Geneza este o carte deosebită care se împarte în zece mari secţiuni. Fiecare secţiune cuprinde o istorie, o poveste, o relatare, o viaţă de om. Ajunşi în capitolul 37 găsim o altă istorie. Istoria lui Iacov descrisă cel mai bine prin viaţa fiului său Iosif. Acest fiu al lui Iacov, nu a avut parte de-o copilărie extraordinară. Deşi era parte din familia partiarhală, Iosif a trăit într-o familie peste care azi am pune o etichetă şi-am spune că este dezorganizată. Probabil că a văzut pe tatăl său favorizând-o în atâtea cazuri pe Rahela în detrimentul Leii, probabil că a văzut şi celelalte soţii ale tatălui lor, Bilha şi Zilpa, care erau roabe în casa lor.
Să nu uităm de Laban şi caracterul lui de om de afaceri corupt sau de unchiul lui Iosif, Esau care trăise cu resentiment faţă de Iacov atâta timp. Acestor lucruri s-a adăugat şi faptul că în adolescenţă Iosif rămâne fără mamă, fapt ce a determinat pe fraţii lui să aibe o atitudine de ironie la adresa lui. Cu toate acestea la şaptesprezece ani, Iosif pare să-şi fi găsit o preocupare demnă de un băiat descurcăreţ. Să nu uităm că şi David a fost păstoraş de oi înainte de-a fi regele poporului său.
Lucrul cel mai fascinant despre Iosif, îl regăsesc în ultima parte a versetului: „Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele”. La o citire de suprafaţă cam acesta ar fi lucrul la care ne-am gândi într-un mod automat, şi anume, că Iosif a fost un pârâcios. Aş fi mult prea subiectiv să cred că Iosif ar fi fost un pârâcios. Nimănui nu-i place de un pârâcios. Chiar dacă acel pârâcios e fratele tău.
Eu mi-aduc aminte de zilele mele timpurii, când eram un copil de doar 12-14 ani, iar fratele meu geamăn, cu care eram în clasă mă pâra mamei mele de cele mai multe ori când în loc să plec acasă după orele de şcoală, plecam la o sală de jocuri. Să vedeţi atunci ce iubire de frate aveam…
Pe Iosif îl văd aici însă ascultându-şi părintele. Era la vârsta de şaptesprezece ani, iar Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele, iar cu alte cuvinte Iosif, denunţa răul, şi nu-l muşamaliza. Nu este de neglijat aici că aceşti fraţi ai lui Iosif nu erau uşă de biserică. Nu erau modele de urmat, ci mai degrabă erau oameni fără prea mare interes pentru dreptate. Oameni lipsiţi, într-o mare măsură de caracter.
Iosif în schimb, pentru a putea să-I spună tatălui său cuvintele rele rostite de fraţii lui, avea nevoie ca el însuşi să nu fi fost afectat de mentalitatea fraţilor lui. Nu cred că Iosif era pe-aceiaşi minte cu fraţii lui, atunci când aceştia făceau fapte de ruşine. Cred că Iosif era diferit. Poate că nu era perfect şi nu am pretenţia să spun lucrul acesta, dar cu siguranţă era un copil integru. N-aş spune acest lucru decât bazat pe argumentele pe care ni le arată Scriptura în continuare. Integritatea lui Iosif, pe care şi-a cultivat-o de mic copil, o vedem ieşită la suprafaţă la vârsta maturităţii atunci când s-a opus ispitei de-a cădea în păcat cu soţia lui Potifar (Genesa 39:12).
În concluzie, fiecare dintre noi avem sarcina de-a fi integri. Apostolul Pavel ne îndeamnă apăsat:
„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” [Romani 12:2]
Iosif a reuşit să fie integru, iar noi, urmând exemplul lui, putem conchide că suntem integri, nu atunci când spunem că suntem, ci abia atunci când demonstrăm asta atât în întuneric, cât şi la lumină.
Mă rog să ne ajute Dumnezeu!
http://tineri.betania.ro/iosif-paracio-dupa-voia-lui-dumnezeu/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
