EDITORIALE

Părinții devastați: Sperăm să se întâmple o minune – Familia Bodnariu ar putea fi decăzută din drepturile parentale. 

Informații de ultimă oră despre copiii familiei Bodnariu ridicați abuziv de autoritățile din Norvegia de la familia Bodnariu.O Românie întreagă s-a solidarizat cu cazul familiei Bodnariu. Mai multe proteste în țară la care au participat mii de români au fost organizate în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia.
Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Familia Bodnariu a oferit la prin intermediul unei videoconferinte la postul Antena 3 informații despre situația copiilor lor, părinții find devastați de faptul că cei 5 copiii le-au fost luati de lângă ei.
Marius Bodnariu, tatăl copiilor a exprimat că atât el, cât și soția sa se tem că vor fi decăzuți din drepturile parentale: „Asteptam. Este foarte grea asteptarea. Am primit de stire faptul ca a fost inmanat acest dosar catre comisia judeteana prin care noi o sa fim decazuti din drepturile parentale. Este de necrezut pentru noi. Intelegem ca asa se misca lucrurile aici. Speram sa se intample ceva, o minune. Avem bebele care a facut 5 luni si in martie o sa faca 7 luni. Avea 3 luni când a fost luat de acasa. Astazi e ziua lui Matei face 5 ani, Naomi a facut 8 ani. Eliana face 10 ani. Simtim ca timpul fuge de sub noi cu totul.”
Pe de altă parte, mama celor mici, Ruth Bodnariu care vorbește românește, a cerut vizibil afectată: „Sa mi-i dea inapoi. Pe baieti i-am vazut miercuri. Fetele nu le-am mai vazut deloc, nici auzit nici de vazut. Stiu ca trebuie sa il dau inapoi ca nu pot sa-l iau cu mine acasa.”

Citește tot articolul > http://psnews.ro

  

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: