Ieri, în drum spre BărbuleÅŸti, în timp ce mă rugam în maÅŸină, Domnul mi-a vorbit: „Vă place mult să vorbiÅ£i despre un Hristos răstignit. PredicaÅ£i oamenilor mai des ÅŸi Hristosul înviat!”.
Am înţeles că nu numai nouă, ci şi bisericilor le place să audă, unii să vadă (în icoane, pe cruci etc), despre un Isus răstignit. E emoţionant să-L vezi pe Domnul cu cuiele în palme, cu spinii pe cap şi coasta străpunsă. Poate aduce lacrimi. Învierea însă poate aduce trăire. Şi dacă oamenii sunt conştienţi că Hristos nu mai e pe cruce neputiincios, ci lângă noi, oriunde, oricând, viaţa lor ar fi alta. Când şti că Dumnezeu e viu, nu te mai porţi ca şi cum nu te-ar vede!
Despre unele biserici se spune că-s reci, cimitire. Că Dumnezeu e mort acolo. Fals. Dumnezeu nu e mort. E viu, chiar şi în bisericile tradiţionale. Numai că membrii bisericii sunt morţi. Şi dacă le merge numele că trăiesc, pe când ei sunt de mulţi stană de piatră, evident că Dumnezeu nu se mişcă acolo. Să nu-i deranjeze!
Nu uitaÅ£i că Dumnezeu nu e numai Dumnezeul celor vii, dar e Viu fraÅ£ilor. TrăeieÅŸte. Åži nu într-un colÅ£ de cer, ci pretutindeni. Asta înseamnă că ÅŸtie tot ce facem…
Articol scris de : Nicolae GEANTÄ‚ > nicolaegeanta.blogspot.com
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
