Umblăm neobosiți printre dărâmăturile vieții. Venim la biserică arși de soare sau înghețați de frig și vrem ca sufletul nostru să capete ceva de la cer. Poporul român nu prea face mare lucru pentru el. Europenii l-au uitat deja.
O dată la patru ani ni se promite o lume mai bună și zidirea dărâmăturilor. Ni se promite fără să se ia în seamă că omul n-are nevoie de o viață mai bună fără Dumnezeu. Pentru o sacoșă plină cu mălai și făină oferim o ștampilă care nici măcar nu ne reprezintă. Pentru atingerea Lui Hristos nici măcar ștampila nu o oferim.
Până la urmă a pus El pecetea, nu? Printre dărâmături nu găsești mai nimic, iar Dumnezeu nu vrea să zidească pe vechile păcate al vieții. Acolo e doar ură, tristețe, amărăciune, vise deșarte, deprimare, urlete, bătăi, băutură și minciună.
Hristos a ajuns un trist pierdut prin casele și bisericile noastre. Un trist cultivat de vechea viață. Și-ar dori o viață nouă de la noi, dar câți dintre noi doresc o viață nouă? Câți?
Nimeni nu ni-L poate da pe Dumnezeu afară de El Însuși. Pentru unii oameni săraci, sacoșa politicienilor plină cu promisiuni de-o clipă pentru stomac, e un dumnezeu. Pentru alții care au, Dumnezeu nu mai e deloc.
Dacă trăim bine, să nu credem că e neapărat binecuvântarea lui Hristos. Întotdeauna în viață au existat bogați și săraci, poate fi cursul normal al vieții.
Când însă ne merge bine și între timp, Dumnezeu ne mai și vorbește, ne ridică sufletește și ne umple de adevărata bucurie, abia atunci vom știi că El e cu noi.
Și pentru viitorul nostru, vreau să vă mai spun ceva. Sacoșa vine și pleacă, cardul se umple și se golește, azi e un președinte, mâine altul, dar, promisiunile lui Dumnezeu dăinuiesc pe vecie.
Hristos e un Dumnezeu al concretului. Vorbele noastre, abstracte…
Alexandru Fintoiu www.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
