Lacrimi în zi de sărbătoare – de Vladimir Pustan

Când măgărușul a intrat în Ierusalim, Ierusalimul avea deja 1.000 de ani de istorie a așteptării lui Mesia.  Poate că prea lunga așteptare îi obosise pe oameni și n-au băgat de seamă că Mesia tocmai intra pe poartă. Poate că nu așteptarea ci înțepeneala minții le-a fost fatală. Mintea refuza să creadă că Mesia putea avea pe el doar o cămașă, sandale ieftine și un grup de târâie-brâu în jurul Lui. Nici măgărușul nu încăpea în decor.

Alții știau Scriptura, știau și proorociile, știau că trebuie să vină călare pe măgăruș. Dar una e să știi și alta e să crezi sau să pui practică.

I-a izgonit din Templu pe cei care vorba lui Paler: ”Reușesc să facă un talcioc pe fiecare Golgotă”, ce scot zilnic bani din Dumnezeu.

Apoi a plâns. L-a văzut pe Vespasian și pe Hitler, a văzut crematoriile și gulagurile, i-a văzut pe iranieni.

Ne-a văzut pe noi…

Sărbătorile noastre ce-L fac pe Hristos să plângă…

Prea mult fast, prea puțină dorință de a împlini ceea ce știm.

Îl înghesuim pe Hristos în șablonul minții noastre iar măgărușul ne enervează…

A fost ultima șansă a Ierusalimului. Pentru cei ce cred că Dumnezeu nu face altceva decât să cerșească acceptarea noastră, mai bine să nu se fi născut.

Lasă-L să intre în templul tău și să dea afară tot răul de acolo. Primește-L cu laude duminica și nu-L răstigni vinerea…

Sărbători binecuvântate!

V l a d i m i r  P u s t a n  – ciresarii.ro