

Însă ideea mea principală mai are o parte. Ea spune: “Viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos.” Chiar dacă Duhul lui Dumnezeu are libertatea de a se manifesta acolo unde El doreşte, există o legătură stabilită de Dumnezeu între supunerea faţă de Hristos ca Domn şi lucrarea Duhului. Pavel a spus în 1 Corinteni 12:3, “Nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ‘Isus să fie anatema!’ Şi nimeni nu poate zice: ‘Isus este Domnul’ decât prin Duhul Sfânt.” Oriunde o persoană se pleacă în umilinţă sub domnia lui Hristos, acolo Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Aceasta este misiunea Duhului, de a-L proslăvi pe Isus Hristos. Isus a spus în Ioan 16:14 că atunci când va veni Duhul, “El Mă va proslăvi.“ Aşadar, atunci când suntem plini de Duhul suntem îndrăgostiţi de slava lui Hristos şi ne plecăm cu plăcere înaintea lui ca Domn. Sau, s-o spunem altfel, dacă dorim să vedem pe Duhul lui Dumnezeu transformând viaţa familiei noastre, atunci trebuie să ne predăm total lui Isus ca Domn şi să facem din fiecare activitate a vieţii noastre cotidiene o jertfă de laudă la adresa Lui. Atunci când Duhul domneşte în viaţa ta, faci totul cu gândul de a-L cinsti pe Hristos. Şi în felul acesta Isus devine temelia, punctul de focalizare şi scopul familiei, iar viaţa căminului este transformată.

Observaţi cum reiese acest lucru din text. După ce ni se porunceşte, în versetul 18, să fim plini de Duhul, aproape fiecare verset care urmează până la 6:9 arată faptul că lucrarea Duhului este aceea de a-L proslăvi pe Hristos şi de a orienta toată viaţa (în special viaţa de familie) spre El. Haideţi să urmărim ideea lui Pavel. Mai întâi, în versetul 19, Duhul produce cântece pentru Isus. În versetul 20 El produce mulţumire către Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Apoi, în versetul 21, El produce supunere în frica lui Hristos. În versetul 22 soţiile se supun soţilor ca Domnului. În versetul 25 soţii îşi iubesc soţiile cum a iubit Hristos Biserica. În 6:1 copiii ascultă de părinţii lor în Domnul. În versetul 4 părinţii îşi cresc copiii în mustrarea şi învăţătura Domnului. În versetul 5 sclavii ascultă de stăpânii lor pământeşti din toată inima, ca de Hristos. Iar în versetul 9 stăpânii se feresc de ameninţări deoarece au şi ei un Stăpân în ceruri. Când o familie este plină de Duhul, orice lucru este orientat înspre Hristos. Viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Aceasta este ideea principală.

Acum aş dori să ne uităm pe scurt la două dintre aplicaţiile pe care Pavel i le face acestui adevăr în textul nostru: mai întâi, un cuvânt pentru soţi, apoi unul pentru soţii, iar apoi, în încheiere, o provocare pentru noi toţi de a fi umpluţi de Duhul, supunându-ne domniei lui Hristos, de dragul familiilor noastre. Cuvântul pentru soţi este acesta: Fiţi plini de Duhul! Supuneţi-vă domniei lui Hristos! Apoi recunoaşteţi următorul lucru: calitatea de cap al familiei încredinţată vouă de către Dumnezeu trebuie să se exercite în dragoste, după modelul dragostei lui Hristos faţă de Biserică. Cred că mulţi oameni greşesc astăzi spunând că, deoarece în versetul 21 este învăţată supunerea reciprocă a tuturor credincioşilor unul faţă de altul, nu mai există nici o distincţie între rolurile soţului şi al soţiei. Însă textul pur şi simplu nu ne permite o asemenea interpretare. Versetele 22-33 prezintă formele specifice pe care trebuie să le ia supunerea şi ascultarea soţilor şi soţiilor. Iar acestea nu sunt la fel. Soţia este comparată cu Biserica, soţul este comparat cu Hristos. Soţul este comparat cu capul, soţia este comparată cu trupul (v. 28). Dacă tot ceea ce ar fi dorit Pavel să spună ar fi fost: “Supuneţi-vă unii altora!“ ar fi putut să renunţe la versetele 22-33. Însă cunoaştem din alte epistole pe care le-a scris (1 Cor. 11, 1 Tim. 2) că Pavel vede în ordinea creată o distincţie pusă de Dumnezeu între bărbat şi femeie, distincţie care face din calitatea de cap şi conducător al bărbatului în căsnicie ceva potrivit şi minunat.

Însă ceea ce accentuează Pavel aici în Efeseni 5:25-33 este că soţii ar trebui să fie plini de Duhul Sfânt, dornici să-L proslăvească pe Isus Hristos şi, astfel, gata să-şi potrivească calitatea de conducători după cea a lui Hristos. Hristos şi-a îndeplinit slujba de cap sau conducător al ucenicilor printr-o slujire până la sacrificiu. Isus nu a încetat să mai fie conducătorul ucenicilor atunci când s-a aplecat să le spele picioarele (Ioan 13:13-15). Iar atunci când atârna pe cruce, ca cel de pe urmă om, de dragul miresei Sale, Biserica, El n-a fost mai puţin capul ei. Vai de soţii care cred că bărbăţia lor pretinde din partea lor o atitudine dominantă, care să emită pretenţii soţiilor lor. Aceasta nu caracterizează un cap în asemănare cu Hristos, ci un bătăuş copilăros.

Însă ideea secundară care reiese din acest text, vizavi de soţi, este la fel de importantă astăzi ca şi ideea principală, anume că tu trebuie să fii conducătorul şi capul casei tale sub autoritatea lui Hristos. Nu lăsa ca retorica feminismului contemporan să te facă să gândeşti că a fi conducător în familie, după modelul lui Hristos, este ceva nepotrivit. Este lucrul de care căminele noastre au nevoie mai mult decât orice. Soţilor, dincolo de toată docilitatea, slujirea şi supunerea faţă de nevoile şi dorinţele cele mai adânci ale soţiilor voastre, voi sunteţi capul, conducătorul. Ce vreau să spun este că tu eşti cel care ar trebui să iei iniţiativa în lucrurile Duhului, tu eşti cel care ar trebui să-ţi conduci familia în rugăciune, în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi în închinare; tu eşti cel care trebuie să iei iniţiativa în a oferi familiei o viziune a sensului şi a misiunii ei; tu eşti cel care ar trebui să iei iniţiativa în modelarea structurii morale a căminului şi în administrarea păcii şi a bucuriei lui. Încă n-am întâlnit o soţie care să fie deranjată sub o asemenea conducere după modelul lui Hristos. Însă cunosc o sumedenie de femei care nu au fericire în viaţă, deoarece soţii lor nu au viziune morală, nu au o concepţie spirituală cu privire la destinul familiei şi, prin urmare, nici o dorinţă de a conduce pe cineva spre o direcţie anume.

Aţi văzut reclama la ţigările Camel? Aceea cu acel macho cu părul creţ, cu faţa bronzată, plin de muşchi şi cu o ţigară atârnată în colţul gurii? Cuvintele de pe afiş sunt: “Unde e locul unui bărbat.“ (Reclama vorbeşte nu doar de un loc anume, ci şi de un mod de a fi, n.trad.). Ştiţi ce mă rog atunci când mă gândesc la această reclamă? Mă rog ca biserica noastră (biserica baptistă Bethlehem) să fie plină de oameni care, atunci când văd reclama, să spună: “Scuteşte-mă cu minciunile astea!“ – oameni care ştiu că locul lor ca bărbaţi este pe genunchi, alături de soţiile lor, conducându-le în rugăciune. Locul unui bărbat este alături de copiii lui, conducându-i în închinare şi rugăciune. Locul unui bărbat este pe scaunul de şofer, conducându-şi familia la casa lui Dumnezeu. Locul unui bărbat este singur cu Dumnezeu, dis-de-dimineaţă, căutând viziune şi direcţie pentru familie. Bărbaţi, vă provoc în numele lui Isus Hristos, Regele nostru, să fiţi la locul vostru!

Acum un scurt cuvânt pentru soţii. În contextul său, Efeseni 5:22 spune: dacă sunteţi pline de Duhul şi supuse domniei lui Hristos, atunci veţi fi supuse soţilor voştri ca Domnului. Acea scurtă expresie, “ca Domnului“, are două implicaţii. Una este aceea că loialitatea supremă a femeii este faţă de Domnul Isus şi că orice loialitate fată de ceilalţi este subordonată şi derivă din aceasta. Cealaltă implicaţie este aceea că, prin urmare, loialitatea în supunere faţă de ceilalţi este limitată de voia revelată a lui Hristos. Asta înseamnă că forma pe care o ia supunerea unei soţii va diferi în funcţie de calitatea conducerii soţului său.

Dacă soţul este un bărbat evlavios care are o viziune biblică pentru familie, conducând-o în lucrurile duhovniceşti, atunci o femeie evlavioasă se va bucura sub această conducere şi îl va sprijini în ea. Nu se va simţi zdrobită sub această conducere, aşa cum nici ucenicii nu se simt zdrobiţi sub conducerea lui Isus. Dacă ea va crede că viziunea lui nu este corectă sau că direcţia pe care o dă nu este biblică, ea nu va sta mută, ci va ridica semne de întrebare într-un spirit blajin, putând adesea să-i păzească piciorul de alunecare. Deoarece calitatea de cap a soţului nu înseamnă infailibilitate sau refuzul de a se corecta. La fel cum nici implicarea soţiei în a modela direcţia familiei nu implică nesupunere.

Însă dacă o femeie creştină este căsătorită cu un bărbat care nu oferă nici o viziune, nici o direcţie morală, nu ia nici o iniţiativă în ce priveşte lucrurile duhovniceşti, atunci forma supunerii ei va fi diferită. Sub domnia lui Hristos ea nu va fi părtaşă cu soţul ei la păcat, chiar dacă el doreşte lucrul acesta. Iar acolo unde va putea, ea va oferi o viziune spirituală şi o direcţie morală copiilor ei. Însă chiar şi în această situaţie ea nu va trebui să arate un spirit dominant şi plin de sine. Chiar şi atunci când ea trebuie, de dragul lui Hristos, să facă un lucru cu care soţul ei nu este de acord, ea poate să explice într-un duh blând şi liniştit că nu doreşte să-i fie împotrivitoare, însă îi este loială lui Hristos. Chiar şi în această situaţie, ea nu trebuie să-i predice. În adâncul fiinţei sale el se simte îngrozitor de vinovat că nu-şi asumă conducerea morală a familiei. Trebuie să-i oferi spaţiu şi în tăcere să-l câştigi prin dragostea ta puternică şi jertfitoare (1 Petru 3:1-6).

În concluzie, există un model stabilit de Dumnezeu cu privire la conducere şi supunere, la conducere şi la o susţinere cu bucurie a acestei conduceri. A fost conceput de către Dumnezeu şi descoperit nouă, pentru ca să putem găsi fericirea în cămin şi o misiune cu un scop bine definit al familiei noastre. Este lucrarea Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Aşadar, întrebarea pentru tine care doreşti un cămin fericit, o misiune cu un scop bine definit şi un destin pentru familia ta este: eşti tu plin de Duhul lui Dumnezeu şi supus domniei lui Hristos?

De John Piper. ©Desiring God.

Website: www.desiringgod.org

Email: mail@desiringgod.org

Toll Free: 888.346.4700

Tradus de Tiberiu Pop

RELAŢIA FAMILIALĂ DIN PERSPECTIVA BIBLICĂ

Chiar dacă poate fi puţin umilitor pentru noi, aş dori totuşi să ne reamintim ceea ce Dumnezeu spune despre căsnicie şi cum este ea privită în Cuvântul Său (care sunt lucrurile elementare, de bază, ale familiei, principiile ce trebuiesc recapitulate).

Relaţia familială, dintre soţul bărbat şi soţia lui, femeie (precizări necesare în aceste zile!), trebuie să fie rânduită conform Scripturii. În primul şi-n primul rând, familia nu este o invenţie omenească, la fel cum nu este nici relaţia sexuală şi de aceea adevărurile revelate ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt cele ce trebuie să stea la baza căsniciei. Biblia este “manualul Inventatorului” acestei relaţii şi atunci când ea nu merge, trebuie să apelăm la acesta. Dar să nu aşteptăm să apară problemele pentru a recunoaşte că avem nevoie de acest manual despre căsnicie/familie. Pentru ca viaţa din ea să fie plăcută lui Dumnezeu, utilă scopului Său pe Pământ, şi aducătoare de adevărată fericire pentru noi (o degustare a raiului !), noi trebuie să descoperim care este planul lui Dumnezeu pentru familiile noastre.

CINE ESTE AUTORITATEA ÎN DOMENIU ?

Istoria Bisericii demonstrează acceptarea necondiţionată a Bibliei ca fiind revelaţia lui Dumnezeu. Cu excepţia unor diviziuni eretice desprinse din ea, în general în biserică s-a recunoscut că Scriptura este absolut (complet) autoritară şi demnă de încredere în toate afirmaţiile ei. Luther a spus odată că, “atunci când Biblia vorbeşte, Dumnezeu vorbeşte”. De aceea, şi noi acceptăm Biblia ca fiind autoritară din punct de vedere moral şi suficientă în chestiuni de credinţă şi practică. Este autoritară pentru că solicită un răspuns din partea noastră la pretenţiile (declaraţiile) ei. Este suficientă prin aceea că omul poate beneficia de tot harul lui Dumnezeu, atunci când principiile lui Dumnezeu se transpun în practica sa.

Materialul ce urmează din acest punct este preluat şi adaptat după Garry şi Anne Marie Ezzo, din cartea “Growing Kids God’s Way”

“Când există armonie în relaţia dintre soţ şi soţie, se infuzează stabilitate în familie.”

1. Ce vrea să se spună prin afirmaţia biblică că, “nu este bine ca omul să fie singur” (Gen.2:18) şi la ce se referă ?

2. Rezumaţi următoarele idei:

a) De ce a creat Dumnezeu femeia ?

b) De ce a rânduit Dumnezeu căsătoria ?

3. Sunt copii necesari pentru a aduce completare familiei ? Explică răspunsul tău.

4. Completaţi cu cuvintele cheie următoarele patru principii enunţate mai jos.

a) Principiul nr.1 : Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este prima relaţie _______ rânduită în Scriptură.

(Răspuns: După Cuvântul lui Dumnezeu, relaţia soţ-soţie este prima relaţie socială rânduită de Dumnezeu.)

Dumnezeu l-a făcut pe om în stare să interacţioneze cu alte fiinţe umane. Principiile interacţiunii sociale au fost orchestrate în mod divin prin Legea Sa. Dar în înţelepciunea Sa, Dumnezeu a făcut ca toate relaţiile umane să înceapă cu un soţ şi soţie. Alte relaţii, tată-fiu, mamă-fiică, frate şi soră, au intervenit mai târziu.

b) Principiul nr.2 : Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este prima _______ relaţie dintr-un sistem de relaţii.

(Răspuns: Conform planului lui Dumnezeu relaţia soţ-soţie este relaţia principală din reţeaua de relaţii dependente.)

Ideea de dependenţă este prezentă în toată creaţia. Ceea ce Dumnezeu a creat în a doua zi depinde de ce-a creat în prima. La fel, ceea ce a creat în a treia zi depindea de ce-a creat în primele două zile. Aceeaşi idee este vitală în planul lui Dumnezeu pentru relaţiile umane, îndeosebi pentru cele ce se găsesc în familie. Calitatea relaţiei părinte-copil depinde de calitatea relaţiei soţ-soţie. Acest adevăr nu se va schimba niciodată. Siguranţa copilului depinde de ceea ce el observă petrecându-se între tatăl său şi mama sa. Când îi vede pe aceştia că-şi arată reciproc dragoste şi afecţiune, el se simte cel mai în siguranţă.

c) Principiul nr.3 : Relaţia dintre soţ şi soţie trebuie privită ca fiind ________ într-o familie.

(Răspuns: Relaţia dintre soţ şi soţie este relaţia prioritară a unei familii.)

Prioritatea în relaţia familială a relaţiei soţ-soţie priveşte reuşita în creşterea copiilor. Dacă vă iubiţi copiii trebuie să faceţi ca această relaţie soţ-soţie să fie prioritară. Copiii nu sunt o supapă pentru presiunea din cămin şi nici o cârjă pentru susţinerea lui. Nu-i putem folosi pentru întărirea căminelor noastre. Ei trebuie să vină pe lume în cămine deja întărite.

Mai mult decât orice le puteţi oferi pe lume, copiii au nevoie să ştie că tata o iubeşte pe mama şi că mama îl iubeşte pe tata. Împreună voi sunteţi capul şi inima familiei.

d) Principiul nr.4 : Devreme ce aceasta este relaţia prioritară, toate celelalte relaţii se presupun să-i fie __________ .

(Răspuns: Din moment ce relaţia soţ-soţie este prin căsătorie relaţia prioritară, toate celelalte relaţii trebuie să-i fie subordonate acesteia.)

Acest principiu vorbeşte despre structura de autoritate existentă în familie. Relaţia părinte-copil este subordonată relaţiei soţ-soţie. Cea din urmă a fost prima în ordine. Ordinea şi autoritatea sunt importante în dezvoltarea copiilor. Părinţii “democratici” sau “liberali”, care abdică de la autoritatea dată lor de Dumnezeu plasând copiii la acelaşi nivel cu ei, răstoarnă acest principiu. Dacă se doreşte ca să existe armonie şi dragoste în familie, părinţii trebuie să-şi asume rolurile lor divine de a conduce familia. Dacă se înlătură autoritatea părintească, haosul va interveni nu doar în familie, ci va afecta şi societatea din jur, după bine vedem întâmplându-se astăzi.

SUNT COPIII CENTRUL FAMILIEI VOASTRE SAU SUNT MEMBRII AŞTEPTAŢI ŞI BINEVENIŢI AI EI ?

Adeseori părinţii îşi părăsesc dragostea lor dintâi şi se concentrează doar asupra copiilor veniţi în vieţile lor. Deşi acest lucru se poate face din intenţii bune (pentru a fi buni părinţi), el duce totuşi la destrămarea relaţiei prioritare a familiei – ceea de, soţ şi soţie. Dacă aceasta suferă atunci creşterea copilului va fi schilodită mai târziu.

O a doua consecinţă care subminează autoritatea părintească în reuşita creşterii copiilor este plasarea copiilor în centrul vieţii de familie – conceptul care spune că copiii sunt centrul universului familiei, în loc de a fi membrii aşteptaţi şi bineveniţi ai ei.

Părinţii care-şi concentrează întreaga lor energie doar asupra creşterii copilului drept prioritate copilul. Aceştia aduc lumea la picioarele lui, în loc de a-l scoate pe copilul lor în lume şi de a-l învăţa să interacţioneze cu ea.

Părinţii care fac acest lucru încalcă prioritatea relaţiei soţ-soţie, aşa cum este instituită în Scriptură. Când această relaţie devine subordonată relaţie părinţi-copil, planul lui Dumnezeu pentru o căsnicie stabilă, puternică şi armonioasă, este zădărnicit.

CE ESTE FAMILIA ?

O familie este alcătuită din “ciorchini” sociale principale (primare) şi secundare.

Ciorchini sociale principale şi secundare: Primul “ciorchine” familial principal constă din trei relaţii:

– soţ – soţie

– părinte – copil

– copii – copii (fraţi surori)

Cel de-al doilea “ciorchine” familial îi conţine pe bunici şi nepoţi, unchi şi mătuşi, verişori şi nepoţi. Biblia nu recunoaşte ca şi familie convieţuirea a doi sau mai mulţi oameni fără legături de rudenie.

Temeliile biblice ale familiei sunt descrise în primele capitole ale Bibliei.

De ce a creat-o Dumnezeu pe femeie şi care a fost intenţia Lui în rânduirea căsătoriei (acestei relaţii soţ-soţie) ?

 

Gen.2:18 “Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Nu este bine ca omul să fie singur. Din ce punct de vedere ? Îl avea pe Dumnezeu cel mai aproape ! Omul era singur şi Dumnezeu nu a considerat acesta lucru ca fiind bun. Orice altceva din creaţia Lui de până acum a fost, dar nu şi acest aspect al ei.

El era înconjurat de o creaţie neatinsă de păcat, binecuvântat de o relaţie perfectă cu Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu spune că nu este bine ca omul să fie singur !! (NU, nu este un îndemn la căsătorie!) În mod evident că “singurătatea” de care a vorbit El nu privea relaţia pe verticală cu Creatorul Său şi nici relaţia lui cu creaţia.

Explicaţia stă în felul în care evrei priveau omul nedivizat ca o singură fiinţă unitară, trup şi suflet, nu separată ca grecii, omul este doar trup, ori doar suflet. De aceea,

NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere spiritual.

NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere social.

NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere emoţional.

NU era bine ca omul să fie singur, din punct de vedere fizic.

În acest fel, era considerat tot omul ! Toate aceste dimensiuni umane sunt acoperite în declaraţia lui Dumnezeu – “Nu este bine ca omul să fie singur” – care se referă la absenţa unei alte fiinţe ca şi el, dar complet diferite de el pentru ca astfel să-l completeze.

Dumnezeu pare să vorbească aici despre absenţa intimităţii omului. Nu cu El Însuşi – slavă Domnului, o avea din belşug pe atunci, ci cu un altul ca şi el. Intimitatea priveşte partea cea mai particulară şi personală a caracterului unui om, aspectul lăuntric al fiinţei sale. Intimitatea este atunci, apropierea emoţională dintre doi oameni ce sunt conştienţi de nevoia celuilalt.

Intimitatea reprezintă fuzionarea a două persoane într-una singură, prin asemănare şi unitate. În sensul cel mai real se poate spune că în viaţa lui Adam Dumnezeu a văzut acest gol/vid de intimitate. El era singur, lipsindu-i o relaţie intimă cu unul de felul lui.

1 Cor.6:16-17 “Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ,,Cei doi se vor face un singur trup“. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.”

Dumnezeu l-a făcut pe om să fie o creatură/făptură socială, atât în contextul mai larg al comunităţii unde-şi trăieşte viaţa publică, cât şi în contextul mult mai îngust al intimităţii sale unde-şi trăieşte viaţa privată/particulară. Dumnezeu l-a creat pe om cu capacitatea de a întreţine o relaţie, nu doar cu El Însuşi, ci şi cu cineva cu care-şi poate trăi viaţa în mod intim.

DEDUCŢIILE care se pot face din acest moment sunt multiple şi variate. Dacă Dumnezeu a plasat un astfel de potenţial în partenerii noştri de căsnicie atunci mult mai multe laturi ale ei pot fi îmbunătăţite şi dezvoltate. Nici una dintre dimensiunile acestei relaţii luate în parte şi izolate nu pot aduce împlinirea totală dintre un soţ şi soţie. Dacă este doar fizică, nu vor fi fericiţi şi nu pot spune că au intimitate. Dacă este doar emoţională şi nu este şi fizică, şi spirituală, din nou relaţia lor nu va fi satisfăcătoare. Dacă este doar spirituală, nu este satisfăcătoare. Doar atunci când toate aspectele singurătăţii vizate de Dumnezeu sunt acoperite într-o relaţie soţ-soţie se poate trăi o relaţie familială biblică.

UN AJUTOR POTRIVIT

Gen.2:18 ni-l arată pe Dumnezeu anunţându-şi “insatisfacţia” (nemulţumirea) datorată condiţiei de singurătate a omului şi intervine cu o soluţie potrivită Lui : “am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”.

Expresia “un ajutor potrivit” trebuie din nou privită dintr-o perspectivă evreiască. Ea înseamnă mai mult decât un ajutor fizic, cum ar fi cel necesar la îngrijirea grădinii. (“femeia – tovarăş de muncă şi viaţă” ?!). Expresia “ajutor potrivit” ne sugerează că Dumnezeu ştia că nevoile lui Adam erau mai deosebite şi erau mai specifice decât a tot ceea ce El a creat până în acest punct. Acest adevăr este evident în contextul versetelor 19-20.

“Un ajutor potrivit” nu ne sugerează că Adam avea nevoie de un trup fizic cald pentru a procrea întreaga umanitate, ci mai degrabă descrie persoana asemănătoare lui care să-l completeze şi să-l suplinească sub orice aspect şi cu care să poată să se afle în intimitate. Astfel, Eva îi era potrivită lui Adam, însă diferită de el. Cei doi luaţi împreună reprezintă plinătatea caracterului lui Dumnezeu.

Povestea continuă cu ilustraţia sugestivă a singurătăţii sale pe care i-a oferit-o Dumnezeu aducând toate animalele create la el şi cerându-i să le numească. Trecându-i prin faţă tot ceea ce a creat, Dumnezeu a vrut să-l facă conştient pe Adam de profunda lui nevoie de a avea pe cineva asemenea lui, totuşi diferit de el. Din tot ce-a văzut nu a putut alege nimic care să-i înlăture starea de singurătate şi neîmplinire.

VENIREA MIRESEI ! CE ESTE CĂSĂTORIA ?

Gen.2:21-24 “Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.“ De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”

John Broger

Dumnezeu intenţionează şi aşteaptă ca mariajul să fie un angajament de o viaţă luat între un bărbat şi o femeie, ce se bazează pe principiul dragostei divine. Relaţia dintre Isus Hristos şi Biserica Sa este exemplul suprem al dragostei devotate pe care trebuie să o aibe soţul şi soţia în relaţia lor.

Căsătoria nu este o convenţie socială, sau o înţelegere de a trăi împreună. Ea este instituită de către Dumnezeu să fie un legământ de parteneriat şi de completare reciprocă şi este menită să vă păstreze puşi deoparte (sfinţi) în relaţia voastră fizică (1Cor.7:2-5).

Relaţia din căsătorie a fost rânduită să fie una de unitate şi de contopire într-un singur trup, care reflectă relaţia de dragoste dintre Hristos şi Biserica Lui.

Dumnezeu a instituit căsătoria:

A. Când te căsătoreşti te angajezi printr-un legământ luat înaintea lui Dumnezeu să oferi o viaţă în companie, partenerului tău de căsnicie.

Maleahi 2:14 (ATENŢIE LA CONTEXT!)“…Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, -zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, -şi pe cel ce îşi acopere haina cu sâlnicie, -zice Domnul oştirilor. – De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!”

1) Angajamentul tău de companie neîntreruptă este destinat să ofere ajutorul şi completarea potrivită partenerului de căsnicie (Gen.2:18). Acesta realizează contopirea cu partenerul tău sub orice aspect al vieţii (Gen.2:24; Marcu 10:8; Efes.5:31).

2) Angajamentul tău în căsnicie este rânduită suveran de Dumnezeu şi nu ar trebui să fie niciodată încălcat (Gen.2:18, 23-24; Prov.18:22; Marcu 10:9). Doar păcătoşenia şi împietrirea inimii unui partener al căsniciei poate duce la desfacerea relaţiei convenite prin căsătorie (Mat.19:8-9; Marcu 10:2-11).

B. Relaţia din căsnicie cu partenerul tău se presupune să fie modelată după relaţia Domnului Isus Hristos – Efes.5:21-33

 

ÎNCUNUNAREA CREAŢIEI a constituit-o unirea sfântă a bărbatului cu femeia. Aceasta a fost mai mult decât crearea cuiva după “felul/soiul” omului; a fost alăturarea celor doi. Biblia ne spune că Dumnezeu a adus-o pe femeie la bărbat. El nu a lăsat-o să rătăcească în grădină, printre animale, până ce cei doi s-ar fi găsit singuri, ci El Însuşi i-a unit.

Adam a răspuns prompt la aceasta numind noul său tovarăş, femeie. Ce fel de relaţie era aceasta ? Vers.24 ne spune: “de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”. Expresia “de aceea”, indică răspunsul la întrebarea anterioară “DE CE A CREAT-O DUMNEZEU PE FEMEIE ŞI CARE A FOST INTENŢIA LUI ÎN RÂNDUIREA CĂSĂTORIEI”.

Femeia nu a fost creată în primul rând pentru propagarea speciei (umane), cum ne este sugerat de filozofia greacă (de către unele culte neoprotestante, în zilele noastre !), sau de către susţinătorii legilor naturale, ci pentru că nu a fost bine ca omul să fie singur. Astfel, Dumnezeu i-a oferit acestuia partenerul potrivit să-i împlinească cele mai intime nevoi ale sale ca om  –  i-a dat persoana cu care să-şi poată împărtăşi toată paleta vieţii sale pământeşti.

Din această pricină, nu doar că a fost creată femeia, dar a fost orânduită şi instituţia căsătoriei. Căsătoria este actul prin care cei doi devin unul – se fac una. Ea a fost instituită în primul şi-n primul rând din nevoia parteneriatului şi este descrisă de la un capăt la celălalt al Scripturii ca fiind unirea celor doi într-un singur trup. Copiii sunt cel mai bine educaţi şi stăpâniţi pornindu-se de la puterea acestei unirii.

DE CE A FOST CREATĂ FEMEIA ?

Deoarece omul era singur şi avea nevoie de cineva care să-l poată completa, de cineva căruia el să nu i se închine ca lui Dumnezeu şi nici asupra cui să domine asemenea animalelor.

DE CE A RÂNDUIT DUMNEZEU CĂSĂTORIA ?

Pentru ca prin uniunea realizată prin intermediul ei, cei doi parteneri să-şi poată sluji unul altuia, şi alături, prin vieţile lor să slujească altora. Astfel, realizarea ce a încununat creaţia a fost această uniune sfântă a omului cu femeia. Odată ce a fost creată femeia, Dumnezeu a putut să declare că “toate au fost foarte bune” (Gen.1:31) şi în a şaptea zi s-a odihnit din lucrarea Lui.

CONCLUZIE

Dacă doriţi ca familiile voastre să facă saltul de la mediocritate la excelenţă, aceste principii biblice trebuie reafirmate şi trăite în permanenţă în unanimitate de către ambii parteneri.

O căsnicie puternică şi biblică reprezintă cel mai stabilizator factor în viaţa personală a fiecărui partener în faţa şocurilor vieţii. De asemenea, ea oferă mediul în care copiii veniţi pe lume unui cuplu să aibe parte de exemplul de viaţă creştină care să-i îndemne la vârsta responsabilităţii să adopte la rândul lor acelaşi stil de viaţă. Ce şi-ar dori mai mult nişte părinţi creştini !!

Nimic nu poate exprima mai (apăsat) serios cât de necesară este existenţa unei sănătoase relaţii soţ-soţie pentru bunăstarea emoţională a copiilor noştri. Căsniciile puternice, întemeiate biblic, oferă copilului sentimentul de siguranţă care să-l lanseze cu curaj în viaţă. Să-i producă dezvoltarea personalităţii şi a caracterului. Când există armonie în relaţia soţ-soţie, se infuzează stabilitate în familie. Căsnicia puternică este limanul de siguranţă necesar copiilor în timpul procesului lor de creştere şi educare. Lumea lor nu va fi o lume a conflictelor, a dezamăgirilor, a durerii neexprimate provocate de slăbiciunea părinţilor, ci aceea a încrederii, a siguranţei, a stabilităţii şi a dragostei arătate de către aceştia.