DEVOTIONALE

O lume fără copii: Consecință a politicilor climatice?

Această întrebare este de fapt o afirmație și un obiectiv al unora dintre activiștii care susțin protejarea climei de ființele umane și activitățile lor. Dl Iohannis repeta, la începutul săptămânii, de la tribuna ONU, că obiectivul lui este să transforme România în „lider al UE în materie de schimbări climatice”. [Link: https://romanialibera.ro/…/klaus-iohannis-a-vorbit…/]Cu riscul de a vă plictisi, revin asupra subiectului pe care deja l-am tratat la începutul acestei săptămâni. Din perspectiva mea, este lamentabil că dl Iohannis încă mai are trei (3) ani la dispoziție să ne amețească cu doctrinele lui (false) privind schimbările climatice și să distrugă industria energetică a României în perioada asta de timp.Dar nu despre corectitudinea sau falsitatea presupuselor modificări climate scriu astăzi. Opiniile sunt împărțite și vor rămâne împărțite. Iar opiniile care susțin sus și tare iminența armaghedonului climatic vor fi plasate pe primele pagini ale ziarelor în timp ce opiniile contrare vor fi cenzurate ori publicate doar în publicații „extremiste”.Astăzi vorbesc despre consecințele politicii climatice. Despre consecințele politicii green deal asupra României deja am scris. Astăzi scriu despre impactul acestei politici asupra valorilor, în special a familiei, ființei umane ca ființă umană, a instituției căsătoriei și a copiilor și, în primul rând, a dimensiunii procreative a ființei umane.

Aspectele economice sunt discutate ocazional, dar cele valorice sunt mai aproape în întregime ignorate.La începutul săptămânii, The Atlantic a publicat un interviu cu două vedete din Hollywood care pledează pentru un viitor fără copii. [Link:A world without children / un viitor fără copii:https://www.theatlantic.com/…/millennials…/620032/]Argumentele vedetelor încep cu ideea, falsă, că generația tânără de azi se confruntă cu „cea mai mare provocare din istorie”. Ele continuă cu noțiunea că trebuie să combinăm „climate justice / dreptatea climatică” cu „reproductive justice / dreptatea reproductivă”. Prima idee pretinde că este nevoie sa reclădim lumea pe un „climat drept” din care sa beneficieze în mod egal toți oamenii planetei, iar a doua idee pretinde că abilitatea reproductivă a ființei umane trebuie limitată pentru a atinge „dreptatea climatică”.După cum e ușor de priceput, a doua idee impune avortul și, indirect, controlul populației. Pentru prima dată în istorie evaluăm valoarea ființei umane după cantitatea de carbon pe care o emite ori generează. Cu cât trăiesc pe planetă mai multe ființe umane, cu atât cantitatea de carbon creste și, în final, clima se dereglează. Invers, cu cât în lume trăiesc mai puține ființe umane, cu atât cantitatea de carbon din atmosferă se reduce mai repede și eficient, iar clima devine „perfectă”.Creștinii ar trebui să cunoască aceste pericole pe care le prezintă ideologia schimbărilor climatice.

Creștinii cred în demnitatea ființei umane care posedă o demnitate intrinsecă, acordată ei de statul ființe umane ca ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Transformarea ființei umane în inamicul numărul unu al climei este inacceptabilă, o deschidere și mai largă a cutiei Pandorei pentru a clasifica cetățenii în categorii sociale diferite și definite după cantitatea de carbon pe care o generăm, după câși copii aducem pe lume și alte lucruri asemănătoare.Dl Iohannis a ales să accentueze de la tribuna ONU un joc periculos. Unul pe care nu îl pricepe și nici nu e capabil să-l priceapă. Doar îl repetă, copiind și citind paragrafe din diverse documente emise de UE. Obiectivul lui de a transforma România în „lider” al politicilor de protejare a climei nu va atrage investitori în Romania. Dl Iohannis a ales să se implice în războiul global între giganții energiei clasice (BP, Exxon, Shell, Chevron etc.) și giganții și oligarhii care vor beneficia de pe urma politicilor climatice ale UE.A ales nu doar greșit, dar și într-un moment nepotrivit. Căci tocmai în aceste zile politica climatică a dus la scumpirea subită și exorbitantă a prețului electricității. Conform unei declarații din partea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), „prețul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare”. [Link: https://revista22.ro/…/vicepresedinte-anre-pretul…] Ironic, nu? În România, a doua cea mai mare producătoare de gaze naturale din Europa.Abonează-te acum la canalul nostru de YouTube:https://www.youtube.com/c/AliantaRenastereaNationala/…

https://www.facebook.com/PeterCosteaEuroparlamentar

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: