Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Casatorie

Recomand: Complex Turistic Puiu KERIGMA.ro Vila ElimLife Romania Vacante pentru totiPret de Pret Suflet&Lumina

Pot să divorţez şi să mă recăsătoresc?

 

Întrebare

 

Sunt nefericită în căsnicie şi am câţiva copii mici. Soţul meu vine dintr-un mediu violent şi chiar dacă nu m-a abuzat fizic, pe mine şi pe copiii mei, îi place extrem de mult să aibă autoritate şi este imposibil să-i faci pe plac. M-a rănit profund, din punct de vedere emoţional, iar până acum am tăcut pentru a-i proteja reputaţia. În cele din urmă, i-am spus că nu mai pot continua astfel şi că voi divorţa de el. Nu am intentat încă divorţul însă am în plan lucrul acesta.

La câtva timp după aceea, m-am îndrăgostit de un alt bărbat şi am avut o aventură. Acest bărbat mă iubeşte şi doreşte să se căsătorească cu mine, deşi am întrerupt relaţiile sexuale cu el, recunoscând că fac un păcat. Simţindu-mă vinovată şi nedorind să divorţez, i-am cerut ajutor şi sfat soţului meu. El a refuzat să-mi ofere ajutorul, a spus că totul este în regulă şi mi-a sugerat să fac cum doresc. Atunci m-am hotărât să mă căsătoresc cu celălalt bărbat.

Acum, soţul meu spune că s-a răzgândit şi că doreşte să salveze căsnicia noastră. Încă trăiesc cu soţul meu însă nu simt nimic pentru el, ca soţie. În schimb sunt îndrăgostită de celălalt bărbat. Ce ar trebui să fac?

Răspuns

Întrebarea ta este atât de dureroasă şi de dificilă încât o primesc cu inima mâhnită. Îmi pare rău pentru tine, pentru soţul tău şi, în special, pentru copiii tăi. Te sfătuiesc să mai ceri şi sfatul altora, al celor care te cunosc pe tine şi pe soţul tău, precum şi circumstanţele în detaliu.

Am să-mi focalizez răspunsul pe problemele teologice implicate. Nu ai menţionat dacă soţul tău este sau nu credincios. Pentru moment, voi presupune că este. Mai întâi, am să expun câteva aspecte din Biblie şi apoi voi încerca să le explic pe fiecare.

Înainte de divorţ

Pentru început, idealul lui Dumnezeu pentru omenire este o căsnicie fericită (Gen. 2:18), nu una nefericită, şi în nici un caz divorţul. El nu doreşte ca oamenii să aibă parte de căsnicii nefericite. În acelaşi timp, El urăşte divorţul (Mal. 2:16). El urăşte divorţul din cel puţin două motive: este o trădare a celuilalt (Mal. 2:14-16) şi este o violare sau o rupere a jurămintelor maritale. Dumnezeu tratează foarte serios trădarea şi El ia jurămintele în serios (Num. 30). Cu toate acestea, Dumnezeu Însuşi doreşte să divorţeze atunci când păcatul soţiei Sale este prea mare (Is. 50:1; Ier. 3:8). Pe de-o parte, deci, divorţul trebuie evitat în general şi întotdeauna implică păcatul (fie din partea celui care provoacă divorţul, fie din partea celui care doreşte divorţul, fie din partea amândorura). Pe de altă parte, el este uneori justificat, deci nu este întotdeauna păcat să divorţezi.

În al doilea rând, este un păcat să iubeşti ceea ce este păcătos. De exemplu, Isus a învăţat că a dori să comiţi adulter este o călcare a aceleiaşi porunci pe care o calcă adulterul (Mat. 5:28). Aplicând acest lucru situaţiei tale, trebuie să spun că nu este de lăudat faptul că iubeşti pe un alt bărbat, nu este ceva nevinovat. Dorinţa de a te mărita cu el şi de a te culca cu el nu este un rău atât de mare ca a comite adulter în mod fizic însă este, totuşi, un păcat. Inima ta ar trebui să-i aparţină soţului tău.

Ţine cont, de exemplu, că în Biblie de obicei Dumnezeu echivalează idolatria cu adulterul. Atunci când poporul Său se închină altor dumnezei, Domnul îi acuză de idolatrie (Ier. 3:6 şi mai departe; Ezec. 23:1 şi mai departe). Biserica este, Mireasa lui Hristos (Ef. 5:25-27). Nu împlinim porunca lui Dumnezeu dacă numai ne ferim de a ne închina altor dumnezei. Dumnezeu pretinde ca noi să-L iubim cu toată inima (Mat. 22:36-38). Atunci când nu facem lucrul acesta, inimile noastre sunt necredincioase, chiar dacă buzele noastre vorbesc ceea ce trebuie (Mat. 15:8). Tot astfel, noi trebuie să ne angajăm faţă de perechea noastră cu toată inima. Atunci când permitem ca inima noastră să fie necredincioasă, păcătuim. Până în momentul în care vei fi eliberată în mod legitim de jurămintele făcute soţului tău, nu poţi iubi pe un altul, cum nici nu te poţi culca cu un altul.

Din cele spuse, atât tu, cât şi soţul tău vă faceţi vinovaţi de păcat: el că nu te iubeşte (Prov. 30:23; Ef. 5:25-33; Col. 3:19), iar tu că ai comis adulter (Ex. 20:14) şi că nu-l iubeşti (Tit 2:4). Din punct de vedere teologic, primul pas pe care trebuie să-l faceţi fiecare este să vă pocăiţi de păcatele voastre (infidelitate, lipsa dragostei, resentimente, minciună etc.). Este ceva ce trebuie să faceţi acum, indiferent dacă veţi divorţa sau nu şi indiferent dacă divorţul este sau nu justificat.

Justificarea divorţului

 

Deuteronom 24:1-4

 

Din Scriptură eu înţeleg că divorţul este permis numai în circumstanţe excepţionale. De exemplu, în timp ce mulţi din timpul lui Isus apelau la Deuteronom 24:1-4, ca dovadă că divorţul era în general acceptat, Isus Însuşi respinge această idee (Mat. 19:1 şi mai departe). Isus arată că acest text pur şi simplu mai degrabă reglementează divorţul, decât îl permite. Dumnezeu a ştiut că divorţul/păcatul este inevitabil, aşa că a dat legi care să-l reglementeze, pentru a proteja victimele lui. Isus a dovedit că Deuteronom 24:1-4 a fost o reglementare şi nu o permisiune, atunci când a spus că Moise a dat această lege deoarece israeliţii aveau inimi împietrite (Marcu 10:4-5).

Moise se pare că a dat această lege cu privire la certificatul de divorţ pentru a o proteja pe femeia care divorţează (Deut. 24:1-4). Certificatul proba dreptul ei legal de a se recăsători. Fără un asemenea certificat, femeia nu ar fi fost recunoscută ca divorţată în mod legitim, fiind în imposibilitatea de a se recăsători. De ce lucrul acesta nu i-ar fi permis să se recăsătorească? Pentru că a te căsători cu o femeie care nu a fost divorţată însemna să comiţi adulter (vezi mai jos interpretarea/aplicarea pe care o face Isus Vechiului Testament).

Matei 19:1 şi mai departe şi Levitic 20:10

 

Învăţăturile lui Isus vizavi de această problemă sunt normative pentru mine: „dacă un bărbat divorţează de soţia lui – în afară de cazul când ea i-a fost necredincioasă – şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.” (Mat. 19:9) (Noul Testament – traducere în limba română modernă, WBT, n.trad.). Pentru început, voi spune patru lucruri despre acest verset.

Primul, învăţătura lui Isus susţine că Genesa 2 stabileşte modelul pentru căsnicie: „ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19:6; 19:4-5). Aceasta înseamnă că întotdeauna trebuie să urmărim idealul unei căsnicii perpetue.

Al doilea lucru, cercetătorii încă nu s-au pus de acord asupra a ceea ce înseamnă „necredincioasă în căsătorie”. În mod sigur, adulterul este inclus; dacă şi alte păcate cad sub incidenţa acestui termen este o problemă în dezbatere. După părerea mea, în această categorie nu sunt incluse prea multe alte păcate. Voi discuta mai târziu această problemă.

Al treilea lucru, Isus nu pare să spună că divorţul însuşi este adulter. O persoană care divorţează, dar nu se căsătoreşte, nu comite nici un păcat pe care Biblia să-l poată clasifica drept adulter. În schimb, recăsătoria în urma unui divorţ care nu are temei biblic merită acuzaţia de adulter.

Al patrulea lucru, învăţăturile lui Isus vizavi de ceea ce poate şi nu poate să facă un bărbat se aplică la fel şi pentru femeie.

În orice caz, conform învăţăturii lui Isus, există o singură categorie de păcate care justifică divorţul: „necredincioşia în căsătorie”, uneori tradusă şi cu „curvie”. Acest termen traduce cuvântul grecesc porneia. Unii comentatori cred că acesta este primul termen dintr-o listă incompletă. Însă nu există nici o listă în Matei 19:9 (sau în paralela din Mat. 5:32); este doar un singur termen. Nimic din acest text nu ne face să credem că porneia este doar primul termen dintr-o listă care nu este specificată. Conţinutul unei asemenea liste ar fi trebuit să fie prezent într-un alt text şi apoi folosit aici. Paralelele cu Marcu 10:11-12 şi Luca 16:18 nici măcar nu menţionează porneia ca motiv pentru divorţ. După părerea mea, acest lucru este o dovadă că nu există mai multe excepţii decât porneia.

Ce este, deci, porneia? Mai întâi, principalul mod de a fi eliberat de sub legământul marital este moartea partenerului (Rom. 7.1-4). În Vechiul Testament adulterul era pedepsit cu moartea (Lev. 20:10; codurile de legi prezentau de obicei pedepsele maxime, nu pe cele stipulate, în afară de cazul în care acestea erau specificate), care avea drept rezultat libertatea părţii rămase de a se recăsători. De aici rezultă că pedepse mai puţin aspre (cum este divorţul) erau de asemenea permise, ceea ce ducea, şi de această dată, la libertatea partenerului de a se recăsători.

Isus a permis divorţul ca o alternativă validă la aplicarea pedepsei capitale partenerului care a păcătuit (Mat. 19:9). Iosif a demonstrat, de asemenea, că aceasta era o aplicaţie validă a Levitic 20:10, deoarece Biblia îl numeşte „neprihănit” pentru că a dorit să divorţeze de Maria pe ascuns, decât să o discrediteze sau să-i dorească moartea (Mat. 1:18-19). Regula, deci, pare a fi ceva de genul „păcatele [împotriva partenerului tău] care justifică moartea, de asemenea justifică şi divorţul.” Cu alte cuvinte, dacă ai păcătuit atât de rău încât partenerul tău ar putea, din punct de vedere legal, să ceară moartea ta, partenerul tău poate fi, de asemenea, liber să divorţeze, în schimb. Divorţul este în mod sigur o aplicaţie mult mai îndurătoare a Leviticului 20:10, în cele mai multe cazuri.

După părerea celor mai mulţi cercetători, atât termenul ebraic pentru adulter din Levitic 20:10 (na’aph), cât şi porneia (termenul grecesc, n.trad.) au acelaşi domeniu semantic, fiecare implicând păcate sexuale crase. Contextul în Levitic 20:10 pare a indica în principal adulterul însă şi alte păcate sexuale justifică moartea şi pot fi incluse uşor în această categorie (de ex., bestialitatea, incestul, Lev. 20).

În plus, Isus nu a creat legi noi şi nici nu le-a abolit pe cele vechi (Mat. 5:17-20). Acest lucru mă face să cred că Matei 19:9 este o aplicare a Vechiului Testament. Mi se pare că Levitic 20:10 este candidatul principal pentru legea pe care o aplică Isus aici. Acest lucru mă face să trag concluzia că porneia din Matei 19:9 se referă la adulter şi la alte păcate sexuale crase, care în Vechiul Testament justifică pedeapsa capitală. Deşi putem să despicăm firul în patru vizavi de sensul fiecăruia dintre aceşti termeni, ideea este că aici se au în vedere păcatele sexuale crase ce vizează infidelitatea şi care justifică divorţul.

Astfel, după părerea mea, legământul marital între credincioşi poate fi întrerupt în mod legitim prin moarte sau prin divorţul care are temei biblic. Divorţul are temei biblic doar atunci când în Vechiul Testament, pentru o asemenea faptă, ar fi fost justificată pedeapsa capitală. În zilele noastre această perspectivă poate fi considerată una extremă însă cred că este una biblică şi voi încerca s-o explic mai pe îndelete.

1 Corinteni 7:10-17

Divorţul mai este justificat din punct de vedere biblic atunci când un necredincios îl părăseşte pe un credincios (1 Cor. 7:15), dar nu şi în cazul în care un credincios îl părăseşte pe un necredincios. Am scris mai mult despre această excepţie în altă parte.

Multe biserici permit divorţul şi în cazul abandonării iar unii consideră lucruri ca abuzul a fi o formă de abandon. Acest lucru poate sau nu să fie o justificare, în funcţie de detalii. Oricum, nu cred că abuzul emoţional constituie un motiv pentru divorţ, nici în Vechiul Testament şi nici în Noul Testament.

În cazul abandonării efective a unui credincios de către un necredincios, cred că avem de-a face cu ceea ce Biblia ar considera un divorţ care există în realitate chiar dacă acesta are autoritate legală sau nu. Acesta este tipul de situaţie care ar motiva în mod rezonabil porunca lui Moise referitoare la certificatul de divorţ, în Deuteronom 24:1-4, text care cred că este baza pe care Pavel permite recăsătoria într-o asemenea situaţie (1 Cor. 7:15). Necredinciosul n-ar trebui să plece iar credinciosul n-ar trebui să-l alunge sau să-l izgonească pe necredincios. Însă dacă un asemenea păcat este comis de către necredincios, credinciosul este apărat, primind un certificat de divorţ de la necredincios.

După divorţ

După un divorţ justificat din punct de vedere biblic, amândouă părţile se pot recăsători. Nu văd nicăieri în Scriptură interzicerea recăsătoriei celui care a provocat divorţul. Mai degrabă, Biblia pare să spună că un cuplu căsătorit este într-un legământ care poate fi rupt numai în anumite circumstanţe. O dată ce este rupt, amândoi partenerii sunt liberi. O persoană nu poate avea obligaţii contractuale faţă de altă persoană fără ca cealaltă persoană să aibă aceleaşi obligaţii contractuale. Doi oameni sunt fie în legământ, fie în afara lui; nu există o cale de mijloc prin care numai o parte este în legământ.

Oricum, multe divorţuri nu sunt justificate biblic. În aceste cazuri, partenerii divorţaţi nu au dreptul să se recăsătorească deoarece legământul nu a fost călcat. Fiecare este sub legământ faţă de celălalt, fiind trataţi numai ca separaţi (1 Cor. 7:11).

Separarea este o opţiune păcătoasă în cele mai multe cazuri, deşi Pavel recunoaşte că uneori se întâmplă acest lucru. Scenariul descris de Pavel pare a fi un caz în care un cuplu a divorţat fără o justificare biblică. Deoarece ei nu au o justificare biblică, ei nu sunt cu adevărat divorţaţi. Prin urmare, singurele lor opţiuni sunt separarea continuă (pseudo-singurătatea) sau împăcarea. Astăzi, acest lucru se poate întâmpla fie prin simpla separare, fie printr-un divorţ legal, dar fără temei biblic.

Mai departe, din moment ce adulterul justifică divorţul şi din moment ce recăsătoria ilegitimă este un adulter, dacă unul dintre parteneri se recăsătoreşte în urma unui divorţ nejustificat biblic, celălalt partener poate să-l elibereze de obligaţiile legământului, rupând legământul în temeiul adulterului. În mod clar această opţiune este una păcătoasă, deoarece este provocată de o recăsătorie prin care s-a comis adulter.

Partea dificilă

 

Acum ajungem la partea în care voi încerca să te fac să îţi dai seama cum se aplică aceste principii la situaţia ta. Cum am menţionat deja, primul pas ar trebui să fie pocăinţa, atât din partea ta, cât şi din partea soţului tău.

Dacă soţul tău doreşte să se împace cu tine, cred că ai obligaţia biblică de a face o încercare în sensul acesta. Scriptura îi cheamă pe soţi să-şi iubească soţiile (Ef. 5:25) şi pe soţii să-şi iubească soţii (Tit 2:4). Tu eşti soţia lui, deci ai obligaţia să-l iubeşti. Ştiu că pare o regulă imposibilă însă este ceea ce Scriptura învaţă. Să sperăm că nu este atât de greu ca iubirea vrăjmaşilor, care de asemenea ne este poruncită (Mat. 5:44).

Practic vorbind, în timp ce îţi poate părea imposibil să-ţi iubeşti soţul, este adevărat că alte cupluri au reuşit să se reîndrăgostească (pe unele le ştiu şi eu). Dacă ei au reuşit, şi tu poţi să faci lucrul acesta. Ideea este că, dacă Biblia îţi cere să-ţi iubeşti soţul, acest lucru este ceva ce poţi realiza cu ajutorul Duhului Sfânt (1 Cor. 10:13; Gal. 5:22).

De asemenea, tot practic vorbind, a te împăca cu soţul tău ar fi mult mai bine pentru copiii tăi. Şi chiar dacă nu pui atât de mult preţ acum pe perspectiva soţului tău, ca tată sunt ferm convins că dacă nu ar trăi sub acelaşi acoperiş cu copiii lui, acest lucru l-ar devasta.

Întrebarea importantă referitoare la împăcarea cu soţul tău este dacă i-ai spus sau nu de aventura ta. Dacă i-ai spus, el va dori, probabil, să divorţeze de tine având un temei biblic. Desigur, în momentul acesta, probabil asta îţi doreşti. Dacă-i spui, fii sigură că motivele tale sunt curate. Dacă-i spui pur şi simplu cu speranţa că el va divorţa de tine şi dacă nu cauţi iertarea lui pentru infidelitatea ta faţă de el, atunci chiar dacă vei obţine în cele din urmă divorţul pe care îl doreşti, te vei face vinovată şi tu de divorţ.

Cu privire la iubitul tău, trebuie să încetezi să-l mai iubeşti, atât fizic, cât şi sentimental. Şi acest lucru ar putea părea imposibil însă, la fel ca în cazul tuturor poruncilor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt poate să-ţi dea puterea să te supui. Dacă în cele din urmă vei divorţa şi nu ai încetat să-l iubeşti pe iubitul tău, presupun că te vei mărita cu el. Vei avea justificare biblică pentru acest lucru dacă soţul tău divorţează de tine în temeiul adulterului tău. Însă nu te vei putea recăsători fără să păcătuieşti, deoarece va trebui încă să te pocăieşti de faptul că l-ai iubit până nu ai fost divorţată.

General vorbind, oamenii consideră că este mai uşor să obţii iertarea decât să nu păcătuieşti, astfel că fac tot ceea ce vor şi se bizuiesc pe iertare. Însă este important să ne amintim că nu asta susţine Biblia, ci că adevărata iertare pretinde o adevărată pocăinţă. Biblia ne învaţă că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci vom asculta de Dumnezeu. Într-un sens foarte real, deci, problema ce-ţi stă înainte este dacă-ţi vei sacrifica dorinţele de acum de dragul dragostei tale pentru Dumnezeu sau dacă vei sacrifica ascultarea de Dumnezeu de dragul dorinţelor tale de acum.

Şi, desigur, alegerea ta va avea consecinţe eterne. Credincioşii îşi adună comori în ceruri atunci când ascultă (Mat. 6:18-21) şi nu-şi adună comori atunci când nu ascultă. De aceea Pavel şi mulţi alţii de pe paginile Scripturii au dorit să trăiască vieţi atât de nenorocite (1 Cor. 9:14 şi mai departe; 15:19). Nu sugerez că ar trebui să te resemnezi şi să fii nefericită – departe de mine! Spun că ar trebui să-I oferi Duhului Sânt o şansă pentru a face din căsnicia ta una fericită, iar dacă vei întâmpina şi suferinţe, vei fi răsplătită pentru că le-ai îndurat.

Aş adăuga că Dumnezeu este mult mai înclinat să-şi binecuvânteze copiii atunci când aceştia ascultă, decât atunci când aceştia sunt neascultători (Ps. 1). Dacă chiar vrei să fii fericită în viaţă, atunci cel mai bun pariu al tău ar fi să urmezi instrucţiunile lui Dumnezeu despre cum poţi să fii fericită. A căuta fericirea într-o altă căsnicie poate părea o dorinţă nevinovată însă nu este ceea ce Dumnezeu porunceşte. Cu alte cuvinte, a urma sfatul lumii poate să te facă fericită pentru o vreme (Evr. 11:25) însă nu te va împlini pe viaţă.

Răspuns de Ra McLaughlin

Tradus de Tiberiu Pop

Aşteptările irealiste faţă de partenerul tău

Vreau să vorbim astăzi despre unele din problemele comune care apar între partenerii familiei creştine. Care sunt unele soluţii practice pentru întâmpinarea lor şi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre acestea. Preocuparea mea în timpul puţin pe care-l avem la  dispoziţie este să aflăm ce spune Dumnezeu despre aceste situaţii şi care sunt lucrurile practice ce trebuiesc întreprinse pentru rezolvarea problemelor. Întâlnirile noastre sunt rare şi de aceea vreau să aveţi soluţii practice.

DE CE UN ASTFEL DE SUBIECT ?

Deşi puteam să aleg alte subiecte, am crezut că acesta este unul care poate duce la reducerea tensiunilor dintr-o familie creştină ce apar uneori prin aplicarea unor presiuni improprii asupra soţului sau soţiei, de către celălalt partener.

Este cineva prezent aici care crede că s-a căsătorit (sau se va căsători !) cu “d-l Perfect” sau cu “d-na Perfecta” ? Dacă, da atunci studiul nu este pentru aceştia !! Pot să plece ! Dar, dacă nu, atunci vreau să vă vorbesc despre o problemă, care deşi poate este mai subtilă, este cu toate acestea foarte supărătoare şi devine recurentă peste ani:

Aşteptările irealiste faţă de partenerul tău

Care sunt câteva dintre aşteptările tale irealiste faţă de soţul/soţia ta ? De cât le “ţii împotriva” soţului/soţiei tale ?

Scenariul Donnei şi a lui Steve:

– soţia, foarte sociabilă

– soţul, foarte retras şi rezervat

Din această cauză au avut numeroase necazuri încă de la începutul căsătoriei lor. Ea a dorit ca soţul ei să se implice mai mult în activităţi sociale. Soţia a insistat atât (supărător de mult !!) de mult ca el să se implice încât el a devenit plin de resentimente, refuzând în cele din urmă să se mai implice în relaţia lor. De cealaltă parte, ea a devenit foarte frustrată şi a ajuns în punctul în care să renunţe să mai lupte pentru conservarea căsniciei lor.

“De ce nu poate să se apropie de oameni ca şi mine ? De ce nu se implică şi el ? Nu înseamnă că nu-i pasă de căsnicia noastră !! M-am săturat să aştept să se schimbe. Vreau să se încheie chinul acesta !” acestea au fost unele din expresiile ei de frustrare cu soţul ei. Mariajul lor ajunsese acum într-un punct de criză. Chiar ameninţa să se destrame !

Acum se aflau împreună în faţa pastorului lor pentru consiliere spirituală. Ascultându-le povestea, pastorul a realizat că aveau probleme grave…

În ciuda defectelor (cusururilor, lipsurilor) soţului…totuşi soţia era cea care avea aşteptări irealiste faţă de soţul ei. Aceste aşteptări necuvenite se aflau la baza conflictului lor marital. Cu toate acestea, soţului îi păsa de căsnicia lor şi ar fi dorit schimbarea situaţiei. O iubea, dar hărţuiala constantă şi critica ei necontenită l-a dezgustat enorm. Insistenţa soţiei şi aşteptările ei l-au adus acum în pragul disperării.

El spunea că, “ea nu va fi mulţumită de mine şi nu putea fi fericită cu mine până ce nu deveneam ca ea. Până când nu mă schimbam conform dorinţei ei, nu putea fi satisfăcută de mine. Aşa că am renunţat să mai încerc”.

Care au fost problemele care au stat la baza conflictului lor marital ? De ce nu se mai înţelegeau acum, deşi fiecare avea sentimente propice continuării căsniciei lor, plus aveau un jurământ de credinţă înaintea lui Dumnezeu pe care doreau să-l respecte ?

Pastorul a trebuit să le explice atunci care sunt aşteptările realiste pe care ar trebui să le aibe (soţul şi soţia) partenerii creştini ai unei căsnicii creştine care să ducă la producerea unei schimbări în căsnicia lor.

Deşi soţia cunoştea acest adevăr, ea nu a renunţat la aşteptările ei irealiste, insistând asupra atingerii lor de către soţul ei, fapt care a mărit prăpastia dintre ei şi care, din păcate, a dus în cele din urmă la separarea lor prin divorţ.

Evident aceste un scenariu de groază care nu trebuie să se repete. Tocmai de aceea vreau să studiem puţin cum se pot evita aceste crize cauzate de aşteptările irealiste ale unui partener faţă de celălalt.

În cazul descris, soţul trebuia într-adevăr să se schimbe, dar soţia era cea nu trebuia să ia rolul lui Dumnezeu în viaţa soţului ei, deşi nici chiar Dumnezeu nu avea astfel de aşteptări faţă de el, şi tocmai acesta era faptul care făcea ca atitudinea soţiei să fie atât de greşită din punct de vedere biblic. Soţul a greşit, la rândul lui, din cauza resentimentelor pe care le-a avut în inimă, pentru că a reacţionat greşit şi pentru că a abandonat mariajul lor, fără să mai încerce să contribuie la reconcilierea relaţiei. Reacţiile greşite reciproc au distrus în final unitatea şi părtăşia căminului lor, şi i-au separat.

Aveţi voi asemenea aşteptări irealiste faţă de soţul, soţia voastră ? Credeţi că sunt foarte justificate, chiar sprijinite de Biblie, dar cu toate acestea nu ştiţi ce nu merge, de ce nu se vede schimbarea “aşteptată” (dorită) la partenerul vostru ? Nu ştiţi de ce ? Cum puteţi determina dacă aveţi astfel de aşteptări ?

Aşteptările irealiste faţă de celălalt partener constituie una dintre cele mai serioase probleme care pot interveni într-o căsnicie creştină, şi care pot produce unele dintre cele mai îndelungate şi mai adânci frustrări care încet să distrugă armonia şi legătura familială. Cu toate acestea, fiind o problemă care se dezvoltă în timp, care se află undeva sub suprafaţa altor conflicte şi nu este întotdeauna vizibilă (UN ADEVĂRAT AISBERG – cea mai mare parte a gheţarului se găseşte în apă !!), de cele mai multe ori “aşteptarea irealistă” nu este percepută de partenerii unei familii. Din contră, uneori acestea sunt considerate justificate şi cel ce le susţine crede că este perfect bine intenţionat.

Cu toate acestea, schimbarea “dorită” la partenerul tău nu este conformă modelului biblic al schimbării spirituale şi mai ales, sursa presiunii la care este supus partenerul tău, nu este Duhul Sfânt, ci nerăbdarea ta. Necooperativitatea ta. De cele mai multe ori acesta este chiar motivul pentru care nu vezi schimbarea dorită la partenerul tău, fiindcă aceasta nu este în conformitate cu realitatea sau cu definirea biblică a schimbării.

“Un copac falnic se gasea pe marginea unei prapastii, la munte. Au venit vânturile, frigul,  zapezile, cutremurele, etc. si a rezistat. Totusi în cele din urma s-a prabusit pentru ca a fost atacat de carii. La fel pot sta lucrurile si cu asteptarile irealiste partenerilor unei casnicii. Casnicia lor rezista certurilor – furtunilor – nenorocirilor unul alaturi de celalalt, dar când s-au supus presiunilor asteptarilor nu au mai rezistat alaturi pentru ca s-au distrus din interior.”

Deşi exemplul este extrem (situaţia soţiei creştine, însă a soţului neconvertit) iată cum se pot manifesta corect şi justificat biblic un acest fel de “aşteptări”.

Deci, să pornim de la cea mai justificată dorinţă de schimbare a partenerului. Aceea a aşteptării.

1Petru 3:1-2 “Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere…”

În acelaşi timp se spune şi soţilor cum să-şi exprime aşteptările faţă de soţiile lor, accentul punându-se pe atitudine:

1Petru 3:7-8 “Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi”.

Dacă nu se aplică aceste sfaturi inspirate ale Bibliei, aşteptările irealiste pot conduce la frustrare, nemulţumire care să distrugă armonia soţilor şi să ameninţe stabilitatea căminului lor.

Iată acum un exemplu al unui personaj care deşi necăsătorit a renunţat în mod cuvenit la aşteptările sale irealiste:

1 Regi 5:1..9-14

9) Naaman a venit cu caii şi cu carul lui, şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.

10) Elisei a trimes să-i spună printr-un sol: ,,Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat.„

11) Naaman s-a mâniat, şi a plecat, zicând: ,,Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra. (AŞTEPTAREA)

12) Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?„ Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.

13) Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească, şi au zis: ,,Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: ,,Scaldă-te, şi vei fi curat.„

14) (RENUNŢAREA LA AŞTEPTARE) S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit.

DEDUCŢIE: Nu putem să nu observăm procesul implicat: UMILINŢĂ, SMERENIE, RENUNŢARE LA MÂNDRIE, ASCULTARE DE VOIA LUI DUMNEZEU (în acest caz exprimată prin profetul Elisei).

Acesta este un bun exemplu al unui om care a renunţat la aşteptările sale irealiste care i-au provocat frustrare şi mânie. Cu toate acestea, Naaman nu s-a lăsat aruncat în deznădejde deoarece el a înţeles că aşteptările sale erau irealiste şi a în mod corect a renunţat la ele, atitudine i-a adus vindecarea şi binecuvântarea. Povestea lui se putea sfârşi în mod foarte tragic dacă el nu ar fi avut discernământ şi nu şi-ar fi identificat aceste aşteptări irealiste.

La fel povestea soţilor menţionaţi la început, s-ar fi sfârşit şi ea într-o notă pozitivă dacă ea ar fi identificat (şi-ar fi recunoscut !) propriile aşteptări irealiste şi le-ar fi corectat asemenea generalului sirian Naaman. Ambii soţi puteau să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi fiecare să-şi fi conformat viaţa aşteptărilor lui Dumnezeu.

Acum, dacă cineva spune: “Ce este irealist în a vrea ca soţul/soţia să fie mai evlavios/evlavioasă ?” “Cu ce greşesc dacă exprim aceste idealuri pe care le vreau în căsnicia noastră, mai ales că soţul/soţia este creştin/creştină ?” aş răspunde că uneori cu FORMA în care sunt exprimate, cu LIPSA DE RĂBDARE arătată faţă de partenerul din căsnicie, cu INSISTENŢA şi cu INTOLERANŢA cu care sunt exprimate. Prin NEIERTAREA şi DISPREŢUL intervenit uneori faţă de respectivul, prin DEZAMĂGIREA pe care o arăţi faţă de el, uneori prin LIPSA DE COOPERARE, sau prin MINIMALIZAREA ROLULUI celuilalt în căsnicie doar pentru că în unele aspecte ale vieţii sale nu vrea să se schimbe, sau întârzie să o facă !! Şi mai ales, cred că a avea astfel de aşteptări este greşit pentru că presiunile acestea nu vin din partea lui Dumnezeu. Poate că vin într-adevăr din partea unui om al lui Dumnezeu, dar nu când vrea El şi nu când este Duhul lui asupra acelui om.

În plus, în ochii lui Dumnezeu, soţul şi soţia sunt unul singur – o singură unitate, entitate, formează împreună un trup. Când aţi văzut vreodată o mână spunându-i capului că nu ştie ce face ? Sau, când aţi văzut un picior spunându-i celuilalt că este împiedicat ? Sau, aţi văzut rinichiul spunându-i ficatului că nu ştie ce face ? Aţi văzut vreodată o mână să “se sature” să mai conlucreze cu cealaltă ? Sau, un picior să nu mai vrea să iasă la plimbare cu celălalt ? NU !!

Soţii sau soţiile, nu ar trebui supuşi ca şi parteneri ai căsniciei creştine la presiuni mai mari, în vederea schimbării purtării, decât aceştia în mod individual sunt supuşi presiunii să se schimbe ca membrii ai Bisericii, de către capul ei, Isus Hristos. La fel cum tu nu ai vrea ca cineva din biserică să te întrebe toată ziua de ce nu faci aşa şi de ce nu eşti aşa, la fel nu ar trebui ca tu, ca soţ sau soţie, să soliciţi necontenit ca partenerul tău să se schimbe, fără să ai răbdare cu el, iar dacă nu se schimbă să degradezi relaţia cu acesta.

Există alte forme prin care să comunicăm aceste aşteptări de a vedea schimbarea la partenerii noştri ? Care sunt acestea ?

UN PLAN DE SCHIMBARE

Luptă-te ca un creştin, ca o creştină, (nu ca soţ, sau ca soţie – crezând că beneficiezi de un avantaj faţă de Dumnezeu în ce-l priveşte pe cel de lângă tine fiindcă te-ai căsătorit cu el; la urma urmei şi D-zeu este căsătorit cu noi !!) crezând că de datoria ta nu este să-ţi schimbi partenerul, ci să te schimbi pe tine ! Nu să pretinzi schimbare, ci să arăţi schimbare. Nu să ceri să fie mai bun, ci să arăţi că eşti mai bun, mai bună.

Francis de Assisi a spus: De acum încolo, “vreau, nu să fiu înţeles, ci să înţeleg; vreau nu să fiu iubit, ci să iubesc”. Acest crez de viaţă al lui Assisi ar trebui să ne motiveze şi pe noi, soţii şi soţiile creştine.

Luptă ca un creştin/creştină.

În unele din aceste cazuri nu cred că “comunicare” (această salutată cheie), este soluţia salvatoare ! Ba, chiar cred că are loc prea multă comunicare în astfel de situaţii a aşteptărilor faţă de celălalt. Luptă cu tine însuţi după modelul biblic de renunţare la sine, după modelul biblic de dragoste agape. Luptă cu firea ta, cu aşteptările tale, chiar dacă îţi par atât de justificate biblic ! Luptă cu nerecunoştinţa ta faţă de Dumnezeu că ţi-a dat un partener creştin. Nerecunoştinţa sau nemulţumirea ta este mult mai gravă decât imperfecţiunile partenerului tău. Acesta fiind creştin, se află deja pe calea neprihănirii şi a desăvârşirii, iar Dumnezeu posedă deja controlul inimii lui şi are acces la spiritul lui. Ai încredere în El pentru schimbarea lui/ei !!! Cu aceste trăsături ale caracterului tău trebuie luptat, nu cu el sau cu ea !!

Poate puţin Romani 14 ar trebui aplicat în cazurile de nemulţumire, nerăbdare faţă de lipsa de schimbare a partenerului tău !

Sau,

Efes.4:1-3 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.

 

Sau,

Efes.4:30-32 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

ATENŢIE la înverşunarea, amărăciunea sau resentimentele care se pot naşte şi adăposti în inima ta pentru mult timp, aspecte care pot să-ţi afecteze grav relaţia ta sinceră cu soţul/soţia.

O REŢETĂ !?

Nu cred că soţul tău poate, ca şi creştin, fii atât de nesimţit încât atunci când intră în dormitor şi te vede rugându-te, intrată profund în prezenţa lui Dumnezeu, să te întrerupă grosolan pentru a-şi cere drepturile sexuale ! Dacă nu ar fi creştin, ar face asta, dar ca şi creştin cred că s-ar simţi mustrat de prezenţa lui Dumnezeu, de propria lui conştiinţă regenerată.

LA OGLINDĂ CU ELE !!

Poate cu aceste aşteptări ar trebui să faci exact ceea ce a sugerat autorul unei cărţii !! Să le scrii pe o bucată de hârtie, să mergi în faţa oglindă şi să ţi le reciţi cu voce tare, pretinzându-ţi să satisfaci fiecare din acele cerinţe, apoi să rupi hârtia !!

Cu toate acestea sunt unele lucruri pe care trebuie să le facă împreună.

Dar cum relaţia soţilor creştini este întemeiată întâi pe Hristos, tot de la acesta ar trebui să se pornească şi la “schimbarea” partenerilor noştri, dacă putem spune aşa.

NOUĂ SĂ NE PLACĂ

De cele mai multe ori aceste intenţii de a vedea schimbare la partenerii noştri este izvorâtă nu din dorinţa de a-i vedea pe aceştia că devin mai plăcuţi lui Dumnezeu, ci mai plăcuţi nouă. Desigur şi acea dorinţă poate să existe, dar este depăşită de a noastră. La bază se găseşte dorinţa ca ei să ne placă nouă, de a ne oferi nouă, încurajare, sprijin, dragoste, înţelegere, timp, etc. şi deşi eşti îndreptăţit(ă) să le primeşti, totuşi nu le ceri de la persoana potrivită.

Ca şi credincios/credincioasă se presupune să-ţi stimezi partenerul mai presus de tine însuţi:

Filip.2:3-4 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

Iar ca şi rezultat să se intervină aceea armonie şi unitate despre care se vorbeşte în versetele următoare şi care-şi au locul mai mult ca oriunde între un soţ creştin şi o soţie creştină:

Filip.2:1-2 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,  faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

Arată recunoştinţă lui Dumnezeu pentru Fiul Său, iubindu-l pe El mai întâi, apoi arătând într-o manieră biblică dragoste şi celuilalt: cel mai aproape al tău, poate fi soţul sau soţia !

Matei 22:37-40 Isus i-a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.„ ,,Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.

ÎNCURAJAŢI-VĂ UNII PE ALŢII

Evrei 10:24-25

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

Col 1:10  pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu:

1Ti 2:10  ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sunt evlavioase.

1Ti 6:18  Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,

Tit 2:7  şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,

Tit 2:14  El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Tit 3:8  Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

Tit 3:14  Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.

Iată câteva dintre AŞTEPTĂRILE REALISTE, ÎNDREPTĂŢITE (BIBLICE) pe care le putem avea ca parteneri creştin dintr-o căsnicie creştină:

1) Să aştepţi ca soţul/soţia să asculte de Hristos (dacă nu o fac încă, să o facă; dacă au făcut-o, să continue să o facă) :

Efes.5: 21  Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

2) Să aştepţi ca soţul/soţia să se lepede de sine :

Mat.16:24 ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze

3) Să aştepţi ca soţul/soţia să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu :

Mat.6:33-34  Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

4) Să aştepţi ca soţul/soţia să fie dispuşi să se schimbe, să se apropie mai mult de Dumnezeu :

2Cor.3:18  Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

5) Să aştepţi ca soţul/soţia să te iubească aşa cum Hristos şi-a iubit Biserica :

Efes.5:25  Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea

6) Să aştepţi ca soţul/soţia să te trateze şi să-ţi vorbească cu respect :

Efes.4:29  Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

7) Să aştepţi ca soţul/soţia să fie în mod individual generos/generoasă :

1Ioan 3:16  Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.

8) Să aştepţi ca soţul/soţia să ierte :

Mat.1821-22  Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: ,,Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?„ Isus i-a zis: ,,Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

Mat.6:12 …şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.)

Cine este responsabil de schimbarea partenerilor noştri ? Cine spune Biblia că se ocupă ? Noi sau Dumnezeu ?

Filip.1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Noi nu am spus la jurăminte în aceea zi: “Mă angajez să te schimb şi să nu te cruţ !!”

CONCLUZIE :  După ce aţi auzit care sunt aşteptările realiste, să nu uitaţi că partenerul vostru, soţul/soţia vor aştepta la rândul lor ca voi să întreprindeţi aceleaşi acţiuni în ce vă priveşte. Aşteptările realiste ale unor creştini căsătoriţi sunt o stradă cu două sensuri, nu cu sens unic ! Dacă aştepţi ca soţul/soţia ta să fie aşa atunci ai face bine să te asiguri că în primul rând tu eşti aşa !!

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea

John Piper

Evrei 13:1-6

Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să ştie, pe îngeri. Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

În această dimineaţă o să ne concentrăm atenţia asupra versetului 4: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea.” Cuvântul tradus aici cu „cinste”, în Noul Testament este tradus aproape peste tot cu „scump/preţios”. Este cuvântul folosit în 1 Corinteni 3:12, unde Pavel vorbeşte despre „aur, argint şi pietre scumpe”. Este folosit şi în 1 Petru 1:19 cu referire la „sângele scump” al lui Isus. Mai este folosit şi în 2 Petru 1:4, referindu-se la „făgăduinţele nespus de mari şi scumpe” ale lui Dumnezeu.

Astfel, atunci când Evrei 13:4 spune: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea”, trebuie să auzim ideea de preţiozitate. Biblia ne spune în această dimineaţă: „Întotdeauna căsătoria să fie considerată un lucru preţios. Să fie ţinută ca aurul, argintul şi pietrele scumpe. Să fie onorată şi respectată ca cea mai nobilă şi virtuoasă persoană pe care aţi cunoscut-o vreodată. Să fie apreciată şi preţuită ca ceva foarte scump, cum ar fi, de exemplu, Monumentul Viet Nam din Washington, D.C. Cu alte cuvinte, când vă gândiţi la căsătorie, să fiţi cuprinşi de emoţiile unui mare respect şi s-o consideraţi ca ceva sacru. Să nu priviţi căsătoria ca ceva la care se ajunge uşor, ca ceva care trebuie tratată accidental sau ca oricare alt lucru. În ochii lui Dumnezeu căsătoria este preţioasă, de aceea El a spus: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea.”

Scopul meu în această dimineaţă este să vă chem, în Numele lui Isus, pentru gloria lui Dumnezeu şi spre binele vostru şi al comunităţii voastre, la o sincronizare cu Dumnezeu în ceea ce priveşte căsătoria şi la o desincronizare cu cultura vestică seculară.

În această vară am citit, împreună cu familia, Evanghelia după Luca, iar marţea trecută am citit la sfârşitul capitolului 14 că Isus a zis: „Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” Isus cheamă la o detaşare radicală faţă de lucruri, de dragul împărăţiei. Apoi, aparent pe neaşteptate, el spune: „Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta? Atunci nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit, să audă.”

Care este legătura? Le-am spus alor mei (iar acum vă spun vouă): creştinii sunt sarea pământului în sensul că ei nu sunt în cadenţă cu valorile lumii, ci în cadenţă cu valorile lui Dumnezeu. Toate neamurile caută ce să poarte, ce să mănânce şi să bea, ce maşini să conducă şi cu ce lucruri să se distreze. Însă voi trebuie să fiţi liberi faţă de aceste lucruri şi să căutaţi mai întâi împărăţia şi, astfel, veţi fi sare.

Lumea este ca o bucată de hamburger care nu are nici un gust. Are nevoie de sare, pentru a o păstra şi pentru a o face să aibă gustul bucuriei eterne. Însă aşa o mare parte a Bisericii de azi este atât de mult condusă de lume – televiziunea, radioul, revistele, ziarele şi vocile care ne cheamă la a ne conforma culturii – încât Biserica devine doar o altă bucată nesărată de hamburger. Iar când Biserica coboară la nivelul lumii, ceea ce obţinem NU este un hamburger sărat, ci două bucăţi de hamburger nesărate şi fără nici un gust.

În această dimineaţă vă chem să ieşiţi din cadenţă cu lumea în ce priveşte problema căsătoriei. Să vă luaţi ideile despre căsătorie, nu de la spiritul vremii, ci de la Dumnezeu, Care a făcut cerul, pământul şi tot ceea ce există în ele – şi căsătoria – pentru gloria Numelui Său şi spre binele poporului Său.

Să ne uităm la contextul versetului 4 din Evrei 13 pentru a simţi gustul acestei porunci de a cinsti căsătoria. Întradevăr acest pasaj este plin de savoare. Aceasta nu este o listă de porunci fără gust pentru comportamentul creştin. Contextul este acela al dragostei, al milei, al încrederii, al speranţei şi al libertăţii. Cu alte cuvinte, este sărat, are gust.

Versetul 1 spune: „Stăruiţi în dragostea frăţească”, continuaţi să-i iubiţi pe ceilalţi creştini. Versetul 2 spune: nu-i iubiţi numai pe creştinii care vă sunt apropiaţi, ci iubiţi-i şi pe cei care nu vă sunt familiari. Arătaţi-le ospitalitate, iar Dumnezeu vă va surprinde cu neaşteptate binecuvântări. Versetul 3 apune: iubiţi-i pe cei din închisoare şi pe cei care nu sunt bine trataţi. Astfel, iubiţi-i pe credincioşii apropiaţi, iubiţi-i pe cei care nu vă sunt atât de apropiaţi, iubiţi-i pe cei care sunt închişi.

Apoi vine versetul 4: Cinstiţi căsătoria şi păstraţi patul curat! Urmează versetul 5: Nu iubiţi banii! „Să nu fiţi iubitori de bani!” Acest verset este urmat de promisiunile care eliberează, anume că Dumnezeu niciodată nu te va uita sau părăsi, ci va fi Ajutorul tău, astfel că, dacă te încrezi în Dumnezeu, nu ai nevoie să tânjeşti după bani.

Cred că acesta este un paragraf care are sare. Este modul de viaţă radical, propus de Isus. Nu iubiţi banii! Încredeţi-vă în Dumnezeu! Iubiţi-i pe creştini, iubiţi-i pe cei care vă sunt străini, iubiţi-i pe cei care sunt închişi, iubiţi-i pe cei loviţi! Şi chiar în mijlocul acestui mod de viaţă complet diferit, sărat, fără să semene cu lumea, ci semănând cu Dumnezeu, se spune: „Cinstiţi căsătoria! Păstraţi patul curat!”

Nu ştiu cum înţelegeţi voi această poruncă. Iată cum o înţeleg eu, şi sper ca şi voi s-o înţelegeţi aşa. Când „Cinstiţi căsătoria” apare chiar în centrul poruncii de a-i iubi pe creştini, de a-i iubi pe cei care ne sunt străini, de a-i iubi pe cei închişi, de a-i iubi pe cei loviţi, de a nu iubi banii, de a avea încrederea că Dumnezeu are grijă de tine, o văd ca o veste bună. A cinsti căsătoria este ca şi cum i-ai iubi pe creştini. A cinsti căsătoria este ca şi cum i-ai iubi pe cei care-ţi sunt străini. A cinsti căsătoria este ca şi cum i-ai iubi pe cei închişi. A cinsti căsătoria este ca şi cum nu ai iubi banii, pentru că Dumnezeu doreşte să aibă grijă de tine.

Iar când văd la sfârşitul versetului 4 următoarele: „căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari”, adică faptul că Dumnezeu îi va judeca pe cei care profanează patul conjugal, că Dumnezeu îi va judeca pe cei care nu cinstesc căsătoria, când văd acel avertisment, nu văd un Dumnezeu cu mâna pe trăgaci. Nu văd un Dumnezeu iute la mânie, care abia aşteaptă să-l lichideze pe curvar sau pe cel care comite adulter. Ceea ce văd aici este o întărire serioasă, reală, a dragostei pentru oameni. Lui Dumnezeu Îi face plăcere atunci când îi iubim pe creştini, Îi face plăcere când îi iubim pe cei ce ne sunt străini, Îi face plăcere când îi iubim pe cei închişi, Îi face plăcere când nu iubim banii, ci ne încredem în El pentru nevoile noastre, Îi face plăcere atunci când cinstim căsătoria. De ce? Deoarece dragostea le face bine creştinilor, le face bine celor care ne sunt străini, celor care sunt închişi, celor care sunt loviţi, iar a nu iubi banii face bine sufletelor noastre, iar a cinsti căsătoria ne face bine nouă şi societăţii noastre. Prin urmare, Dumnezeu ar fi lipsit de dragoste dacă nu i-ar judeca pe cei care necinstesc căsătoria, o profanează, o trivializează, o ridiculizează şi o tratează cu dispreţ.

Aşadar, sper că simţiţi gustul acestui paragraf. Este sărat în mod plăcut. Conţine mult din Dumnezeu, multă dragoste şi o cantitate suficientă de lucruri extrem de importante, cum ar fi avertismentul judecăţii şi promisiunea că Dumnezeu nu ne va uita sau părăsi dacă ne încredem în El.

Chemându-vă, în această dimineaţă, să cinstiţi căsătoria, să păstraţi patul conjugal curat, sper că auziţi ceva din chemarea supremă a lui Isus de a fi nişte creştini radicali, liberi, iubitori şi în contra curentului lumii.

Acum daţi-mi voie să schiţez câteva moduri specifice prin care putem să cinstim căsătoria:

1.Mai întâi, nu confundaţi căsătoria cu relaţiile homosexuale sau lesbiene.

În martie, Minneapolis a devenit al 19-lea oraş american care a început să trateze relaţiile homosexuale şi lesbiene ca „parteneriate domestice”, cu o oarecare recunoaştere legală. Angajaţii din acest oraş pot să-şi ia câteva zile libere în caz de boală sau deces al unuia dintre „partenerii lor domestici”.

Minnesota, la fel ca alte state de până acum, nu permite căsătoriile legale între oameni de acelaşi sex. Însă tot mai mult sunt permise „parteneriatele” şi sunt oferite drepturi legale în aproape toate felurile posibile. Star Tribune (cotidian american, n.trad.) din 31 mai, la p. 13A, informează, de exemplu, că o organizaţie a estimat că în America ar exista 10.000 de copii de cupluri lesbiene, concepuţi prin însămânţare artificială. Şcolile din zona Minneapolis a oferit cursuri de educaţie pentru homosexuali şi lesbiene, încă din 1987. Minnesota nu are încă legi, ca stat, care să împiedice adopţiile din partea cuplurilor homosexuale sau lesbiene. Organizaţia Children’s Home nu are încă o politică vizavi de plasamentul copiilor în familii cu parteneri de acelaşi sex, se spune în articol.

Articolul se încheie cu aceste cuvinte: „Agitaţia din jurul copiilor cuplurilor lesbiene nu este decât o reflectare a tendinţelor generale ale societăţii. … Căsătoria este încă la modă…”. Creştinii care trăiesc după Biblie şi care doresc să fie sarea pământului vor sta împotriva acestei „tendinţe generale a societăţii”. Şi iată care este motivul principal: „parteneriatele” homosexuale şi lesbiene nu sunt căsătorii, ele sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Levitic 18:22 spune: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Lev. 20:13). Pavel arată foarte clar în Romani 1 că o societate care îl respinge tot mai mult pe Dumnezeu, va degenera tot mai mult în ceea ce priveşte homosexualitatea (vs. 26-27) şi, ca oameni lăsaţi tot mai mult în voia unor patimi scârboase, ei vor fi tot mai hotărâţi în a susţine că aceste lucruri nu numai că ar trebui permise, dar şi privite ca bune (v. 32).

Ceea ce vreau să spun aici este simplu: a numi relaţiile homosexuale şi lesbiene căsătorii sau a le trata drept căsătorii înseamnă să tratezi o urâciune drept căsătorie. Şi acest lucru este exact opusul a ceea ce înseamnă a ţine căsătoria în cinste şi patul conjugal curat. Prin urmare, primul mod prin care cinstim căsătoria în zilele noastre este să nu o confundăm cu urâciunea parteneriatelor homosexuale şi lesbiene.

La început Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia după chipul Său, i-a binecuvântat şi le-a spus să crească, să se înmulţească şi să umple pământul. Apoi Biblia spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” (Gen. 1:27-28, 2:24). Aceasta este gloria acestei proprietăţi preţioase şi onorabile, numită căsătorie: un singur bărbat şi o singură femeie, unindu-se unul cu celălalt în mod voluntar, prin legământ şi prin unire sexuală, până când moartea îi va despărţi.

Judecata lui Dumnezeu împotriva relaţiilor sexuale şi lesbiene nu este datorată faptului că El este unul care ucide bucuria, ci faptului că El se opune la ceea ce ucide bucuria. Iar opoziţia noastră faţă de asemenea parteneriate nu este datorată unor prejudecăţi vizavi de homosexualitate, aşa cum tot auzim, ci unei convingeri solide şi raţionale că Dumnezeu ştie mai bine decât oricine ce este bine pentru noi şi pentru societatea noastră.

2. Al doilea mod prin care cinstim căsătoria este să nu curvim şi să nu comitem adulter.

Este ceea ce spune a doua jumătate a versetului: „patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” Cuvântul tradus cu „curvar” se referă la ceva distinct de adulter. Autorul are în minte două moduri de necinstire a căsătoriei şi de profanare a patului conjugal: adulterul şi curvia. În esenţă, amândouă comit acelaşi rău, acela de a avea relaţii sexuale cu cineva care nu este soţul/soţia din punct de vedere legal. Se numeşte adulter dacă eşti căsătorit şi curvie dacă nu eşti căsătorit. Însă amândouă necinstesc căsătoria şi profanează patul conjugal deoarece Dumnezeu a făcut din căsătorie, numai din căsătorie, locul sfânt, sigur şi, în sfârşit, locul bucuriei, în ce priveşte relaţiile sexuale (1 Cor. 7:2). Textul spune că Dumnezeu îi va judeca pe curvari şi pe cei care comit adulter deoarece aceştia necinstesc căsătoria şi profanează patul conjugal. Cu alte cuvinte, judecata lui Dumnezeu se abate asupra celor care nu se pocăiesc şi care distrug ceea ce este pentru bucurie.

Acest cuvânt, „pocăit”, ne duce la al treilea şi ultimul mod (deşi mai sunt multe altele) prin care cinstim căsătoria şi ţinem patul conjugal curat.

3.Cinstim căsătoria dacă renunţăm la un trecut necurat, dar iertat, şi trăim mai departe curaţi şi fericiţi.

Textul spune: „Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” La fel cum 1 Cor. 6:9-10 spune: „nici curvarii, nici preacurvarii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Însă chiar următorul verset spune: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Aşadar, există o judecată pentru curvari şi pentru cei ce comit adulter însă nu pentru toţi. Pentru unii există posibilitatea de scăpare. Epistola către Evrei propovăduieşte acest lucru foarte clar. În Evrei 9:27-28 se spune: „Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.”

Puteţi vedea, aşadar, că va fi o judecată. Însă Hristos a purtat păcatele multora, luând asupra Lui pedeapsa pentru curvia şi adulterul lor. Iar acum El va veni a doua oară, nu pentru a mai face lucrul acesta, ci pentru a ne mântui de judecata finală.

Sau să ne uităm la Evrei 10:12-13: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate [şi pentru curvie şi adulter], S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.”

Observaţi din nou două lucruri: Hristos a luat asupra Lui păcate cum sunt curvia şi adulterul şi a plătit pedeapsa pentru acestea prin propria Lui moarte. DAR vine un timp când vrăjmaşii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Va fi o judecată.

Ceea ce observăm este că există două grupuri de oameni: cei ale căror păcate sunt acoperite şi iertate de Isus (8:12; 10:17-18) şi cei ale căror păcate vor mărturisi împotriva lor la judecată. Ceea ce face diferenţa este întoarcerea de la păcat la Dumnezeu, prin Isus, pentru a primi iertare şi ajutor. Evrei 7:25 spune: „Isus poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.”

Renunţă la curvie! Renunţă la adulter! Vino la Dumnezeu prin Isus, iar El te va mântui pentru totdeauna. El te va ajuta să renunţi la un trecut necurat, dar iertat, şi să trăieşti mai departe curat şi fericit.

Ideea mea este următoarea: această trăire, cu conştiinţa iertării şi cu speranţă, va aduce cinste căsătoriei. Şi aceasta pentru că Dumnezeu a creat căsătoria pentru a fi imaginea vie a relaţiei de dragoste dintre Hristos şi mireasa Sa, Biserica (Efeseni 5). Astfel, cei care onorează cel mai bine această intenţie sunt cei care trăiesc iertarea, curăţia şi bucuria pe care Dumnezeu a intenţionat să le ilustreze căsătoria.

Mai sunt atât de multe lucruri care ar putea fi spuse. Şi nu mă îndoiesc că Dumnezeu îţi vorbeşte prin moduri la care eu nici n-am visat vreodată c-ar vorbi. Astfel, las restul pe seama lucrării Duhului Sfânt, a Cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii în viaţa ta. Fie ca Dumnezeu să ne facă oameni cu adevărat săraţi spre binele societăţii noastre decadente.

Datoriile reciproce ale soţilor şi soţiilor

de Richard Baxter (1615­1691)

Oamenii egoişti şi neevlavioşi de pretutindeni intră în tot felul de relaţii cu dorinţa de a‑şi servi propriile interese, de a‑şi satisface pornirile firii lor pământeşti fără să ştie sau să le pese ce se cere de la ei. Urmăresc respectul, profitul sau plăcerea pe care le‑o va aduce relaţia lor, nu ceea ce Dumnezeu şi semenii lor cer sau aşteaptă de la ei (Gen. 2:18, Prov. 18:22). Mintea le este ocupată doar de lucrurile pe care le vor avea, nu de ce vor fi sau ce vor face (Luca 6:31­32; 1 Cor. 10:24; Gal. 6:2; Filip. 2:4; 2 Tim. 3:2; Iacov 2:15; 1 Ioan 3:17; Gen. 4:9; 1 Sam. 25:3­11; Estera 6:6; Isaia 56:11; Ioan 6:26). Ştiu ce vor ca ceilalţi să facă pentru ei, dar nu le pasă de datoria pe care ei înşişi o au faţă de ceilalţi. Aşa stau lucrurile cu prea mulţi dintre soţi şi prea multe dintre soţii.

Ar trebui să fim foarte interesaţi să cunoaştem care sunt îndatoririle pe care le implică relaţiile noastre, şi cum Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu în relaţiile noastre. Studiază şi fă partea ta, şi cu siguranţă Dumnezeu Şi‑o va face pe‑a Lui.

Principiul I. Prima îndatorire a soţilor este să‑şi iubească soţiile (şi a soţiilor să‑şi iubească soţii) (Efes. 5:25,28,29,33). „Bărbaţilor, iubiţi‑vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S‑a dat pe Sine pentru ea. – Tot aşa trebuie să‑şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi‑a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica. – Încolo fiecare din voi să‑şi iubească nevasta ca pe sine.” (Vezi Gen. 2:24).

Iată câteva recomandări pentru păstrarea dragostei:

1. În primul rând, alegeţi‑vă un soţ bun sau o soţie bună. Un partener care este cu adevărat bun şi amabil, plin de virtute şi sfinţenie faţă de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).

2. Nu vă căsătoriţi până nu sunteţi sigur că puteţi iubi în întregime.

3. Nu vă pripiţi, ci descoperiţi mai dinainte toate imperfecţiunile care v‑ar putea tenta să vă dispreţuiţi viitorul tovarăş de viaţă (Prov. 18:13).

4. Amintiţi‑vă că dreptatea cere să iubeşti pe cineva care a renunţat la întreaga lume pentru tine. Pe cineva care e mulţumit să fie alături de tine în eforturile şi în suferinţele tale, să împartă totul cu tine, şi care TREBUIE să fie perechea ta până la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).

5. Amintiţi‑vă că, în general, femeile sunt fiinţe iubitoare şi pasionale, şi, aşa cum îşi iubesc mult propria persoană, la fel aşteaptă multă dragoste şi din partea voastră.

6. Amintiţi‑vă că sunteţi sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugală soţiilor voastre înseamnă să refuzaţi să îndepliniţi o îndatorire pe care Dumnezeu vi‑a stabilit‑o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui să vă motiveze dragostea.

7. Amintiţi‑vă să sunteţi „un singur trup”; ai făcut‑o pe soţia ta să lase pe tatăl şi pe mama sa, şi să se lipească de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).

8. Fiţi mai atenţi la calităţile soţiilor voastre decât la defectele lor. Nu lăsaţi ca observarea defectelor să vă facă să uitaţi sau să le treceţi cu vederea virtuţile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).

9. Nu le exageraţi imperfecţiunile, până nu ajung să vă înnebunească.

Iertaţi‑le, pentru că aşa se cuvine în Domnul. Gândiţi‑vă la fragilitatea sexului lor. Gândiţi‑vă şi la propriile voastre deficienţe, şi cât trebuie să vă rabde soţiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).

10. Nu stârniţi răul din partenerii voştri, ci faceţi ca binele să iasă la iveală (Prov. 10:12).

11. Copleşiţi‑le cu dragoste, şi atunci vă vor iubi şi ele la rândul lor, devenind astfel fiinţe iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, aşa cum focul aprinde focul. Un soţ bun este cel mai bun mijloc de a face o soţie bună şi iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).

12. Trăiţi înaintea lor viaţa unui creştin atent, smerit, iubitor, blând, altruist, răbdător, inofensiv, sfânt şi ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19­20; 1 Petru 3:1­2).

Principiul II. Soţii şi soţiile trebuie să trăiască împreună (1 Cor. 7:2-5).

 

Principiul III. Fie‑vă scârbă nu doar de adulter, ci şi de orice duce la infidelitate şi la încălcarea legământului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4­5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2­3; Prov. 2:17; 1 Cor. 6:15,19; Mal. 2:15; Prov. 6:32,35; Deut. 23:2; Lev. 21:9; 18:28; Num. 25:9; Ier. 5:7­9)

Principiul IV. Soţul şi soţia trebuie să îşi găsească plăcerea în dragostea, prezenţa şi viaţa celuilalt. Când soţul şi soţia îşi găsesc plăcerea unul în celălalt, acest lucru îi uneşte în îndatoririle lor, îi ajută să lucreze şi să‑şi poarte poverile mai uşor; este o parte importantă a unei căsătorii trainice (Prov. 5:18,19).

 

Principiul V. E datoria voastră solemnă să trăiţi în linişte şi pace. Evitaţi orice ocazie de mânie aprinsă şi ceartă.

 

[I. Principii care arată cât de necesar este să evităm disensiunile.]

1. Datoria unirii în căsătorie cere unitate. Nu poţi fi de acord cu propriul tău trup?

2. Dezacordul cu partenerul tău îţi va aduce durere şi nelinişte în întreaga viaţă. La fel cum nu doreşti să te răneşti şi îţi îngrijeşti fără întârziere rănile, tot aşa trebuie să observi orice întrerupere în pacea familiei tale şi să cauţi să o vindeci cât mai repede.

3. Conflictele răcesc dragostea, te fac să nu‑ţi mai doreşti partenerul. Rănirile separă; e un chin să fiţi legaţi împreună de legăturile căsătoriei, în timp ce inimile vi s‑au înstrăinat. Dacă în interior sunteţi adversari, dar în exterior sunteţi soţ şi soţie, casa şi plăcerea voastră se transformă într‑o închisoare (Prov. 19:13).

4. Disensiunile dintre soţ şi soţie afectează viaţa întregii familii; ei sunt ca o pereche de boi înjugaţi la un jug nepotrivit, care nu pot face nimic folositor din cauza neînţelegerilor dintre ei.

5. Conflictele vă împiedică să vă închinaţi lui Dumnezeu într‑un mod potrivit; nu vă puteţi ruga împreună sau discuta lucruri cereşti, nici nu vă puteţi ajuta reciproc sufletele (Matei 5:23; 1 Samuel 15:22).

6. Disensiunile fac imposibilă conducerea familiei aşa cum se cuvine (Mat 12:25; Mar 3:25; Luca 11:17).

7. Disensiunile dintre voi vă vor expune răutăţii lui Satan şi îi vor oferi nenumărate ocazii să vă ispitească (Iacov 1:13; 1 Cor. 7:5; Iov 2:9).

[II. Recomandări pentru evitarea disensiunilor.]

1. Păstraţi vie dragostea dintre voi. Iubiţi‑vă partenerii mult şi cu zel. Dragostea va înlătura mânia; când iubeşti mult pe cineva, nu te vei supăra pentru orice lucru mic. Cu atât mai puţin vei recurge la cuvinte aspre, îndepărtare de celălalt sau la altă formă de abuz (Lev. 19:8; Psa. 133:1; Prov. 15:17; Rom. 12:10; Rom. 14:19; Rom. 15:1; 1 Cor. 13:4­7).

2. Atât soţul cât şi soţia trebuie să‑şi omoare mândria şi puternicele sentimente egoiste (Luca 9:23; Psa. 101:5; Prov. 16:5; Prov. 21:4; Prov. 28:25; Mat. 23:12; 1 Petru 5:6). Aceste sentimente duc la intoleranţă şi insensibilitate. Trebuie să vă rugaţi şi să lucraţi pentru un duh smerit, blând şi liniştit. O inimă îngâmfată e deranjată şi provocată de fiecare cuvânt care pare să atenteze la părerea ta bună despre propria‑ţi persoană (Psa. 10:4; Osea. 7:10; Prov. 13:10; Prov. 28:25).

3. Nu uitaţi că amândoi sunteţi persoane bolnave, cu multe defecte; prin urmare, aşteptaţi‑vă la rodul acestor defecte în fiecare dintre voi; nu vă prefaceţi surprinşi de ele, ca şi cum n‑aţi fi ştiut de ele mai dinainte. Hotărâţi‑vă să aveţi răbdare unul cu celălalt, amintindu‑vă că v‑aţi luat unul pe altul ca persoane păcătoase, supuse ispitei, imperfecte, şi nu ca îngeri, fără pată şi desăvârşiţi (Ier. 17:9; Rom. 7:24; 1 Ioan 1:8).

4. Amintiţi‑vă şi că sunteţi un singur trup; de aceea, nu vă simţiţi mai jigniţi de cuvintele sau greşelile celuilalt decât aţi fi de ale voastre. Nu te mânia pe soţia ta pentru greşelile ei mai mult decât te mânii pe tine însuţi pentru greşelile tale. Dacă te superi şi eşti nemulţumit din cauza unei răni, fă‑o în aşa fel încât să ducă la vindecarea ei, nu la infectarea şi agravarea părţii rănite. Astfel vei transforma mânia în milă şi vei fi determinat să te îngrijeşti de vindecare (Efes. 4:26; Efes. 4:32; Iacov 1:19).

5. Hotărâţi mai dinainte ca atunci când unul dintre voi păcătuieşte prin mânie şi supărare, celălalt să îl rabde în tăcere şi blândeţe până îşi recapătă judecata (Efes. 4:2; 1 Cor. 13:4).

6. Priviţi tot timpul înspre viitor şi nu uitaţi că trebuie să trăiţi împreună până la moarte, trebuie să fiţi tovarăşi de viaţă unul pentru celălalt, o mângâiere în viaţa celuilalt, şi astfel veţi vedea cât de absurd e să vă certaţi şi să vă supăraţi unul pe celălalt (Ecles. 9:9; Rom. 7:2).

7. Evitaţi cât puteţi de mult ocaziile de mânie şi ceartă cu privire la familiile voastre (Gen. 2:24).

8. Dacă eşti atât de supărat încât nu îţi poţi păstra calmul, cel puţin controlează‑ţi limba şi nu rosti cuvinte care rănesc şi batjocoresc, care aţâţă focul şi îl înteţesc. (Nu‑ţi stârni şi mai mult mânia, pentru că astfel doar îţi hrăneşti dorinţa firească de răzbunare). Taci, şi aşa îţi vei recăpăta mai curând liniştea şi pacea (Gal 5:15; Iacov 3:5,6,8).

9. Acela dintre voi care e mai calm şi mai raţional să îi vorbească celuilalt cu grijă şi cu judecată (în afară de cazul când are de‑a face cu o persoană obraznică, pentru că atunci lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult). De obicei, câteva cuvinte cumpătate, spuse cu seriozitate, vor avea efectul unui duş rece. Spune‑i partenerului tău, atunci când este mânios: „Ştii că aşa ceva n‑ar trebui să se întâmple între noi; dragostea trebuie să încheie această discuţie şi trebuie să te pocăieşti de această mânie. Dumnezeu nu aprobă aşa ceva, şi nici noi nu vom fi de acord cu ce s‑a întâmplat, după ce va trece fierbinţeala. Această stare sufletească e contrară unui spirit de rugăciune, şi acest limbaj e contrar limbajului rugăciunii; trebuie să ne rugăm împreună; hai acum să nu mai facem nimic care să împiedice rugăciunea: apa dulce şi apa amară nu curg din acelaşi izvor”, etc. Câteva cuvinte de bun simţ, calme şi smerite, pot opri potopul şi pot reînvia raţiunea orbită de pasiune (Prov. 15:18; Mat. 5:9; Psa. 85:8).

10. Când ai păcătuit împotriva partenerului tău, mărturiseşte‑i acest lucru şi cere‑i iertare, apoi uniţi‑vă în rugăciune cerând iertare lui Dumnezeu; acest lucru va acţiona în tine ca un preventiv data viitoare. Cu siguranţă îţi va fi ruşine să faci din nou un lucru pentru care ţi‑ai cerut iertare înaintea unui om şi înaintea lui Dumnezeu (Efes. 4:32; Iacov 5:16).

 

Principiul VI. Una dintre cele mai importante îndatoriri ale soţului faţă de soţia sa şi ale soţiei faţă de soţul ei este să se ajute unul pe altul cu grijă, pricepere şi sârguinţă în cunoaşterea, închinarea şi ascultarea lui Dumnezeu, ca să poată fi mântuiţi şi să crească în Viaţa Creştină.

 

1. Nu putem vorbi de dragoste atunci când fiecare neglijează sufletul celuilalt (2 Cor. 2:4; 2 Cor. 12:15; 1 Tes. 2:8). Credeţi că aveţi suflete nemuritoare şi veţi trăi o viaţă nesfârşită de bucurie sau una de nefericire? Atunci TREBUIE să ştiţi că cea mai mare preocupare a voastră este să vă îngrijiţi de acele suflete şi de acea viaţă veşnică. De aceea, dacă dragostea ta nu îl ajută pe celălalt în această direcţie, care este principala voastră preocupare, atunci nu are mare valoare şi nu e de mare folos. Orice lucru din această lume îşi trage valoarea din măsura în care este folositor. O dragoste nefolositoare şi neproductivă este o dragoste fără valoare. O dragoste neserioasă, copilăroasă sau animalică îţi este de folos doar pentru lucruri neserioase, copilăreşti sau animalice. Îţi iubeşti soţia şi totuşi o laşi sub puterea lui Satan, fără să ajuţi la salvarea sufletului ei? Ce? O iubeşti, dar o laşi totuşi să meargă în iad? Mai bine să fie condamnată pe veci decât tu să suferi încercând să o salvezi? Nu mai spuneţi că le iubiţi, dacă nu trudiţi pentru mântuirea lor.

Ce să mai spunem atunci de cei care nu numai că refuză să ajute, dar mai pun şi piedici în calea sfinţirii şi mântuirii celuilalt! (1 Regi 11:4, Fapte 5:2, Iov 2:9) Şi totuşi (Domnul să aibă milă de această lume sărmană şi nenorocită!) cât de obişnuit este acest lucru printre noi! Dacă soţia e ignorantă şi lipsită de evlavie, va face tot ce‑i va sta în puteri ca să‑şi ţină şi soţul în aceeaşi stare ca a ei. Dacă Dumnezeu a pus vreo dorinţă de sfinţire în inima lui, soţia va fi ca apa aruncată peste foc, ca să‑l stingă sau să‑l ţină sub control; iar dacă soţul nu e la fel de păcătos şi nenorocit ca ea, el nu va avea pace din partea ei. Dacă Dumnezeu deschide ochii soţiei unui om rău, îi arată nevoia unei vieţi sfinte iar ea se hotărăşte să asculte de Domnul şi îşi mântuieşte sufletul, ce duşmănos şi tiranic va deveni atunci soţul ei (dacă Dumnezeu nu‑l opreşte); astfel, însuşi diavolul, în încercarea lui de a împiedica mântuirea sufletelor, nu va face mai mult decât soţii sau soţiile necredincioase unii împotriva altora.

2. Mai gândiţi‑vă şi la faptul că nu trăiţi la standardul cerut de menirea căsătoriei, dacă fiecare din voi nu ajută sufletul celuilalt (Gen. 2:18; 1 Tess 5:11; Efes. 4:16; Evrei 12:15; 1 Cor. 7:5; Colos. 2:19; Gen. 35:2; Gen. 35:4; Lev. 19:17; Num. 16:27).

3. Mai mult, dacă vă neglijaţi sufletele, ce duşmani sunteţi unii pentru ceilalţi şi ce bine vă pregătiţi pentru regretele veşnice! Când ar trebui să vă pregătiţi pentru întâlnirea plină de bucurie din ceruri, voi vă adunaţi provizii de nesfârşită groază (Num. 16:32).

De aceea, fără să ezitaţi o clipă, hotărâţi‑vă să trăiţi împreună ca moştenitori ai cerului şi fiecare să ajute sufletul celuilalt. Ca să vă ajut în această sfântă hotărâre, vă voi oferi următoarele îndrumări, care, dacă le veţi practica cu credincioşie, vă pot transforma în binecuvântări deosebite unii pentru alţii.

 

Îndrumarea I. Înainte să puteţi ajuta la mântuirea sufletului celuilalt, trebuie să fiţi sigur de propria voastră mântuire. Trebuie să aveţi o înţelegere adâncă şi vie a lucrurilor veşnice despre care trebuie să vorbiţi altora. Dacă nu vă înduraţi de propriul vostru suflet şi sunteţi gata să îl vindeţi pentru o clipă de lenevie şi plăcere, cu siguranţă nu veţi avea milă nici de sufletul partenerului vostru (Gen. 2:18; 2 Cor. 13:5; Gal. 6:3; Gen. 25:29; Gen. 25:34).

 

Îndrumarea II. Folosiţi orice ocazie pe care o asigură apropierea dintre voi ca să vorbiţi cu seriozitate unul cu celălalt despre lucrurile lui Dumnezeu şi despre mântuirea voastră (Col. 3:16; Evr. 3:13; Evr. 10:24); nu discutaţi despre lucrurile acestei lumi mai mult decât e necesar. Iar apoi vorbiţi împreună despre starea şi datoria sufletelor voastre faţă de Dumnezeu, despre nădejdea cerului şi despre cei ce consideră aceste subiecte ca cea mai importantă preocupare a lor. Nu vorbiţi cu uşurinţă, ireverenţios, nepoliticos sau în contradictoriu, ci cu seriozitate şi înţelepciune, ca unii care discutaţi cele mai importante lucruri din întreaga lume (Marcu 8:36).

Îndrumarea III. Când soţul sau soţia vorbeşte cu seriozitate despre lucrurile sfinte, celălalt să aibă grijă să încurajeze, nu să stingă conversaţia (Prov. 27:6; Prov. 15:12; Prov. 15:31; Prov. 15:32).

 

Îndrumarea IV. Fiţi cu băgare de seamă la inima şi la viaţa celuilalt, evaluând condiţia sufletului său, tăria şi slăbiciunea păcatelor şi binecuvântărilor, şi eşecurile din vieţile fiecăruia, astfel încât să puteţi da cel mai potrivit ajutor (Evr. 10:24).

Îndrumarea V. Nu vă flataţi unul pe altul dintr‑o dragoste nesăbuită (Efes. 4:15; Efes. 4:26-5:9). Nici nu vă criticaţi unul pe altul cu răutate. Faceţi orice lucru cu o dragoste adevărată, evlavioasă. Unii sunt atât de orbi la eşecurile soţului, soţiei sau copiilor încât nu văd păcatul şi stricăciunea din aceştia. Se înşeală cu privire la sufletele lor veşnice. Este la fel ca în cazul păcătoşilor care se iubesc pe sine şi îşi iubesc propriile suflete, înşelându‑se singuri în drum spre osânda veşnică. Această flatare a voastră însăşi sau a altora este tocmai şiretlicul diavolului pentru a vă ţine departe de adevărata pocăinţă şi mântuire. Pe de altă parte, unii nu pot vorbi celorlalţi despre greşelile lor fără amărăciune şi dispreţ, ceea ce îi face pe aceştia din urmă să refuze tratamentul care i‑ar putea salva. Dacă avertismentele pe care le prezentaţi străinilor în fiecare zi trebuie toate aduse cu dragoste, cu mult mai mult ar trebui să se întâmple la fel între soţ şi soţie.

Îndrumarea VI. Menţineţi aprinsă dragostea dintre voi, nu vă îndepărtaţi unul de altul. Altfel veţi dispreţui sfaturile şi observaţiile celuilalt.

Îndrumarea VII. Nu vă descurajaţi partenerul în încercarea acestuia de a vă învăţa, refuzând să primiţi şi să învăţaţi din sfaturile lor (Prov. 29.1).

 

Îndrumarea VIII. Ajutaţi‑vă unul pe celălalt citind împreună cărţile cele mai convingătoare, sincere şi dătătoare de viaţă. Cele mai spirituale. Nu vă pierdeţi vremea cu cărţi şi cursuri uşoare, slabe, de suprafaţă. Împrieteniţi‑vă cu cele mai sfinte persoane. Nu ca să vă neglijaţi datoriile unul faţă de celălalt, ci ca tot ajutorul primit să poată fi cât mai eficient (Efes. 4:11-16).

 

Îndrumarea IX. Nu tăinuiţi starea sufletelor voastre, nici nu vă ascundeţi greşelile unul faţă de altul. Sunteţi un singur trup şi ar trebui să aveţi o singură inimă. E periculos ca un om să fie în necunoştinţă cu privire la propriul său suflet, şi e foarte dureros pentru un soţ sau o soţie să fie în necunoştinţă cu privire la domeniile în care l‑ar putea ajuta pe celălalt (Iacov 5:16; Efes. 5:27-32).

 

Îndrumarea X. Evitaţi pe cât posibil punctele de vedere diferite cu privire la religie.

 

Îndrumarea XI. Dacă între voi apar înţelegeri diferite a problemelor religioase, asiguraţi‑vă că le rezolvaţi în sfinţenie, smerenie, dragoste şi pace, nu prin firea pământească, mândrie, lipsă de dragoste sau dispute.

 

Îndrumarea XII. Nu toleraţi orbeşte greşelile celuilalt, dar nici nu fiţi prea critic cu privire la starea lui, permiţând astfel lui Satan să îndepărteze dragostea dintre voi.

 

Îndrumarea XIII. Dacă eşti căsătorit cu o persoană necredincioasă, păstrează totuşi întreaga dragoste cu care eşti dator, de dragul relaţiei (1 Cor. 7:13-14).

 

Îndrumarea XIV. Înălţaţi împreună rugăciuni dese şi arzătoare. Rugăciunea determină mintea să fie serioasă şi aduce inima în prezenţa măreţiei lui Dumnezeu. Rugaţi‑vă unul pentru altul şi în secret, ca Dumnezeu să poată face în inimile fiecăruia acea lucrare pe care o doriţi.

Îndrumarea XV. În ultimul rând, ajutaţi‑vă unul pe altul trăind o viaţă exemplară. Fiţi voi înşivă persoana care doriţi să devină soţul sau soţia voastră. Remarcaţi‑vă prin blândeţe, smerenie, milă, fapte bune, hărnicie, altruism şi răbdare (1 Petru 3:1; Ioan 13:15; 1 Tim. 4:12; 1 Cor. 11:1; 1 Tes. 1:6; 2 Tes. 3:7­9; Tit 2:6; Iacov 3:17; 2 Petru 1:5­8).

 

Principiul VII. O altă importantă datorie în căsătorie este să vă ajutaţi unii pe alţii în sănătatea şi confortul trupesc. Nu ca să vă răsfăţaţi unul pe altul, sau să încurajaţi viciul mândriei, al trândăviei, lăcomiei sau al plăcerilor senzuale; ci ca să sporiţi sănătatea şi vigoarea trupului, făcându‑l potrivit ca să slujească sufletului şi lui Dumnezeu.

1. În vreme de sănătate, trebuie să aveţi grijă să vă serviţi unul pe altul cu (nu atât de plăcuta) hrană sănătoasă, şi să vă păziţi unul pe altul de orice vă poate dăuna sănătăţii; avertizaţi‑vă unul pe altul cu privire la pericolul lăcomiei şi al leneviei, cei doi mari criminali ai omenirii (1 Cor. 6:19; Deut. 21:20; Prov. 23:21; Prov. 19:15; Prov. 6:9; Prov. 10:4; 2 Tes. 3:10; Prov. 19:24; Prov. 20:13; Prov. 23:21; Prov. 24:33; Isaia 56:10; 1 Tim. 5:13).

2. De asemenea, în vreme de boală, trebuie să vă îngrijiţi unul pe altul; nu precupeţiţi bani sau eforturi, prin care sănătatea celuilalt ar putea fi restabilită, sau sufletele voastre ar putea fi întărite, sau mângâierea voastră ar putea creşte (Efes. 5:29, Iov 19:17).

 

Principiul VIII. O altă datorie a soţilor şi soţiilor este să se ajute unul pe celălalt în domeniul afacerilor şi al proprietăţilor acestei lumi. Nu cu scopuri lumeşti, nici cu o minte lumească, ci în ascultare de Dumnezeu, care vrea să ne rugăm, dar şi să muncim, pentru pâinea cea de toate zilele. El a hotărât să o obţinem prin sudoarea frunţii, să lucrăm şase zile şi să facem în ele tot ce trebuie făcut, iar cel ce nu lucrează nici să nu mănânce (Prov. 31; Tit 2:5; 1 Tim. 5:14; 1 Tim. 5:8; Exod 20:9,11; Gen. 3:19; 1 Tes. 3:10­12).

 

Principul IX. De asemenea, trebuie să avem grijă să păzim onoarea celuilalt. Nu trebuie să îi trâmbiţaţi eşecurile, ci acoperiţi‑le. Reputaţia lui trebuie să vă fie la fel de dragă ca a voastră. E o practică păcătoasă şi neloială a multora, atât soţi cât şi soţii, care discută cu prietenii greşelile celuilalt, în loc să le acopere cu delicateţe, aşa cum s‑ar cuveni. Multe persoane certăreţe vor exagera toate greşelile partenerului lor pe la spatele lui (Iacov 4:11; Prov. 17:9; 1 Petru 4:8).

 

Principiul X. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi unul cu celălalt în educarea copiilor voştri (Gen. 18:19; Gen. 35:2; Iosua 24:14; 1 Tim. 5:14; Prov. 31:1).

 

Principiul XI. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi împreună în lucrările de caritate (Evr. 13:2; Gen. 18:6; Rom. 12:13; 2 Cor. 9:6; Luca 16:9; 1 Tim. 3:2; 1 Tim. 5:10; Prov. 11:20; Prov. 11:28; Neemia 8:1; Prov. 19:17; Iov 29:13; Ioan 31:20; Fapte 20:35).

 

Principiul XII. În ultimul rând, este o mare datorie a soţilor şi soţiilor aceea să se ajute şi să se mângâie unii pe alţii pregătindu‑se pentru o moarte fericită şi în siguranţă (Deut. 32:29; Ps. 39:4; Ps. 90:12; Rom. 14:8; Evrei 13:14; 1 Petru 1:17; Ps. 3:5; Ps. 37:37; Ps. 49:15; Ps. 73:24; Ps. 116:15; Prov. 14:32; Ecles. 7:1; Luca 16:22; Luca 23:43; 1 Cor. 15:51­57; 2 Cor. 5:1; 2 Cor. 5:4; 2 Cor. 5:8; Filip. 1:20­23; 1 Tes. 5:9; 2 Petru 1:11; 2 Petru 1:14; Apoc. 14:13; Ps. 23:4)

1. În vreme de sănătate, trebuie să vă amintiţi unul altuia adesea şi cu seriozitate de momentul în care moartea vă va despărţi; trăiţi împreună fiecare zi ca unii care aşteaptă totuşi ora despărţirii. Dojeniţi‑vă unul pe altul pentru orice lucru care ar putea fi o amintire neplăcută în clipa morţii. Dacă observaţi că partenerul vostru priveşte lucrurile cereşti cu indiferenţă sau neglijenţă, sau dacă trăieşte pentru lucruri lipsite de valoare, lumeşti, sau dacă trândăveşte, ca şi cum ar fi uitat că în curând va muri, îndemnaţi‑vă unii pe alţii să faceţi orice lucru fără întârziere, aşa cum cere apropierea acelei zile.

2. Iar atunci când moartea e la uşă, o, câtă nevoie are atunci de un belşug de blândeţe, seriozitate, pricepere şi răbdare, persoana care trebuie să‑şi îndeplinească ultima datorie faţă de sufletul unui prieten atât de apropiat! Câtă nevoie este atunci de ajutorul tău cel mai înţelept, credincios şi răbdător! Cei ce sunt complet nepregătiţi ei înşişi să moară, nu pot face mare lucru ca să pregătească sau să ajute pe altcineva. Dar cei ce trăiesc împreună ca moştenitori ai cerului, şi păşesc pe pământ ca nişte călători spre ţara promisă, îşi pot ajuta şi încuraja sufletul unul altuia, şi se pot despărţi bucuroşi în faţa morţii, aşteptând să se întâlnească în curând în viaţa veşnică.

Tradus de Florin Vidu

Scopul Lui Dumnezeu În Căsătorie

În această lecţie vor fi discutate planul lui Dumnezeu pentru căsătorie ce a fost întâi descris în cuvintele inspirate ale lui Moise, în Gen.2:18-25.

“Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.„  Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.„  De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”.

Aici vor fi explicate conceptele de “părăsire” (lăsare) a părinţilor şi de “unire” (alipire) a soţilor. Citirea versetelor indicate şi rugăciunea împreună a viitorilor soţi este o condiţie esenţială pentru ca acest studiu să-şi găsească utilitatea.

