Între real şi iluzie

“Doamne, i-a raspuns Petru, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape.” (Matei 14:28)

Petru a îndrăznit să-L pună pe Dumnezeu la încercare si astfel a fost  singurul om din istoria pamântului  care a umblat,la propriu, pe ape ca Fiul lui Dumnezeu. Însă Petru nu a cutezat să facă acest gest până nu a fost încredintat că Cel care îi porunceste să iasă  din corabie  este Fiul lui Dumnezeu. Este lucru mare ca in mijlocul valurilor si a furtunii sa cunosti Vocea Domnului Isus. Ucenicii nu vedeau clar  cine sau ce este silueta care vine spre ei pe deasupra valurilor pentru că tocmai se îngâna ziua cu noaptea; au crezut că este o stafie si s-au înspăimantat. Deci, putea fi oricine persoana care a spus lui Petru “ VINO ! ”. Aici apare invaţătura pe care noi, crestinii secolului 21, trebuie s-o luăm. Din intuneric si din furtună Petru deosebeste  si cunoaste cu precizie vocea Domnului său. El este convins că Fiul lui Dumnezeu îi porunceste sa iasă din corabie si prin urmare asculta vocea si face întocmai . Ce relatie strânsă  trebuie să fi fost între Petru si Domnul Isus. Este important ca atunci când valurile incercărilor  învăluiesc corabia  noastră, când vântul şuieră  pe la urechile noastre si auzim tot felul de şoapte, din vacarmul furtunii si din multimea acestor şoapte să avem deprinderea  de a cunoaste cu exactitate  si cu precizie  vocea Dumnezeului nostru.  Să fim asemenea lui Petru necesita o legatura foarte strânsă  cu Dumnezeul pe care pretindem si declarăm că îl iubim şi că îl urmăm. Exista oameni care actionează intr-un anumit fel pretinzând că aşa le-a spus Dumnezeu sa facă dar mai tarziu am văzut  că atunci când numai puţin li s-a clătinat corabia  s-au dus la fund cu totul. Oare te lasă Dumnezeu să te afunzi ? Scriptura ne arată că nu. Partea umană a lui  Petru i-a generat  stări de teamă, de frică si de îndoială atunci când doar putin si-a luat privirea de la Domnul Isus si a privit la manifestarea naturii în jurul lui. Dar pentru că el  ieşise la porunca  Domnului Isus a fost suficient  o singură dată să-I ceară ajutorul si Fiul lui Dumnezeu i-a întins mâna îndată şi l-a scos din valuri. Nu, Dumnezeu nu ne lasă să fim înecaţi de încercare;nu ne cheamă undeva unde să ne lase singuri şi El să nu fie colo. El este cu noi in încercarea prin care trecem pentru că i-am ascultat vocea;  ne va scoate afară din ea si vom constata  că şi de data aceasta încercarea  a lucrat la întărirea credintei noastre. Când acţionăm intr-un anumit fel doar pentru că avem impresia că  aşa ne-a vorbit Domnul, furtuna ce se declanşează în urma faptelor noastre ne  slăbeşte  credinţa, nu ne întăreşte în credinţă. Înţelept este să luăm învăţătură din experienta lui Petru; să nu ne implicăm într-o slujire daca nu avem certitudinea  că vocea Domnului Isus ne-a chemat pentru acea slujire. Altfel, la primele valuri ce se vor arăta si la prima adiere  de vânt ne vom afunda  si vom constata ca Domnul nu este cu noi in mijlocul valurilor ca să ne scape. Acestea sunt situaţii în urma cărora creştinul devine invidios si ranchiunos pe toţi cei care au izbândă şi succes în slujirea lor si care  rămân intotdeauna deasupra valurilor pentru că Domnul lor este acolo ca să-i scape; acestea sunt situaţiile care dau  naştere la cârcotaşi în Casa lui Dumnezeu; ei nu se apropie de Dumnezeu  mai mult ca să-I cunoască vocea mai bine, ci se multumesc cu starea lor devenind ei furtună si vânturi împotrivitoare  pentru cei care slujesc  in Biserica lui Hristos la Chemarea lui Hristos. Să luăm dar aminte si să fim acei oameni intelepti care prin tot ceea ce facem să-L tinem pe Dumnezeu aproape  de noi, nu să-L indepărtăm.

(Autor, Estela C. Manea)