Generaţia lui Uza…

M-am trezit în zorii unei zile cu un gând care mă ţine adesea trează…Unde e impactul generaţiei în care  trăim? De ce nu facem o diferenţă copleşitoare în viaţa celor lângă care trăim?
Venim la  biserică, mergem de la biserică… venim la  biserică, mergem de la biserică…şi tot aşa…fără ducem şi să aducem foc în noi înşine…
M-am trezit cu gândurile astea…şi cu lacrimi l-am întrebat pe Dumnezeu… „ de ce? …unde ne-am pierdut aripile? De ce nu mai zburăm? De ce umblăm păşind la fel cu ceilalţi oameni? ”
În adâncul inimii mele am auzit un singur nume… ” Uza ” …
Uza? Tipul acela care a murit într-un mod ciudat? Doar pentru că a încercat să facă ceva.. ”bun”…?? sincer, Doamne…cred că ai exagerat puţin în reacţia Ta faţă de el…până la urmă a fost aşa de  bine intenţionat…să nu se întâmple ceva cu chivotul Tău..
Am ascultat apoi inima Lui privind ceea ce s-a întâmplat cu Uza…
Uza a fost un tânăr care a fost crescut în ritul strict a  ceea ce însemna chivot, prezenţa Lui Dumnezeu, instrucţiuni clare şi de neschimbat privind ritualuri, jertfe…etc…Ani de zile doar asta a învăţat, practicat cu o exactitate maximă şi de neclintit. Asta era sluja lui, a parinţilor lui, prietenii lui, rudele lui…toţi trăiau respectând regulile sfinţeniei Lui Yehova!  Cu precizia unui ceas, trăia în fiecare zi ca să respecte aceste reguli…
Şi de ce s-a întâmplat tragedia asta??
Uza s-a obişnuit cu prezenţa Lui Dumnezeu…S-a obişnuit cu regulile Lui. S-a obişnuit cu ritualul, Legea care era parte din viaţa lui…dar pe care el nu le trăia…
S-a obişnuit cu chivotul. S-a obişnuit…
Obişnuinţa l-a făcut să nu mai valorifice la o calitate maximă experienţa trăirii zilnice. L-a uniformizat pe Dumnezeu.
Dumnezeul care a întins cerurile şi a purtat crucea a fost socotit neputincios de către tânărul Uza… Asta l-a mâniat pe Dumnezeu. L-a întristat pentru că Uza nu a mai pus preţ pe EL ci l-a pus pe un taler cu vreun om. L-a închis pe Dumnezeu într-o cutie banală ochii lui erau doar carne şi nu erau născuţi din nou. Vedeau doar pământ, reguli, frustrare, obiceiuri care se repetă. Nu era îndrăgostit de Dumnezeu, nu avea reverenţă în prezenţa Sa. Aşa că, Uza a întins mâna şi a întinat prin ceea ce avea în inima lui, chivotul prezenţei LUI.
Uza a lăsat urme în istorie…şi a găsit o cale să-şi lase amprenta…e plin de ” Uza ” printre noi…a răspândit  „obişnuinţa prezenţei LUI”  ca o mireasmă aducătoare de moarte…şi care se răspândeşte cu precizie adormind Mireasa Lui Christos…
Dincolo de gândurile care mi-au zdrobit inima, am auzit lacrima Lui Dumnezeu care cade, zdrobindu-se pentru fiecare dintre noi! Am auzit un strigăt trist… ”  Sunt Dumnezeu. Onorează-mă ca Rege! Nu trăi viaţa banal…ca şi cum pământul e veşnic şi nu EU… trezeşte-te copil drag! Trezeşte-te…”
Spriritul lui Uza e puternic…are nişte lanţuri care o dată aruncate peste viaţa ta aduc somn…somnul obişnuinţei care aduce moarte…
Se ridică vreun viteaz care să lupte împotriva curentului? Se ridică vreun viteaz care să trăiască diferit? Cu pasiune şi nu cu obişnuinţă??
Dumnezeu caută şi aşteaptă oameni care vor să iasă din banal…din comun…oameni care vor să umble prin foc, care vor să-mprăştie sare şi să dea gust generaţiei în care trăiesc.

Mi se pare că, cântecul se potriveşte cu gândurile acestea…
Aripi  – Contrast
Paşii nu-i mai simt
Şi-ncet mă ridic
Ştiu că haina mi-e de înger
Simt că cerul mi-e deschis..

Răni s-au închis
Când Tu m-ai atins
Tot mai alb e gândul care
Poartă tot ce mi-ai promis..

Când lumea uită de mine, Dă-mi aripi!
Pământul nu mă mai ţine,, Dă-mi aripi!
Ţi-e dor de mine, Dă-mi aripi!
Mi-e dor de Tine, Fă să zbor!

Când Te înalţi
Atunci Tu cobori
Mâini întinse pentr-o cruce
Sunt mâini întinse pentru zbor…

Nu pot să zbor şi-aş vrea să zbor…Fă să zbor!
Nu pot să zbor, aş vrea să zbor… Nu pot să zbor!
Încă mi-e dor să mor în zbor..

scris de SIMONA LOGA