A.  Din câte se cunoaşte în Biblie există o singură afirmaţie despre uniunea căsătoriei şi care este repetată în Biblie de patru ori. Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31.

 

Observaţie: Dumnezeu Însuşi a făcut această afirmaţie, odată, înainte de căderea omului în păcat, şi de trei ori, după aceea ! Un plan bun de căsătorie al celor doi posibili parteneri include cunoaşterea acestor concepte cât şi a accentelor puse de Dumnezeu pe diferitele părţi ale planului Său. Există astăzi prea multe căsnicii nefericite, atât pentru necreştini cât şi pentru creştini! Motivul, constă în neglijarea scopului suprem al lui Dumnezeu din această uniune distinctă între doi oameni.

I. Scopul lui Dumnezeu din această uniune este de a-i îndruma pe soţi să-şi “lase” tatăl şi mama. Ce înseamnă aceasta ?

1.   În primul rând nu înseamnă a-i abandona, evita şi a-i neglija. Poruncile lui Dumnezeu sunt clare în această direcţie: Exod.20:12, Marcu 7:9-13, 1Tim.5:8.

2.   Nici nu înseamnă a te muta neapărat în altă parte. Distanţa fizică nu ar trebui să afecteze atitudinea de responsabilitate faţă de aceştia.

B. A-ţi “lăsa” părinţii implică schimbarea completă a relaţiei cu aceştia.

1.   Înseamnă a stabili o relaţie adultă cu aceştia.

2.   Înseamnă că trebuie să fii mai preocupat(ă) de ideile şi opiniile partenerului tău de căsnicie, decât de ale părinţilor tăi.

3.   Înseamnă că nu mai trebuie să fii complet dependent(ă) de părinţi pentru împlinirea unor nevoi sentimentale, pentru încuviinţare în decizii, pentru sfătuire şi asistenţă.

4.   Înseamnă a elimina orice atitudini nepotrivite faţă de părinţii tăi şi a încheia exemplar orice conflicte ale trecutului, înainte de a te uni de consoarta ta!

5.   Înseamnă a nu încerca să-ţi schimbi soţul/nevasta după preferinţele lor, sau pentru că nu le place cum sunt.

6.   Înseamnă să faci din relaţia ta cu partenerul din căsnicie (relaţia soţ-soţie) relaţia ta umană prioritară.

Ar trebui să te preocupe să continui să fii un fiu bun (sau, o fiică bună), dar mai întâi trebuie să fii preocupat(ă) în a fii un soţ, o soţie bună. De aceea, copiii nu au nevoie de părinţi care se neglijează unul pe celălalt ca soţi. Dimpotrivă, au nevoie de părinţi care la rândul lor să le demonstreze cum se trăieşte în căsnicie. Care să le arate cum să fie soţi şi părinţi buni.

Ca şi părinţi, ţelul nostru ar trebui să fie să-i pregătim pe copiii noştri cum să se descurce când pleacă, nu doar cum să se poarte când stau. Ei nu trebuie să ajungă ca adulţi nişte dependenţi emoţionali de părinţii lor! De asemenea, voi înşivă ar trebui să vă pregătiţi sufleteşte pentru ziua despărţirii lor de voi învăţând să faceţi lucruri împreună, şi să vă adânciţi relaţia de prietenie. Când copiii voştri se căsătoresc nu trebuie să încercaţi să le coordonaţi vieţile. Trebuie să-i îngăduiţi tânărului soţ să devină capul familiei sale, să ia singur deciziile casei, în ce priveşte ajutorul potrivit să se aştepte mai întâi de la soţia lui şi nu de la părinţi ! Ea îi este de acum încolo principalul ajutor şi sprijin! La fel, trebuie să vă încurajaţi fiica să depindă de soţul ei pentru călăuzire, ajutor, companie şi afecţiune.

II. Planul lui Dumnezeu pentru căsătorie este ca soţul şi soţia să se “alipească” unul de celălalt.

În zilele noastre căsătoria este privită ca un contract bazat nu pe un jurământ înaintea lui Dumnezeu, ci pe condiţia ca problemele pe care le vor întâmpina cei doi să nu fie prea mari ca să nu le poată face faţă singuri. De îndată ce această condiţie este încălcată, se consideră divorţul. Jurământul a devenit partea religioasă a căsătoriei, dar cea practică este influenţată de puterea omenească a partenerilor de a stăvili atacul asupra sentimentelor, a unităţii lor şi a plăcerilor lor. Descompunerea instituţiei familiei a devenit atât de profundă încât unii au sugerat reînnoirea anuală a certificatului de căsătorie, iar alţii propun evitarea întocmirii unuia tocmai din cauza şanselor extrem de mari ca acesta să nu fie respectat !

Pentru prea mulţi căsătoria este o chestiune de convenienţă sau de şansă. Este uneori privită ca o etapă temporară în dobândirea libertăţii individuale. Totul depinde de soartă, sau de cât de puternice caractere sunt mirii.

Însă, nu aşa a plănuit Dumnezeu căsătoria. El a rânduit-o să fie o relaţie permanentă, durabilă şi stabilă. El spune că doreşte ca soţul şi soţia să se “lipească” unul de celălalt (Marcu 10:7-9). Atunci,

1.   Căsătoria devine o chestiune nu de şansă, ci de alegere conştientă şi deliberată.

2.   Nu este o chestiune de convenienţă ci de obedienţă, deci de ascultare.

3.   Nu este o chestiune de ursită, ci de cât de mult cineva vrea să se apropie de Dumnezeu, care este liantul unei asemenea uniuni. Cu cât soţii se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se vor apropia mai mult unul de celălalt!

C.  O căsnicie bună este bazată pe un angajament reciproc, şi nu pe o “atracţie fatală” reciprocă ! Nu se poate ajunge prea departe într-o alegere dictată de instinctele animale, sau de plăcerile carnale.

1.   Conform lui Maleahi 2:14 şi Prov.2:17, căsătoria reprezintă un legământ irevocabil, sau o înţelegere ce nu poate fi ruptă.

2.   Ca prin urmare, definirea biblică a căsătoriei este făgăduinţa pe care şi-o fac bărbatul şi femeia de a-şi fi credincioşi indiferent de cost, sau de ce se întâmplă.

a.   Soţia făgăduieşte că-i va fi credincioasă soţului chiar dacă acesta este lovit cu râie, chelie, şi burtă. Chiar dacă îşi pierde sănătatea, serviciul, sau farmecul. Chiar dacă devine nevrednic de ea, după toate considerentele exterioare!

b.   Soţul promite să fie credincios, chiar dacă soţia lui îşi pierde frumuseţea, sau atracţia, chiar dacă nu mai este atât de ordonată şi curăţică, supusă sau tăcută. Chiar dacă nu pare să satisfacă toate dorinţele trupeşti ale soţului, dacă cheltuieşte bani fără înţelepciune, sau găteşte oribil. Etc. !!

c.   Mariajul reprezintă iniţierea unei relaţii pentru care fiecare îşi asumă o responsabilitate deplină şi în care se angajează, unul să iubească cum Hristos şi-a iubit Biserica, iar celălalt să se supună cum El s-a supus Tatălui, chiar până la crucificare !

D. În multe privinţe a te căsători este similar cu a deveni creştin.

1.   Când devii creştin îţi laşi în urmă felul vechi de viaţă, egoismul, individualismul, neprihănirea de sine, renunţi să te mai justifici singur, te întorci înspre Hristos şi depinzi de El.

2.   În această întoarcere spre El, te dedici Lui. Esenţa credinţei mântuitoare este dăruirea ta de sine Lui, încrederea deplină în lucrarea Lui de pe cruce care să-ţi acopere păcatul (Rom.10:9; Fapte 16:31; Filip.3:7,8; 1Tes.1:9,10.).

3.   Tot aşa căsătoria în termenii lui Dumnezeu implică o completă renunţare la sine şi o dăruire completă celuilalt (fără nici un fel de conotaţii sexuale!). Înseamnă o disponibilitate de a împărţi totul, şi de a renunţa la tot unul pentru celălalt.

a.   O căsătorie după voia lui Dumnezeu constă în alipirea unul de celălalt, nu doar din punct de vedere fizic (şi asta!), dar şi la boală şi în sănătate, la durere sau în plăcere, la bucurie şi la necaz, în sărăcie şi bogăţie, etc.

b.   O căsătorie în voia lui Dumnezeu implică o verticalitate absolută a fiecăruia în parte, în relaţia lui cu Dumnezeu. Fără ca această relaţie pe verticală cu Tatăl ceresc să fie bună, cei căsătoriţi nu se pot aştepta ca cea de pe orizontală, dintre ei, să fie bună ! O astfel de căsătorie înseamnă a aplica fără rezerve conceptele creştine de iertare şi de toleranţă, de rugăciune şi de sacrificiu de sine. O bună familie este alcătuită din doi buni iertători !

III. Scopul lui Dumnezeu în căsătorie constă în unirea celor doi.

A. La cel mai elementar nivel aceasta constă din unirea lor fizică, la relaţia lor sexuală.

1.   Priviţi la 1 Corinteni 6:16. Amintiţi-vă că sexul a fost în primul rând invenţia lui Dumnezeu şi nu a vreunei minţi pervertite şi obsedate !!

2.   În limitele căsătoriei relaţiile sexuale sunt pure, sfinte şi minunate, o binecuvântare rezervată celor doi, dar dacă sunt iniţiate în afara căsătoriei sunt păcătoase, degradante şi pângăritoare pentru suflet. (Lev.21:14; Prov.5:20; 1Cor.7:9; Evrei 13:4)

B. Unirea dintre cei doi constă în mai mult decât o relaţie fizică.

a.   reprezintă împărţirea posesiunilor lor, părerilor lor, timpului lor, puterilor, talentelor, suferinţelor şi bucuriilor lor, a eşecurilor şi a succeselor lor, etc.

b.   reprezintă căutarea binelui celuilalt, mai presus decât împlinirea celor personale şi căutarea interesului personal (Filip.2:3-4; Efes.5:28; Prov.31:12, 27).

c.   cei doi, nu mai sunt deloc doi, iar această uniune trebuie să se manifeste în modalităţi practice. Dumnezeu nu a intenţionat-o să fie doar o teorie idealistă, ci o practică, un stil de viaţă. (1Cor.12:25)

C.  La această unitate nu se ajunge cu uşurinţă, fără efort din partea celor doi soţi ! Evident, problema fundamentală este păcătoşenia lor.

O CĂSĂTORIE “SUB ACOPERIRE” (!?). La fel ca în grădina Edenului cei doi fiind conştienţi de păcătoşenia lor vor încerca să se “acopere” cu scuze şi justificări pentru păcatul lor. Cu toate acestea ca doi care au cunoscut “acoperirea” oferită de Dumnezeu prin jertfirea lui Isus, ar trebui să fie dispuşi să-şi dezvăluie păcatele unul celuilalt şi să se roage unul pentru celălalt. Şi mai folositoare este “dezgolirea” lor fără ruşine înaintea privirii pătrunzătoare şi cercetătoare a Celui cu care avem de-a face pentru ca să fie curăţaţi şi îmbrăcaţi în neprihănirea Lui. Aceasta implică o mare sinceritate şi umilinţă. La fel cum păcatul a distrus unitatea şi intimitatea primei familii, o va face şi cu voi. El este bariera unei şi mai mari apropieri dintre cei doi. Însă de cele enumerate mai jos amândoi pot fi vinovaţi:

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul egoismului.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul mândriei şi a justificării de sine.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul nerecunoştinţei, al neiertării, şi al încăpăţânării.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul unei vorbiri stricate, a utilizării unor cuvinte aflate pe graniţa bunului simţ, a cuvintelor insinuante.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul neglijenţei celuilalt, nerăbdării şi impulsivităţii.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul cruzimii, sau asprimii.

Pentru că aceste lucruri sunt aşteptate să intervină în relaţia celor doi condiţia supravieţuirii căsniciei lor depinde de cum se folosesc fiecare şi împreună de calea deschisă şi vie ce duce la tronul harului (Evrei 4:16; 10:20). De aceea, dacă doriţi să cunoaşteţi intimitate, să fiţi în unitate va trebui să veniţi la Isus Hristos ! Pentru ca o căsătorie să dureze şi să prospere ea trebuie să se afle “sub acoperirea” sângelui lui Hristos.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: