ANUNTURI

Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia Moț, în aceste clipe de profundă suferință (Elim, Timișoara).

O grea încercare pentru familia Moț

Cu profundă tristețe am primit vestea trecerii în veșnicie a tânărului Matias Moț, la numai 16 ani, în urma unui tragic accident rutier.

Există momente în viață când durerea este atât de mare încât cuvintele devin neputincioase, iar întrebările rămân fără răspuns. Nu putem înțelege întotdeauna de ce Dumnezeu îngăduie astfel de încercări, însă avem încredințarea că El rămâne aproape de cei îndurerați și îi susține pe cei care își pun nădejdea în El.

În aceste clipe de profundă suferință, ne alăturăm în rugăciune familiei Moț și tuturor celor afectați de această pierdere. Ne rugăm ca Domnul să reverse peste ei mângâierea Sa, să le dea putere în mijlocul durerii și pace în sufletele încercate.

--

În mod deosebit, îl purtăm în rugăciune pe fratele pastor Dumitru Moț, bunicul lui Matias, cerând Domnului să-l întărească, să-l susțină și să-i ofere harul necesar pentru a trece prin această grea încercare. Fie ca prezența lui Dumnezeu să aducă alinare întregii familii și să le păstreze vie speranța care izvorăște din credință.

Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit. ” (Psalmul 34:18)

Dumnezeul oricărei mângâieri să fie alături de familia Moț, să le dăruiască putere, pace și credință în aceste zile de încercare.

--

Cu dragoste și compasiune,
Daniel Popa

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura