DEVOTIONALE

Nelu Filip: PIERDUT CRĂCIUN EDIȚIA 2021 (3)

De ce sărbătorim în 25 decembrie?Nu puțini dintre cei ce se declară dușmani ai sărbătorii se poticnesc în data de 25 decembrie, despre care zic ei, era ziua Saturnaliilor la păgâni. Ne întreabă cu ironie de unde știm noi când s-a născut Domnul Isus Cristos. Și vin cu o serie de argumente care de care mai sofisticate, din care ne lasă să înțelegem, ba din calcule evreiești, ba din argumente venite din lumea oieritului, că Isus Cristos nu s-ar fi putut naște în luna decembrie. Adevărul este că nu știm exact data când s-a născut Mânuitorul, pentru că Biblia nu ne prezintă o astfel de dată. Dacă Dumnezeu nu ne-a prezentat o astfel de dată, înseamnă că nu era absolut necesar să o cunoaștem.Că Saturnaliile au fost înghițite și desființate de Crăciun, pentru mine este o mare bucurie. Că Domnul a venit să schimbe și să desființeze păgânismul e un motiv serios de laudă la adresa Domnului. Creștinismul a biruit păgânismul, adică Nașterea Domnului a acoperit și a desființat Saturnaliile și acesta este un motiv de a-l lăuda pe Domnul, știind că păgânismul nu rezistă în fața creștinismului.De ce sărbătorim nașterea Domnului în 25 decembrie? Pentru că avem ocazia să facem asta. Și cred că ar trebui să o sărbătorim nu numai o singură dată pe an, ci ar fi bine să sărbătorim întruparea Domnului ori de câte ori avem ocazia.Mi-e milă de cei ce nu pot să sărbătorească venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în 25 decembrie, și asta mai ales pentru că nu o sărbătoresc nici în aprilie și nici în octombrie. Bieții oameni, au fost jefuiți de sărbătoare și rămân cu niște teorii, pe care se strădiesc să le împrăștie în toate părțile în preajma sărbătorii Crăciunului. În loc să se poată bucura de venirea mântuirii și a Mântuitorului, ei stau plini de tulburare uitând de bunătatea Domnului, aducătorul mântuirii. Bieții anticrăciuniști sunt demni de compătimire. Domnul să aibă milă de ei!

Nelu Filip

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: