Timisoara: „Alo! Tata! e ziua ta!

Cu ocazia zilei tatălui, Asociația Alo Tata are bucuria de a vă invita la evenimentul „Alo! Tata! e ziua ta!” duminică, 8 mai 2016, în Parcul Copiilor Timișoara, între orele 10:00-18:00. În cadrul evenimentului, veți avea oportunitatea să vă implicați împreună cu toată familia în diferite activități sportive, distractive, cultural-artistice precum și ateliere de lucru manual printre care enumerăm:
Tiroliana peste Bega dus-întors
Cursa cu obstacole
Teatru de păpuși
Concursuri
Zumba, Tae Kwon-Do și autoapărare Krav Maga
Tâmplărie, mecanică auto
Mașina Prieteniei – cu peste 30 de jocuri diverse
Recitaluri muzicale de diverse genuri
Prezentarea mașinilor speciale din cadrul serviciilor de Poliție, Pompieri și Salvare.
Și multe altele!
Toate activitățile sunt oferite în mod gratuit participanților.
„Alo! Tata! E ziua ta!” se află la a doua ediție și are ca scop conștientizarea opiniei publice cu privire la responsabilitățile unui tată și impactul acestuia în creșterea, dezvoltarea și formarea armonioasă a copilului său. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Timișoara, Penitenciarul Timișoara, Inspectoratul pentru situații de urgență Banat, Crucea Roșie Timiș, Centrul de cultură și artă al județului Timiș, Poliția de circulație Timiș, Centrul Educativ Buziaș și alte ONG-uri și instituții din zona de vest a țării.
Informații complete despre eveniment se pot găsi la pagina noastră http://www.alotata.ro și pe pagina noastră de facebook, http://www.facebook.com/alotata.






