DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Eroii care au o casă!

„Eroii slavei, vin acum acasă…” o cântare cunoscută și cântată, de obicei, atunci când oamenii trec granița dintre lumea aceasta și lumea ce ne așteaptă; am auzit-o de trei ori în această săptămână. O cântare de dor și de speranță. O cântare inspirată din ceea ce găsim scris în Epistola către evrei și din revelația lui Ioan din Apocalipsa.
Ne plac eroii și ne plac poveștile cu eroi, dar și mai mult decât atât probabil ne place să fim eroi sau să facem pe eroii. Poveștile noastre despre eroi se termină cu final fericit, cu aplauze și zâmbete, cu o atitudine de mândrie și împlinire. Și despre momentul acela despre care spune cântarea și Biblia bunăoară, ne imaginăm într-o situație favorabilă și foarte de dorit pentru noi – intrând pe porți strălucitoare, călcând pe străzi de aur, cântare și aclamare. Da, așa ne descrie Ioan folosind cuvintele sărace ale limbajului nostru omenesc – de aceea cred că cerul va fi mult mai maiestuos decât o pot exprima cuvintele noastre de acum.
Dar ca să fii erou atunci, trebuie să fii erou acum, iar diferența este (cum spunem noi) ca de la cer la pământ. Erou „de atunci” este eroul „de acum” în termenii Împărăției de acolo, altfel este doar goană după vânt.
Eroul „de atunci” știe să trăiască azi și acum nu pentru sine, ci cu gândul la aproapele. Asta se spune despre eroii din Evrei 11 – că doar au privit de departe răsplătirea, fără să se bucure de ea. Eroul „de atunci” trăiește cu perspectiva Împărăției care v-a să vină și cu mintea și mâinile lucrând pentru cei de acum. Eroul „de atunci” știe să renunțe la drepturile lui pentru ca aproapele lui să aibă ocazia de a se bucura. Eroul „de atunci” care trăiește azi știe că lumea aceasta nu se învârte în jurul lui și că sacrificiile prezente nici nu se pot alătura bucuriei viitoare.
Dar mai important decât toate acestea, eroul „de atunci” care trăiește azi știe că el poate fi erou doar pentru că a existat Eroul. Cristos este Eroul nostru. El a arătat renunțare la sine care L-a dus până la moarte. De aceea, să ne aducem mereu aminte, că dacă putem trăi cu perspectiva unui Loc strălucitor și plin de răsplăți este datorită lui Cristos, Eroul nostru.

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: