Schimbarea în bine începe cu tine
Viaţa se schimbă în permanenţă, dar un lucru este sigur: Dumnezeu nu te va lăsa niciodată de mână.Vrem nu vrem, vin schimbările în viaţa noastră. Nu le putem opri. Ele pot fi în bine sau, dimpotrivă, în rău. Schimbarea vine în viaţa noastră atunci când ne aşteptăm cel mai putin, și poate transforma un cer senin și sigur într-un cer plin de nori negri și grei, o viaţă liniştită şi sigură, într-o furtună fără speranţă. Nimănui nu-i plac schimbările; suntem obişnuiţi în confortul nostru și ne place aşa. Orice schimbare presupune renunțarea la ceva nefolositor sau vechi şi orientarea spre altceva nou sau vital.
Circumstanţele vieţii în care trăim aduc schimbarea: schimbare de planuri, de idei, de prieteni, totul se schimbă. Numai tu poţi rămâne același om, acelaşi om încăpăţânat, acelaşi om care fuge de Dumnezeu şi de glasul Său, acelaşi om care «face ce vrea el», acelaşi om care nu-şi iubeşte fraţii sau îi critică mereu. Sigur ai vrea ca aproapele tău să se schimbe, să se poarte mai frumos cu tine, să-ţi dea mai multă atenţie, să te aprecieze mai mult, şi atunci totul ar fi perfect, poate ai putea să îl iubeşti puţin. Poate încerci chiar tu să-l schimbi, « cioplindu-l » puţin. Te trasformi într-un «cioplitor » în piatră, fără voia lui. Începi să îi dai indicaţii cum ar trebui să se poarte, să vorbească, să se îmbrace, fără ca el să te fi rugat. Oricît ai munci în acest sens, pe el nu vei putea să-l schimbi nicodată, chiar dacă ar fi copilul tău, soţul tău, soţia ta, colegul tău. Dar pe tine te poți schimba. În viaţa ta poţi «ciopli» şi sigur vei avea succes enorm. Dacă, te-ai schimba tu, cu siguranţă cel din jurul tău ar avea mai puţine defecte; dacă în loc să îl critici, îl înţelegi, el ar fi perfect, pentru că Dumnezeu v-a făcut şi pe El şi pe tine. Dumnezeu te-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Ai putea alege schimbarea care vine de la Dumnezeu. Acolo la cruce a avut loc schimbarea totală, iar aceasta ar trebui sa înceapă din interior spre exterior, adică din inima și sufletul nostru. Acolo se duce lupta cea mai mare, în inima noastră, acolo Domnul nostru trebuie să fie Rege, El să fie Stăpânul care aduce schimbarea. Dacă vrem să avem bucurie în loc de întristare, dacă vrem să avem viaţă în loc de moarte, dacă vrem să avem binecuvântare în loc de blestem noi trebuie să ne schimbăm mai întâi. Orice schimbare în bine începe cu mine.
Mihaela Aioanei
sursa: maranatatm.ro





adevarat!