Domnul vine!?

In intunericul ce domnea peste oras, se auzi gongul asurzitor al ceasului batand miezul noptii. Pretutindeni era o liniste adanca, iar strazile inguste si mizerabile imprastiau un miros insuportabil. Insa, nu atmosfera sumbra a orasului iti dadea fiori, ci locuitorii lui. Vedeai ici-colo oameni ciudati pasind printre zidurile reci ale cladirilor. Unii purtau pe spate incarcaturi grele, atat de grele incat le incovoia sina spinarii pana atinteau cu privirea pamantul. Altii mergeau legati in lanturi, fara sa faca nici macar o incercare de a se elibera din ele. Oameni tristi, parca obisnuiti cu totii sa paseasca prin bezna orasului. Unii umblau taraganandu-se dintr-o parte in alta, parca imbatati, abia taraindu-si picioarele pe drum. Vedeai oameni care alergau ca nebunii fara sa priveasca la ceea ce se intampla in jur, iar din colturile solitare, ochi haini urmareau fiecare pas, infometati dupa o noua prada, dupa o noua victima… Toate usile zavorate si numai tacere! Dar cum ceasul anunta miezul noptii, la cate o fereastra solitara, se iveau chipuri. In lumina palida a lunii puteai contura chipuri istovite de plans, brazdate de durere, ochi care cercetau vazduhul. Era noapte… si, totusi, nimeni nu dormea la acea ora. Dar dintr-o data, intr-un cor, glasuri de mii de suflete au strapuns linistea morbida! Iar o jale de nedescris incepu sa rasune acum, in valea acoperita de intuneric… “Vino, Doamne Isuse!” se auzea printre suspine, chemarea. “Vino, Doamne, mai degraba!” , si iarasi aceeasi strigare inecata in lacrimi! Atatea inimi arse de dor, toate asteptand pe Acela, care le promisese izbavirea din valea durerii! Atinteau vazduhul plini de speranta pentru ca stiau ca, intr-o zi, ochii lor vor vedea pe Mesia venind pe nori in slava si glorie!Cateodata, ne gasim aruncati intr-o vale a plangerii si, parca, suntem uitati in acel loc… Cuprinsi de teama privim ingroziti in jurul nostru la o lume murdara, subjugata pacatului, obisnuita cu intunericul in care zace! Insa, daca ne oprim timp de o clipa si ascultam, vom putea auzi glasul copiilor Sai… neincetat chemandu-L pe Hristos! Asteptand clipa rapirii. Un plans de dor se ascunde in fiecare inima… un dor nesfarsit al tarii eterne. Dorul care ne cheama Acasa! Dar stiu ca, odata, El va veni! Da, va veni! Insa, pana atunci datoria noastra este sa strigam neincetat “Maranata! Vino, Doamne Isuse! Amin”