ARTICOLUL ZILEI

Hanania (Şadrac), Mişael (Meşac) şi Azaria (Abet-Nego)

Aceşti trei tineri, (pe care noi îi cunoaştem sub denumirea de:  Şadrac, Meşac şi Abet-Nego, nume dat de către căpetenia famenilor dregători, din casa împăratului Babilonului Daniel 1:6,7),  sunt pentru noi un exeplu demn de urmat. Şadrac , Meşac şi Abet-Nego au fost oameni adevăraţi ai lui Dumnezeu, şi nu au dat înapoi ci şi-au arătat valoarea şi mare a fost în faţa lui Dumnezeu, oare noi ne mai arătăm valoarea, mai avem valoare?

Şadrac , Meşac şi Abet-Nego atunci când a ieşit poruncă de la împăratul Nebucandeţar, ca oricine să se închine la chipul ce la înălţat , şi oricine nu se închină să fie dat la moarte prin ardere în cuptor. Aceşti trei tineri plini de puterea Duhului Sfânt, plini de înţelepciune, îl cunoşteau cu adevărat pe Dumnezeu şi nu şi-au plecat faţa. Atunci din porunca împăratului Nebucandeţar au fost condamnaţi să fie arşi de vii şi totuşi ei nu au dat înapoi, noi ce am face? Observăm în continuare căci credinţa în Dumnezeul cerurilor i-a scăpat şi când Nebucandeţar priveşte la cuptor vede patru oameni în loc de trei şi unul avea chip de zeu, (mare Dumnezeu avem). Datorită încrederi acestor trei tineri în Dumnezeu, acel popor din porunca împăratului au slăvit pe Dumnezeul cel preaînalt.

Întrebarea mea este : dacă ar veni o poruncă să ne închinăm cu toţi unei icoane (chip) noi ce am face? Suntem gata să murim? Vă spun că încurând se vor întâmpla aceste lucruri, căci ne spune Biblia că vine vremea când aurul va fi curăţit prin foc .

Dumnezeu să ne ajute să fim aur curăţit prin foc, caci adevărata viaţă începe abia dincolo la Dumnezeu.

--

Editorial scris de Margea  Florin© www.crestintotal.roCiteste mai multe editoriale de Florin, Te astept in fiecare Miercuri

--

Banner sbro.ro/ Banner complex-turistic-puiu.ro/31.12.2010

Banner http://www.liferomania.ro15.03.2011

-

Related Articles

One Comment

  1. ar trebui sa vina cit mai repede acele vremuri ale lui SADRAC MESAC si ABED_NEGO pentru a ne verifica credinta ,Doamne urgenteaza acele vremuri pentru a ne verifica credinta .AMIN

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura