EDITORIALE

Vă temeți de muște?

Da, au reapărut! Este vorba despre minunatele muște pe care le știm foarte bine… Cele care au zburat odată cu noi, de-a lungul timpului, din copilăria noastră și până azi. Le cunoașteți: sunt enervante, sâcâietorare și băgăcioase (că doar de-aici vine vorba să nu te bagi ca musca…)

Până aici nimic nou, doar că de curând am observat ceva: Elias, băiețelul nostru cel mic se teme de muște! Le urmărește cu privirea, este convins că potențialul lor distructiv este mare, chiar țipă și mă cheamă în ajutor! Mă întreb, dar care mai e problema? indexCă doar n-or fi muștele câinești care i-au deranjat pe egipteni odinioară!

Uitându-mă la lupta crâncenă dintre Elias și muște parcurg mai multe stări: îmi vine să rând (este simpatic cu mimica lui expresivă prin care încearcă să-i sperie pe prădători), sunt oarecum uimit și mi-e milă de bietul copilaș pentru zbaterea sa. Încerc să-l asigur că totul e în regulă. Îi spun că mușetele nu-i pot face nimic, o mai iau și eu la fugă după ele pentru a-mi întări cuvintele prin fapte…

Încerc să conversez cu el: „E adevărat, tati, sunt enervante, neplăcute, dar în niciun caz nu sunt așa periculoase precum par… Apoi, dacă ar fi periculoase, crezi că tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?” Dintr-o dată, aceste cuvinte îmi sunau parcă precum ecoul altei voci…

Parcă-l vedeam pe Tăticul meu ceresc privind la mine și la disperarea cu care lupt cu „muștele” din viața mea! Sunt într-adevăr multe probleme și dificultăți prin care trecem, însă Tata ne spune în Cuvântul Său: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Da, din copilăria noastră și până azi „muștele” zboară odată cu noi. Scapi de o problemă și vine alta. Scapi de o încercare și alta îi ia locul. Crezi că ai scăpat de o ispită, numai ca să vezi că te încolțește din nou. Și dăm din mâini (și din gură) cu disperare. Avem impresia că suntem la cheremul lor când, de fapt, Tata e lângă noi. Nu ne-a pierdut din vedere nici măcar o clipă.
Ne-ar spune și nouă: „E drept, sunt enervante, sâcâietoare și băgăcioase! Dar, nu te teme! Sunt doar niște muște… Și-apoi, dacă ai fi într-un pericol real, crezi că Tata le-ar lăsa să-ți facă vreun rău?”

sursa: bisericaadonai.ro

anigif-400x110

Banner sbro.ro /

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: