Laurențiu Petrila, lectorul universitar din Oradea s-a stins din viață la doar 38 de ani

Laurențiu Petrila, lectorul universitar din Oradea s-a stins din viață la doar 38 de ani
Comunitatea academică a Universității din Oradea este în doliu după moartea lectorului universitar dr. Laurențiu Petrila, care s-a stins din viață la doar 38 de ani.
Laurențiu Petrila a avut un parcurs academic divers. Între 2008 și 2011, a studiat Administrație Europeană la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În paralel, a urmat Teologie pastorală la Institutul Teologic Penticostal din București, în perioada 2009–2013.
În 2011–2013, a urmat un master în Management și Guvernare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Ulterior, între 2013 și 2018, a făcut doctoratul în Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai, unde și-a susținut teza „Criza valorilor europene în contextul globalizării”.
Și-a completat pregătirea printr-un program de formare psihopedagogică la Universitatea din București și prin cercetare postdoctorală la Universitatea din Oradea.
A activat în învățământul universitar, cercetare și proiecte educaționale, fiind preocupat de valorile europene, democrație, migrație și relații internaționale. Potrivit CV-ului său din 2023, avea 41 de lucrări publicate.
Studenții și colegii săi au transmis mesaje de condoleanțe, amintind contribuția pe care a avut-o la formarea studenților și la viața universitară.




