MĂRTURIE: Am avut nimic, am pierdut totul!

img_1155

img_1155Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Mă bucur că vă faceți timp să citiți ceea ce vă scriu. După cum bine știți din mesajele postate până acum, mă aflu în penitenciarul din Botoșani. Aici nu se întâmplă prea multe lucruri, însă când se întâmplă ceva și am convingerea că Dumnezeu a lucrat la acel ceva, fac tot posibilul să vă scriu despre acel lucru, pentru slava și gloria lui Dumnezeu.

Așa am făcut și acum. Am stat de vorbă cu Vladimir, colegul meu deținut și fratele meu în Hristos, câteva ore în fiecare zi (de fapt, în toate cele trei zile de Crăciun). Am scris ceea ce Vladimir mi-a spus despre viața lui. Am scris această mărturie extraordinare sub forma unui interviu. Sper ca aceste rânduri să fie de folos celor ce le citesc.

Ghiță: Spune-mi, te rog, pentru cititorii acestei scrisori, câteva lucruri despre tine. Cum te numești, de unde ești și câți ani ai?
Vladimir: Mă numesc NEDELEA VLADIMIR, sunt din comuna Dorna Candrenilor, jud. Suceava și mă apropii de vârsta de 40 ani.

Ghiță: Spune-mi, te rog, când ai fost arestat și ce sentință execuți?
Vladimir: Pe data de 29.09.2009, am făcut fapta pentru care am fost arestat a doua zi, iar 9 luni mai târziu, am fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Ghiță: Te-am întrebat aceste lucruri pentru ca acei care citesc aceste rânduri, să știe câte ceva despre tine. Acum, vreau să mergem mai departe și să ne spui câteva lucruri despre copilărie și anii tinereții tale petrecuți în localitatea natală. Desigur, doar dacă îți face plăcere și vrei să scriem despre acei ani de viață

Vladimir: Desigur că îmi face mare plăcere să-mi amintesc despre acea perioadă, una frumoasă dar și cu multă muncă, în special în perioada verii. De la vârsta de 11 ani, am urcat pentru prima oară cu tatăl meu la munte, unde avea o stână cu câteva sute de oi. Din acel an și până înainte de a fi arestat, timp de 20 ani mi-am petrecut fiecare vară pe munte cu oile.

Ghiță: Ce amintiri ai legat de acei ani pe care i-ai numit ”frumoși”, dar cu multă muncă?

Vladimir: Toată copilăria și tinerețea am cutreierat munții Dornelor, de la Tătarca-Poieni până în munții Suhardului, de la Oușoru și până la hotarul cu Ardealul, la lacul Icoana. De asemenea, o parte din ani i-am petrecut pe Muntele Ascuțita; vara eram cu oile, iarna munceam la pădure, la scos de lemn.

Ghiță: Multă muncă, dar și multă satisfacție.

Vladimir: Îmi plăcea ceea ce făceam și munceam cu mult drag. După revoluție, mulți tineri din zona noastră au luat calea Occidentului. Am avut și eu posibilitatea să plec la muncă în străinătate, însă am iubit prea mult locul unde m-am născut, pentru a pleca în altă parte. În plus, câștigam foarte bine pentru nevoile mele cotidiene.

Ghiță: Descrie-mi un pic viața ta de zi cu zi din anii de dinainte de a fi arestat.

Vladimir: O viață normală, așa cum am zis. Vara la stână, iarna ocupat cu munca la pădure.

Ghiță: Spune-mi, te rog, câte ceva despre anturajul tău… prietenii cu care te însoțeai și cum petreceai timpul liber.

Vladimir: Timp liber în munca mea nu prea exista. Luam câte o pauză la sărbători, când mă apucam de băut.

Ghiță: Ai fost un consumator înrăit al băuturilor alcoolice? (Vladimir zâmbește și lasă privirea în jos)
Vladimir: Eram un cunoscut consumator de alcool, dar nu a fost așa dintotdeauna. La început, consumam ocazional, apoi a devenit un obicei. Însă, acest obicei m-a transformat, puțin câte puțin, într-o persoană în care nu mă recunoșteam.

Ghiță: Ce vrei să spui prin „un cunoscut consumator de alcool” și prin faptul că aceasta te transforma?
Vladimir: În mod normal, eram o persoană calmă, pașnică, prietenoasă. După ce consumam alcool, mă transformam într-un alt om, agresiv, bătăuș și lipsit de conștiință. De multe ori, după ce mă trezeam din beție, nu mai țineam minte mare lucru din ceea ce făceam.

Ghiță: Așadar, băutura ți-a cauzat multe necazuri?
Vladimir: Atunci când intram sub stăpânirea satanică a alcoolului îmi aduceam aminte de toți cei care m-au supărat. Astfel, cu mintea îmbibată de alcool, am avut multe incidente, bătăi, scandaluri. Bineînțeles, toate provocate de către mine. Mulți bani agonisiți cu trudă s-au dus pe amenzi ori pentru a mă putea împăca cu victimile, sau pentru a le plăti spitalizarea.

Ghiță: Să înțeleg că aveai două personalități?
Vladimir: Da, când eram treaz eram un băiat muncitor, de cuvânt. Toată lumea mă iubea, după ce consumam rachiu, deveneam acel „nebun” de care oamenii din sat se temeau.
Ghiță: Eu mă bucur că l-am cunoscut pe Vladimir cel bun, care ești acum (am zâmbit amândoi ). Slăvit să fie Dumnezeu! AMIN.

Ghiță: Te rog să-mi povestești puțin despre fapta pentru care ai fost arestat și momentele dinaintea arestării. Știu că aceste momente sunt strâns legate de viciul alcoolului care te biruise în ultimii ani.

Vladimir: Totul a început de la un conflict mai vechi cu un consătean, conflict început cu o generație în urmă de către părinții noștri. Era legat de o bucată de teren de la un drum care cobora de pe muntele Ascuțita și care trecea și pe proprietatea acestui om, care mai târziu mi-a devenit victimă.

Ghiță: Deci, era un conflict deschis între tine și un alt bărbat din Dorna Candrenilor?
Vladimir: Da, se poate spune și așa. Însă, devenea conflict, în adevăratul sens al cuvântului, doar când unul dintre noi era beat. Devenise o rutină de ani de zile faptul că atunci când îl vedeam beat într-un bar sau o crâșmă iar eu eram treaz, îl evitam. La fel făcea și el.

Ghiță: Însă, niciodată nu v-ați întrebat ce s-ar putea întâmpla dacă v-ați fi întâlnit amândoi cu mintea tulbure din cauza alcoolului? (privirea lui Vladimir a devenit cât se poate de serioasă și tristă)

Vladimir: Tocmai acest lucru s-a întâmplat în seara zilei de 29.09.2009. Întorcându-mă din pădure, unde aveam locul de muncă, m-am oprit la un bar din satul meu. Cu toate că în acea zi am mai consumat alcool destul de mult, totuși m-am oprit la acel local care era aproape de casă, să mai beau câte ceva înainte de a merge la culcare.

Ghiță: Ce s-a întâmplat în continuare?
Vladimir: Țin minte ca prin ceață, că eram în acel bar singur la masă. Acel bărbat cu care avem un conflict mai vechi a intrat în încăpere și când m-a zărit, a venit către mine gesticulând și amenințându-mă. Sosise acel moment la care niciunul dintre noi nu se așteptase. Diavolul crease situația perfectă în care doi dușmani vechi se vedeau față în față, cu mintea tulbure de alcool și inima plină de ură. În câteva secunde, orbit de o ură grozavă, am scos briceagul din buzunar și l-am lovit o singură dată în zona pieptului.

Ghiță: Apoi?
Vladimir: Apoi, spre surprinderea mea, s-a întors, a ieșit pe ușă și a plecat fără să mai zică ceva, fără ca cineva din bar să vadă ce se petrecuse. Noi eram într-un spațiu destinat fumătorilor unde nu mai era nimeni.

Ghiță: Ce ai făcut după aceea?
Vladimir: Am continuat să beau, după care am plecat acasă la o cunoștință unde am dormit peste noapte. Eram istovit după o zi în care consumasem destul de mult alcool.

Ghiță: Cum ai aflat de cele petrecute cu o seară înainte?
Vladimir: După ce mă trezisem din crunta beție, undeva la amiază, am aflat că sunt căutat de poliție. Nu știam pentru ce anume, însă am aflat în momentul când doi ofițeri de la criminalistică m-au ridicat pentru a da o declarație. Ajuns la sediul poliției, am fost întrebat dacă am avut un conflict cu acel bărbat pe care l-am înjunghiat cu o seară înainte. Am zis că da, iar ei m-au întrebat dacă l-am înjunghiat. Iar eu am răspuns afirmativ. Atunci unul dintre polițiști m-a întrebat: „Știi că acea persoană a decedat?” La început nu mi-a venit să cred, mă gândeam că au spus asta doar pentru a mă speria, însă câteva momente mai târziu, mi-am dat seama că este adevărat.

Ghiță: Cum ai reacționat la aflarea acestei vești? Ce gânduri te-au încercat?
Vladimir: Chiar în acele momente am realizat că, de data aceasta, nu mai aveam nicio scăpare și că urma să petrec mulți ani în spatele gratiilor. Îmi veneau în minte toate cuvintele părinților mei care îmi spuneau mereu să nu mai beau, pentru că voi ajunge rău. Situația era extrem de gravă. Luasem viața unui om, iar în acel moment, nimic nu mai putea fi schimbat. Alcoolul mai luase o viață; de data aceasta însă, cu mâna mea.

Ghiță: De atunci sunt 8 ani, cu siguranță nu mai poți face nimic acum pentru a-l aduce înapoi pe acel om. Dar, dacă am putea da timpul înapoi, ce alte decizii ai putea lua pentru ca viața ta să fie astăzi alta?

Vladimir: Așa cum văd lucrurile acum, după atâția ani, viața mea ar fi putut să fie alta, dacă luam decizia de a-L urma pe Dumnezeu atunci când am participat la o seară de evanghelizare, fiind chemat de un prieten pocăit la biserica creștin-evanghelică din localitate.

Ghiță: Să înțeleg că Dumnezeu te chemase la pocăință înainte să se petreacă nenorocirea?
Vladimir: Da, Dumnezeu în bunătatea Lui, trimisese oameni în diferite situații să-mi vorbească despre planul Său și despre mântuirea care vine prin credința în singurul Său Fiu, Iisus Hristos.

Ghiță: Care a fost motivul pentru care ai refuzat să-L primești pe Hristos, ca Domn și Mântuitor în viața ta? Ce te-a ținut departe de această hotărâre?

Vladimir: Au fost mai multe motive, cred că anturajul și sfaturile așa zișilor prieteni, cum că pocăiții sunt rătăciți, cum că e păcat să-ți schimbi religia, și că trebuie să mori în religia strămoșească. Apoi, încă de când eram copil, îl auzeam pe preotul din localitate zicând că este mare păcat chiar și dacă dai mâna cu un pocăit, sau dacă primești cărți de la ei. Astfel de vorbe, împreună cu alcoolul, m-au ținut la distanță de adevăr.

Ghiță: Personal, te înțeleg perfect. și astăzi circulă aceleași cuvinte denigratoare la adresa unor oameni care nu vor altceva decât să asculte de Dumnezeu și să împărtășească și altora adevărul din Sfânta Scriptură. A urmat arestarea, condamnarea și 8 ani de temniță până în această zi. Cum ai trecut peste aceste momente și ce s-a întâmplat în tot acest timp?

Vladimir: Vina comiterii unui omor apasă ca o piatră de moară pe sufletul celui vinovat. Oricât s-ar ține de duri cei care au săvârșit o crimă, vă spun din experiență că nu dorm bine noaptea și așa este normal să fie. Am fost încarcerat la Botoșani cu o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Apoi, am fost transferat la București, la penitenciarul Rahova. Aici am stat 5 ani de zile, timp în care am muncit la tâmplărie în cadrul penitenciarului. Timpul se scurgea greu, vina apăsa grozav. Eram ca un om care deși nu avusese mare lucru, am pierdut totul de la viață.

Ghiță: Și totuși, cum sau mai degrabă unde ai găsit puterea de a merge mai departe?
Vladimir: Mi-am amintit de îndemnul primit la acea seară de evanghelizare. Mi-am amintit de sfaturile acelor oameni pocăiți și de faptul că există un Dumnezeu care iartă și ridică vina păcatului oricărui om, oricât de mult ar fi greșit.

Ghiță: Lucrurile acestea ți-au dat putere?
Vladimir: Da, mai mult decât atât, avem la mine o Biblie primită la acea seară de evanghelizare de la un prieten pocăit. Am început să citesc, cu toate că nu cunoșteam mare lucru. La îndemnul unui alt deținut de la penitenciarul Rahova care citea și el Biblia, am făcut un curs biblic prin corespondență cu o asociație creștină. Încet, încet ochii mi se deschideau din ce în ce mai mult. Cu cât citeam mai mult, cu atât realizam că am nevoie urgentă de Dumnezeu. Eu nu cunoscusem decât un Dumnezeu care era pictat pe icoană. Nu știam că este viu, nu știam că El vorbește oamenilor, și că le răspunde la rugăciuni. Habar nu aveam de ce S-a născut Iisus Hristos. Mai mult decât atât, nu știam de ce a fost răstignit. Trăisem o viață întreagă în întuneric, deși mă consideram creștin din tată în fiu. Eu habar n-avem de lucrurile elementare ale creștinismului.

Ghiță: Din ce îmi povestești reiese clar că Dumnezeu, în dragostea Sa, a vorbit inimii tale. Ce hotărâri ai luat după aceea?

Vladimir: Acum un an și jumătate, am fost transferat din nou la Penitenciarul Botoșani. Aici am găsit niște lucruri care m-au surprins în mod plăcut. Faptul că voi vă întâlneați zilnic la studiu biblic și rugăciune și că sunt creștini din libertate care vin săptămânal să slujească în penitenciarul din Botoșani, a fost pentru mine un motiv de bucurie. Am văzut clar că Dumnezeu îngăduie să ajung din nou în această închisoare pentru a putea avea parte mai mult de Cuvântul Său. Așa după cum bine știi, am început să vin la întâlnirile voastre zilnice de rugăciune și studiu biblic. Aici am ajuns la convingerea că am nevoie de o relație personală cu Dumnezeu, o relație care se obține doar prin credința în singurul Său Fiu, în Domnul Iisus Hristos.

Ghiță: Eu îmi amintesc perfect acele momente de parcă ar fi fost ieri, deși a trecut un an și ceva de atunci. Nu pot decât să dau slavă lui Dumnezeu pentru tot acest minunat timp. Ce te-a determinat să faci legământ cu Dumnezeu, să îți predai inima și viața în totalitate Domnului Isus Hristos?

Citeste mai mult https://georgeignat.com

Marturie Sefora Ignat – iertare, eliberare si restaurare

capture-20161216-094625

Mă numesc Sefora Ignat și sunt din Alba Iulia. Am 52 de ani. Dumnezeu m-a binecuvântat cu patru copii minunați. M-am născut într-o familie de creștini evanghelici. Am crescut într-o astfel de biserică. Îmi era frică de Dumnezeu, dar nu Îl iubeam. Am încheiat legământ cu domnul la 15 ani.
La 24 de ani m-am căsătorit. Știam că Dumnezeu îți dă viitorul soț, că El face totul, noi trebuie să ne rugăm și să așteptăm. Pentru că nu am cunoscut un Dumnezeu al dragostei care se implică în toate detaliile și nu-mi știam identitatea, nici nu am cerut cum să fie, specific, viitorul soț. M-am rugat să fie credincios și cam atât. Am zis că dacă e credincios, atunci nu poate să nu fie o căsnicie binecuvântată.
capture-20161216-094625Perioada de prietenie a fost scurtă. Părinții mei nici n-ar fi acceptat una mai lungă. Încă din ziua nunții am avut un „gust amar” și atunci mi-am dat seama că a noastră căsnicie nici nu a fost bazată pe dragoste. De la început fusese bazată pe interes material. Au urmat alte mici incidente, peste care am trecut. Pentru a fi pace în familie, nu ziceam nimic, chiar dacă mă închideam în mine și plângeam. Au fost ieșiri de mânie, pe care le-am considerat greșeli firești, dar a început să îmi fie frică de el, nemaifiind între noi o relație sănătoasă. Acesta lăsa de dorit, pentru că am strâns amărăciune și neiertare.
M-am îmbolnăvit. Nici măcar nu știam că Dumnezeu se implică în lucrurile mărunte. Nu credeam că El intervine pentru mine în mod special. Îmi doream o familie mai bună, oricine își dorește asta, dar nu credeam că Dumnezeu face lucruri mari, special pentru mine. Am ajuns la o biserică, unde pentru prima dată am simțit că nu sunt lovită, judecată, atacată. Aici am simțit pentru prima oară că pot să mă odihnesc.
Dumnezeu prin acești oameni mi-a arătat atâta dragoste, încât mi s-au topit toate reținerile. Nu m-am deschis așa repede, dar Dumnezeu mi-a vorbit că acum e perioada în care vrea să mă vindece pe mine și pe copii, dar întâi pe mine, pentru că ei trebuie să mă vadă pe mine vindecată.
Soția pastorului m-a acceptat la consiliere. Am vrut, sincer, să rezolv toate problemele și copiii mei să vadă pe mine rezolvându-le, luându-mi autoritatea pe care trebuia să o iau de la început. M-am rugat lui Dumnezeu. Dacă tot imi deschisese această ușă și păstorul a fost de acord să imi facă consiliere, Domnul să îmi arate ce pași concreți trebuie să mai fac pentru a-mi rezolva problemele.
Tot în această perioadă, am găsit la Alfa Omega TV cursul S.O.S. (http://alfaomega.tv/viata-spirituala/…) Noi la studiul cu femeile, făceam practică. Am început cu păcate generaționale, legături nedumnezeiești, blesteme de cuvinte, juruințe interioare, așteptări negative, imagini traumatizante. Ne rugam practic pentru ruperea păcatelor generaționale și a blestemelor care au venit în urma acestora, precum depresii, boală, sărăcie. Am scris persoanele specific și la fiecare în parte m-am rugat ca legătura nedumnezeiască să se rupă. Toate lucrurile pe care le-am pierdut, lucruri date de Dumnezeu pentru mine, valorile, calitățile, visele, chemarea mea, le-am adus înaintea Lui.
Nu pot spune că am fost în chemarea mea, limitată fiind. Am trăit în neiertare și amărăciune, nu în voia lui Dumnezeu. Ar fi o minciună dacă aș spune că am trăit cum ar fi trebuit o creștină să trăiască. Mergeam la biserică, citeam Biblia, cântam în cor, dar nu aveam o relație intimă, de dragoste și personală cu Dumnezeu, cum ar fi o relație normală.
Cu fiecare om iertat, toată povara mi se ducea. Începeam să fiu mai bucuroasă, mai veselă, aveam mai multă speranță și credință. Mă întrebam cum de nu m-am putut bucura până în acel moment, deși scria că trebuie să ai bucuria ca și o roadă a Duhului, creștin fiind. Pace nici atât nu aveam. Credință deloc. Cum eu îmi goleam inima, Dumnezeu o umplea cu dragoste, bucurie, pace. Pentru mine, toate acestea erau sentimente noi, deși am fost creștină de când m-am născut.
În ultimul an, Dumnezeu m-a învățat să scriu promisiunile Lui pe hârtie, caiete, bilețele. Le scriu și pe un panou mare de pe perete le am pe toate. Ficare rugăciune, pentru fiecare copil. Acum doi ani am făcut o rugăciune specială pentru băiatul meu cel mai mic și am proclamat ca în acest an Dumnezeu să fie mai aproape de el, să îi schimba inima, să îl vindece. Am proclamat că al meu copil va încheia legământ cu Domnul. În iunie, când mi-a spus că se botează, Duhul Sfânt mi-a adus aminte de ceea ce am scris și proclamat peste el. Asta fac și acum, proclamând peste viața, copiii și nepoții mei, promisiunile lui Dumnezeu. ”
Pachetul SOS: http://alfaomega.tv/sos
Fii parte si tu: http://alfaomega.tv/partener

Povestea de viaţă a lui Marius, care a dormit 17 ani pe străzi

marius

mariusToată lumea îi spune Marius, deşi nu are nici o legătură cu numele său. Emil Constantin, pe adevăratul său nume, s-a născut pe 21 decembrie 1982, la Timişoara, iar povestea lui de viaţă este incredibilă. Probabil pe cei mai mulţi i-ar fi dărâmat, pe el însă l-a întărit.

În 1990, mama lui i-a promis că îl duce la o prăjitură şi un suc. A acceptat bucuros, dar cea care l-a născut şi trebuia să aibe grijă de el l-a părăsit în gară. Marius avea atunci 8 ani, o pereche de pantaloni, un tricou şi ciorapi de lână. Şi era desculţ. Trei ani a umblat desculţ, în aceleaşi haine.

„Practic, am stat 17 ani și jumătate pe străzi, fără să dorm într-un pat, fără să am o baie unde să mă spăl, doar fântâni sau râuri. Școală nu am făcut deloc, nu am nici măcar o oră de școală”, povestește Marius.

Sunt 11 frați, dar nu țin legătura unul cu celălalt. Singurul frate cu care se înțelege este Cornel Constantin din Lugoj, și mai are o nepoată, Lore. Atât. În rest, nici nu sunt frați cu același tată, nici nu se interesează unul de altul.

În anul 1991 s-a urcat în tren și a plecat la Caransebeș, căutând să-și facă un rost în gară. Nu cunoștea pe nimeni, iar unul din polițiști s-a luat de el și l-a bătut cu bastonul la tălpi până nu și le-a mai simțit și nu mai putea călca pe ele. ” Cerșeam bani pentru mâncare, iar în zilele în care nu primeam mai nimic, mâncam din containere de gunoaie, pâine mucegăită, zahăr și apă. Nu am să uit niciodată momentul acela în care, o dată, am primit un borcan cu supă caldă și am izbucnit în plâns de fericire”, își amintește Marius.

În zilele de sărbătoare, cu luminițe peste tot, colinde, frig și voie bună în așteptarea lui Moș Crăciun, el se simțea mai singur ca niciodată. Pe de altă parte, fiind perioada din an în care toată lumea încearcă să fie mai blândă, iertătoare, mărinimoasă și pare să-şi deschidă, din propria voinţă, inimile închise, primea în dar mai multă mâncare sau haine. De cele mai multe ori, însă, i se furau.

La începutul anului 1992 a plecat spre Craiova, unde l-au urmărit aceleași probleme, bătaie de la polițiști, bătaie de la alți copii ai străzii. ”A fost pentru prima și ultima oară când am tras din pungă, țin minte că aveam o stare generală de bine, râdeam în continuu, alergam pe liniile ferate, nu-mi mai era foame, nu-mi simțeam corpul deloc. Abia după vreo două ore mi-am revenit și mi-am jurat că, eu, gura pe așa ceva nu mai pun cât trăiesc”.

Pe la mijlocul aceluiași an, s-a urcat din nou în tren și, fără să știe încotro se îndrepta, a adormit ca un nou născut, întins pe scaunele tapițate, roșii, bucurându-se de moliciunea și comfortul găsit. Așa a ajuns în București unde, în gară, prima experiență este legată de o bătaie cruntă din partea unor alți copii ai străzii, care l-au lăsat pe-o bancă, cu chiloții pe el, și-atât. ” Poliția m-a găsit și m-a dus la o familie, care s-a îngrijit de mine, mi-au dat mâncare caldă și un pat unde să dorm. A fost pentru prima oară, după mulți ani, când am făcut o baie caldă și am dormit într-un pat”.

Vrând să se întoarcă în Timișoara, Marius s-a urcat, iar, în tren și a părăsit Bucureștiul, dar a coborât câteva stații mai repede, acolo unde a văzut coborând mai multă lume. Așa a juns la Băile Herculane, unde a stat un an și jumătate.

Abia în anul 1994 s-a întors în Lugoj. În gară, trei polițiști, Păun Căpraru, Doru Lera și Mitică Drăgan, l-au ajutat oferindu-i de mâncare și sfaturi pentru a putea merge mai departe în viață iar în scurt timp, datorită hărniciei și corectitudinii de care dădea dovadă, a fost repede adoptat de lugojeni. ”Am început să lucrez în gara din Lugoj și făceam tot ce mi se cerea, devenisem un șef de nădejde al gării, cel puțin așa îmi spunea lumea. O mână mi-a întins și primarul Petru Carebia din Coşteiu, care mi-a dat de lucru și m-a îndrumat în multe probleme de care m-am lovit”.

În anul 2001, octombrie, preotul greco-catolic, Marius Șchiopătă, în urma unei discuții avute cu Marius, i-a promis tânărului că îi va face rost de o locuință. ”Eu nu am crezut nimic, atâtea promisiuni auzisem ani de-a rândul, încât nu mai credeam nimic”. În luna noiembrie a primit o locuință de la o biserică Greco-catolică în care, deși nu avea decât o saltea, a simțit un fior cum îi pătrunde până la rădăcina părului și mâinile îi tremurau ușor pe clanță, înainte de a o deschide și trece pragul.

Povestea lui Marius a ajuns la urechile multor oameni din țară și lumea a dorit să-l cunoască, jurnaliștii s-au interesat și au scris despre el, a fost invitat la diferite emisiuni radio sau tv.

”Într-o zi, auzind de mine la o emisiune radio, m-a sunat un bărbat spunându-mi că are o fată de măritat. Eu, dorindu-mi foarte mult să-mi întemeiez o familie și să am copii, nu am stat prea mult pe gânduri și am acceptat. Am plecat spre Agrișu Mare, că de acolo era fata. Am văzut-o și am luat-o cu mine, în ziua de 30 mai am avut cununia civilă, iar în ziua de 20 iunie, cununia religioasă, oficiată de pastoral Gigel Olariu. Nu regret nimic, o iubesc foarte mult pe soția mea”. Când pierduseră aproape orice nădejde în nemărginita bunătate divină, cei doi tineri au văzut deodată, schimbându-se rosturile vieții lor.

”Eu am avut o viață grea, cu un tată și un frate care m-au bătut și batjocorit cum au vrut ei și m-au ținut închisă cu lacăt în cameră. Nu ieșisem niciodată în oraș, nu știam prea multe despre lumea din jur, tatăl meu nu știa cum să scape de mine”, povestește soția lui Marius, Elisabeta.

În data de 4 noiembrie 2010, tinerii soți aduc pe lume o fetiță, Lois Emanuela.

Fluturând pe buze un zâmbet, mulțumit de tot ce are acum, Marius privește în urmă și își aduce aminte de anii în care a dormit în gări, la punctul Informații, pe calorifere sau băncuțe, fără să mai simtă frigul sau foamea, cum cerșea pentru mâncare și mânca pe rupte, atunci când cineva îi cumpăra câte un hamburger, de teamă să nu i-l fure careva. Își aduce aminte de felul în care lumea îl privea ca pe un boschetar sau de felul în care îl măcina dorința invincibilă, așa de copilărească și, totuși, omenească, să se joace cu o jucărie sau cu alți copii, să aibă măcar o parte din tot ce visase, ce-abia întrezărise și nu avusese.

Video: Mărturie din #Colectiv! În văpaia flăcărilor o atee convinsă s-a întâlnit cu Dumnezeu

corina-ionic89bc483
corina-ionic89bc483

O tânără salvată miraculos de la Colectiv, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dumnezeu: Sunt atee. Atunci a fost prima dată in viața mea când am rostit numele lui Dumnezeu și i-am cerut ceva: să mă salveze. Și m-a salvat!”

Corina Ioniță este una dintre tinerele care a reușit să scape cu viață din tragedia de la Colectiv. A fost rănită, tratată într-un spital din Anglia, dar acum a revenit acasă. Tragedia de Colectiv a fost momentul în care Corina, o atee convinsă, l-a descoperit pe Dumnezeu, cerându-i să o salveze.

[Read more…]

Marturia lui Beniamin Lupsa la biserica Ekklesia din Arizona

img_5357-0

img_5357-0O marturie care trebuie ascultata de tineri si de atei… Beniamin Lupsa a avut o mama care s-a pocait, dar, tatal era ateu convins si mare comunist. L-a ademenit pe Beniamin la ateism facandu-i promisiunea ca-i va fi antrenor de culturism…. Dar, i-a cerut sa renunte la ideea ca exista Dumnezeu. Si unde a ajuns Beniamin dupa ce a renuntat la Dumnezeu? La varsta de 15 ani, cand a ajuns la [Read more…]

Povestea unui politist crestin din Hunedoara. „Dumnezeu da o familie celor parasiti” – Marturie

12140637_553107808175218_7400665131880928343_n

12140637_553107808175218_7400665131880928343_nAvem bucuria de a citi o marturie emotionanta, pe care fratele Florin Bolosin a dorit din toata inima sa o impartaseasca cu noi toti, spre slava Domnului Isus Hristos.

„Ma numesc Florin Bolosin. Am 43 de ani si sunt casatorit. Am 3 copilasi (Ana Maria – 13 ani, Tudor – 10 ani si Iosif – 6 ani). Lucrez de aproape 22 de ani in structurile Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I), respectiv la Inspectoratul de Politie judetean Hunedoara, unde sunt ofiterul responsabil cu coordonarea si evaluarea sigurantei publice in mediul urban pe raza judetului Hunedoara. Am gradul profesional de Comisar sef de politie. Sunt membruin Biserica Penticostala Golgota din Hunedoara si slujesc ca evanghelist. [Read more…]

Marturia sotiei celui mai cunoscut lunetist american, Chris Kyle

poza mascat


poza mascatNu este viața la care se aștepta, dar Taya Kyle se afirmă ca vorbitoare, filantroapă și autoare. În noua ei carte ”American Wife” vorbește despre viața ei, despre căsnicia alături de lunetistul Chris Kyle.
”Este o carte cu conținut și destul de sentimentală. Nu mi-am dorit să fie extrem de emoționantă”, spunea Taya.
A fost foarte sinceră cu privire la căsnicia ei, la provocări. A inclus multe dintre scrisorile pe care le-a primit de la Chris.
Taya a fost întrebată care a fost un aspect important pentru ea:
”A fost ceva unic. Mi-a plăcut parte lui romantică și drăguță. Mulți dintre luptătorii noștri prezintă această latură. Aceștia au o inimă mare și de aceea pot să ia bani puțini și să-și pună viața în pericol.”
A dat naștere fundației ”Chris Kyle Frog” care ajută familiile soldaților când se confruntă cu o criză, cu lipsa unui loc de muncă.
Taya a fost întrebată de ce s-a axat pe consolidarea familiilor și pe refacerea relațiilor în familie:
”În experiența mea a fost o nișă care nu a fost împlinită. Este ceva foarte personal pentru că acești oameni sunt puternici, se căsătoresc și iubesc atât de puternic încât pot să-și asume această responsabilitate, dar se poate întâmpla ca lucrurile să le scape de sub control.”
Familiei Kyle i-a fost greu să-și găsească un echilibru. Chris a fost trimis în misiune la scurt timp după nuntă și la câteva zile după nașterea celor doi copii. De fiecare dată când s-a întors acasă a fost o trecere dificilă pentru ambii.
”Scopul este ”să-L onorezi pe Dumnezeu și țara slujindu-i pe cei care slujesc”. Biblia prezintă următoarea ordine: Dumnezeu pe primul loc, apoi căsnicia și apoi copiii. De multe ori, când ești separat așa mult timp, părintele care stă acasă pune copiii și căsnicia pe primul loc și încearcă să se descurce singură. Se poate ajunge la un dezastru”, spunea Taya.
Pentru eforturile sale, Taya a primit recent premiul Gabby Giffords pentru curaj la Fort Myer, Virginia.
”Vă admir pentru slujirea voastră. Mai puțin de 1% din populație face asta. Le admir pe soții pentru că sunt acel gen de femei care pot să susțină căsnicia. Știu că nu este ușor. Dacă aș putea să fac ceva pentru o soție ar fi să o conștientizez de faptul că nu este singură în momentele în care e cuprinsă de teamă, de dezamăgire”, mărturisea Taya.
Taya se simțea uneori mai puțin patriotă, când era copleșită de poveri și avea nevoie de sprijinul soțului ei, care își risca viața pentru patrie:
”Sper să reușesc să vă reprezint așa cum trebuie deoarece vă respect pe toți cei prezenți în această încăpere.”
Când Chris a fost omorât, Taya a fost cuprinsă de durere. A trebuit să facă față atât morții soțului, cât și celor două procese juridice. Unul intentat de partenerii de afaceri ai lui Chris și celălalt de către Jesse Ventura, care susținea că succesul cărții lui Chris, ”American Sniper”, se datora unui paragraf ce vorbea despre lupta dintre cei doi.
Soțul ei, un luptător SEAL, cel mai letal lunetist din istoria militară a Statele Unite, a trecut prin multe și a fost ucis.
Stire difuzata in Mapamond crestin 585 -octombrie 2015 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/

Marturia fratelui Ionel Grosu

poza mascat

 

Biserica Ekklesia, Arizona (16.08.2015). Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

poza mascatRECOMAND: BibliiBiblii MICIBiblii mijlociiBiblii MARIBiblii de luxBiblii Hand MadeBiblii ThompsonBiblii de buzunarBiblii de StudiuPersonalizam BIBLIICărțiCadouriBrelocuriCeasuriPapirusuriTablouriGravuriHuse BibliiBratariDvd-uriJocuriMagneti de frigiderOrnamenteAlbume fotoCaniCarti decor specialeEmbleme auto Pixuri Tricouri Rame foto Sculpturi Semne de carte Autocolante Carduri cu versete Recomand

DE CE S-A POCAIT Gabi Luncă, mărturisiri cutremurătoare

thumb1_c2

DE CE S-A POCAIT Gabi Luncă, mărturisiri cutremurătoare

thumb1_c2RECOMAND: BibliiBiblii MICIBiblii mijlociiBiblii MARIBiblii de luxBiblii Hand MadeBiblii ThompsonBiblii de buzunarBiblii de StudiuPersonalizam BIBLIICărțiCadouriBrelocuriCeasuriPapirusuriTablouriGravuriHuse BibliiBratariDvd-uriJocuriMagneti de frigiderOrnamenteAlbume fotoCaniCarti decor specialeEmbleme auto Pixuri Tricouri Rame foto Sculpturi Semne de carte Autocolante Carduri cu versete Recomand

Povestea lui Simion Giagim, de 21 de ani – marturia mantuirii sale

poza mascat

Mă numesc Simion Dumitru Giagim sunt din Orșova, județul Mehedinți, am 21 de ani și sunt student în Timișoara la Facultatea de Litere.
poza mascatReîntorcându-mă în Orșova după 2 ani de școală la bunicii mei într-un sat în apropiere de Orșova, am reintrat în anturajul cu care copilărisem și am început să fumez, să beau cu ei, să ascult muzică hip-hop și chiar să mă modelez după această muzică, devenind ceea ce cuvintele melodiilor [Read more…]

Alin Jivan – Marturie: Suferinta-o lupta la care nu te astepti

JIVAN

Alin Jivan – Marturie: Suferinta-o lupta la care nu te astepti

 

 

Povestea Marissei: bucuria de a putea fi adoptat

alfa omegaa

Marșul pentru viață din luna ianuarie a avut ca scop să declare anul 2014 ca anul adopțiilor. Au fost aduse în discuție rezultate pozitive ale adopției prezentând experiențele unor mame care au ales să păstreze sarcina.
Credeți sau nu, unele mame cred că este mai bine pentru copii lor nenăscuți să îi avorteze, în loc să-i dea familiilor alfa omegaacare vor să-i adopte. Marissa Cope este un exemplu viu pentru neadevărul acestor cuvinte. Adopția poate să fie un lucru minunat.
Marissa le este mulțumitoare părinților ei biologici:
”Sper că părinții mei biologici sunt liniștiți pentru că au ales ca eu să trăiesc și că au ales o viață frumoasă pentru mine.”
Mama Marissei seamănă foarte bine cu ea.

”Asemănările fizice sunt vizibile. Seamăn cu părinții mei la fel de mult ca fratele meu, care este copilul lor biologic”, mărturisea Marissa Cope.
Este căsătorită cu Jay Marty Cope. Recent, Marissa a născut propriul ei copil. Această experiență a făcut-o să se gândească la copilărie. Aceasta are numai amintiri frumoase.
”Mi s-a spus încă de la început că acesta este un lucru pozitiv și un mod în care familia noastră a fost construită și a crescut. Este ceva ce am sărbătorit tot timpul. Fratele meu făcea tot timpul glume. Spunea că i-a luat mai mult timp să mă înțeleagă”, mărturisea Marissa Cope.
Marissa o vede ca pe o paralelă a relației unui creștin cu Dumnezeu:
”Slujim unui Dumnezeu care iubește adopția. El lucrează prin adopție. El ne adoptă prin Hristos.”
Marissa și familia ei crede că primul moment petrecut cu ei reflectă modul în care Isus Hristos îi vede pe credincioși.

”Fratele meu avea șase ani când am fost adoptată. Agenția avea o politică. Fratele mai mare trebuia să ia în brațe bebelușul și să-l prezinte familiei”, mărturisea Marissa Cope.
Fratele Marissei a luat-o pe aceasta în brațe cu mândrie pentru a o prezenta părinților.
Marissa a subliniat ce înseamnă un astfel de moment.
”În dragostea Sa pentru noi, Hristos ne duce înaintea Tatălui și Îi spune: ”Nu-i așa că e frumoasă? Nu-i așa că seamănă cu Mine?”’
Marissa folosește această comparație ca încurajare pentru cei care se opun avortului ca să pășească și să experimenteze ei înșiși astfel de momente.
”De multe ori, printre criticile aduse celor care sunt pro-viață este și întrebarea: ”De ce nu adoptați bebelușii dacă vă apasă atât de mult de ei?”’, mărturisea Marissa Cope.
Marissa spunea că a simțit foarte multă iubire din partea bebelușului ei și din partea băiețelului etiopean pe care fratele ei l-a adoptat. Aceasta vorbește din propria experiență când promite că viața de părinte aduce cu ea multe binecuvântări.
”Acesta este lucrul cel mai satisfăcător pe care l-ai făcut în viață. Un copil adoptat, la fel ca un copil biologic, este un dar de la Dumnezeu”, spunea Marissa Cope.
Cei care sunt pro-viață sunt conștienți că se confruntă cu o cultură pro-avort. Într-un loc precum Planned Paranthood sunt avortați 145 de copii la un singur copil adoptat. Marissa lucrează la Heroic Media, a cărei misiune este să le convingă pe femei să nu-și avorteze bebelușii.
”Uneori, în mintea unei femei, din cauza a ceea ce aude în societate, avortul este o alegere mult mai umană, decât adopția”, mărturisea Marissa Cope.
S-au făcut studii în care se vorbește despre cuvintele pe care trebuie să le audă o femeie înainte să aleagă opțiunea adopției: cum ar fi faptul că pot să aleagă familia pentru propriul copil și că va primi sprijin pe parcursul sarcinii.
Studiile arată că astfel de reclame funcționează. Acestea au fost transmise timp de patru ani în Austin, Texas, și numărul avorturilor au scăzut.
Statul Texas a raportat că pe parcursul acestor patru ani, rata avortului a scăzut cu peste 20%.
Marissa ne-a spus despre o femeie din New York care voia să avorteze, dar a văzut o astfel de reclamă în care apărea și numărul la care putea să sune.
Stire difuzata in Mapamond crestin 561 – aprilie 2015 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/

Marturie mantuire – Maria Ciobanu (Baia Mare)

poza mascat

Marturie mantuire – Maria Ciobanu (Baia Mare)

 

 

Mărturie vindecare de cancer – Alex Tascu

NNN

Mărturie vindecare de cancer – Alex Tascu

NNNÎnregistrare realizată la Biserica Penticostală din Giurgiu, duminică, 29 martie 2015

Marian Mocanu – Mărturie

Surprize

 

 

Viorel Ionescu (Bucuresti) – marturie

poza mascat

 

 

Banner http://oazaelim./ Banner info crestint Banner filadelfia Banner wallpaper4god.wordpress.com Banner http://oazaelim./ Banner CrestemImpreuna.com Banner http://oazaelim./ Banner crestiensciprian Banner http://oazaelim./ Banner alaturi./ Banner http://oazaelim./ Banner EMY/ Top Crestin Banner TOP Blogosfera Evanghelică Banner contact

Multumesc

  • 22,057,313 vizite
www.crestintotal.ro 2008 - 2014. Crestin Total Site administrat de Iacob Emanuel. Designer: Cristian Todean
%d blogeri au apreciat asta: