EDITORIALE

Gimnastul Alin Jivan s-a pocait

Alin Jivan (25 de ani) este unul dintre cei mai valoroşi gimnaşti din lotul olimpic al României, fiind medaliat cu bronz şi argint la Mondiale, respectiv Europene. Nu-i place să vorbească despre viaţa privată, dar Libertatea a aflat că sportivul s-a pocăit, alegând calea credinţei pentru o viaţă mai bună.

thumb_612_x_0_3899-122866-jivan“Este adevărat că m-am pocăit. Pot spune doar că Isus Hristos mi-a schimbat viaţa. În fiecare zi mă rog pentru a fi mult mai aproape de Dumnezeu”, a precizat Alin Jivan pentru Libertatea. Chiar dacă până la momentul pocăinţei i-a plăcut să-şi trăiască viaţa la maximum, având foarte multe prietene şi mergând în discoteci, Alin a ales să renunţe la toate aceste plăceri, pe care le consideră trecătoare.

“A-L asculta pe Dumnezeu e cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om. Pentru mine acest proces de cunoaştere a lui Dumnezeu s-a petrecut în timp şi continuă. Am ales să fac acest pas după Mondialele de la Stuttgart, din 2007”, ne-a dezvăluit cel considerat un urmaş al celebrului Marian Drăgulescu.

Ca mulţi alţi sportivi de performanţă, şi Alin Jivan căpătase viciul tutunului, la care a renunţat imediat după aplecarea spre credinţă. “Aveam destule vicii, printre care şi fumatul. În clipa în care am înţeles cuvântul lui Dumnezeu, am renunţat la fumat, dar şi la celelalte plăceri ale vieţii”, a mai spus Jivan, care s-a înscris în biserica penticostală.

A aderat la penticostali

Chiar dacă tatăl lui este ortodox, Alin nu a fost botezat. “În copilărie am primit doar o binecuvântare de la biserica penticostală. La maturitate, fiecare alege către ce biserică se poate îndrepta. Eu am ales biserica penticostală”, a mai explicat componentul lotului olimpic.

Gimnastul mai are încă 13 fraţi, majoritatea plecaţi în străinătate. “Sunt ani buni de când nu am reuşit să ne reunim. Mi-aş dori ca într-o bună zi să avem posibilitatea să ne revedem în formaţie completă”, a adăugat Jivan.
sursa:www.libertatea.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

24 Comments

  1. Domnul sa-l intareasca si s-ai dea putere sa duca legamantul pe care l-a facut pana la capat.Ma bucur foarte mult ca a ascultat chemarea p care i -a facut-o Domnul.GBU

  2. Un tradator asemeni lui Iuda ,si-a vandut credinta stramoseasca pt mai putin de 30 de arginti.

    „Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora ..”(Evrei 10 ,25)

    „Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri ar fi rămas cu noi” (Ioan. 2, 19).

  3. ai facuc cea mai buna alegere umindu/l pe Isus nu te opri pentru nici o oferta a Diavolului

  4. pentru mihailandrei
    Te rog citeste raspunsurile la articolul OARE CE FOLOS CA M-AM POCAIT? Cere intelepciune de la Dumnezeu ca sa poti intelege care este voia lui .Scrie Biblia :,,Cine ma cauta cu tot dinadisul ma gasesc,,prov8:17 Sa nu cumva sa te trezesti intr-o zi ca ai luptat impotriva lui Dumnezeu!filip1:15,,Unii,este adevarat ,propovaduiesc pe Hristos din pizma si din duh de cearta :dar altii din bunavointa.

  5. Care credinta stramoseasca?Care te invata sa te inchini la idoli?care iti permite sa faci orice ca preotul te iarta?citeste isaia:13-20.ce patesc cei ce si fac idoli si li se inchina.In cele 10 porunci gasim:sa nu-ti faci chip cioplit ,nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri ,sau jos pe pamant , sa nu te inchini inaintea lor,si sa nu le slujesti:caci Eu ,Domnul Dumnezeul tau ,sunt un Dumnezeu gelos ……,,evrei 10:11,,Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare …si a intrat ,odata pentru totdeauna in Locul prea sfant ,nu cu sange de tapi si de vitei ,ci cu insusi sangele Sau ,dupa ce a capatat o rascumparare vesnica.,,V 15 Si tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legamant nou ,pentru ca prin moartea Lui pentru rascumpararea din abaterile faptuite sub legamantul dintai ,cei ce au fost chemati sa capete vesnica mostenire ,care le-a fost fagaduita.,,v 21:si fiindca avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu ,sa ne apropiem cu o inima curata , cu o credinta deplina cu inimile stropite si curatite de un cuget rau,,Mai citeste Ioan 3:13 si vei intelege ca trebuie sa fii nascut din nou ca sa vezi imparatia lui Dumnezeu.Cand esti nascut din Dumnezeu umblii calauzit de Duhul sfant si aduci roada binecuvantata in viata ta dragostea,bucuria,pacea,indelunga rabdare,bunatatea,facerea de bine,credinciosia,blandetea,infranarea poftelor,,Tu nu prea dai dovada ca ai avea aceste roade pentru ca urasti pe cei care vor sa se sfinteasca si sa traiasca cat mai aproape de

  6. Dumnezeu renuntand la placerile lumii acesteia.Sau tu crezi ca poti sa te distrezi,sa faci tot ce vrei si aprinzi o lumanarica,si gata esti iertat?Ar fii simplu sa fie asa.Dar nu este asa Pentru toate lucrurile vei da socoteala.eclesiastru 11:9 ,,bucura-te tinere in tineretea ta fii cu inima vesela cat esti tanar,umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai :dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata!,,

  7. Slavit sa fie Domnul!Ma bucur ca Dumnezeu transforma vieti.Mergi inainte Alin impreuna cu Domnul Isus.Este atat de minunat sa umblii in caile Lui,sa gusti din bunatatea Lui ,sa stii ca Lui ii pasa de tine.Chiar daca prietenii te vor parasi,El nu te va parasi niciodata.El s-a dus sa ne pregateasca un loc ca acolo unde este El sa fim noi toti care-L iubim pe El si iubim venirea Lui.

  8. @ema

    Cat despre „iertarea pacatelor” ,da ,este o certitudine apostolica.

    Dacă nu există preoţie cum susţin sectanţii ,atunci de ce le spune Hristos ucenicilor săi:

    „Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate, cărora le veţi ţine, vor fi ţinute ”(Ioan 20.23) ???

    Acest verset te incomodeaza dar nu iti schimba versiunea de interpretare asupra bibliei. Pur si simplu vei ignora acest verset si vei alege sa dai mai multa importanta versetelor tale care iti sustin propia parere.

    Totusi, explicit spune ca apostoli au primit o putere speciala de a ierta pacatele oamenilor cu ajutorul Duhului Sfant.

    Poti ignora acest verset dar nu cred ca exista un singur cuvant scris in Biblie care sa fie in plus sau neimportant. Nu cred ca anumite versete sunt mai importante decat altele, daca doriti sa va construiti o propie doctrina ( sau a grupari din care faceti parte) sunteti liber dar nu uitati ca acesta este doar un exemplu de cum puteti schimba interpretarea Biblie dupa cum va convine .

    Apoi, Sf Apostoli ne indeamna sa ascultam de preoti care sunt mostenitorii de drept ai Sf Apostoli prin punerea mainilor….

    „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor ; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. ” ( I Petru 5, 5)

    „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră „.(Faptele 14,23)

    Precum vezi realitatea este usor diferita fata de ce ai invatat tu din „ghidul micului sectant”.

    Vezi mai bine ca e cer senin, poate prinzi o conexiune stabila cu “duhul” penticostal de serviciu.
    Cu putina bafta, poate iti face “update” la schizofrenie.
    Ai sansa sa treci la nivelul superior, in afara tremuratului si a vorbitului “in limbi” poti sa levitezi.BAFTA!

  9. citeste comenturile la articolul ,,oare ce folos ca m-am pocait,,si vei primi raspuns la intrebarile tale.

  10. @Emanuel Iacob

    Posteaza te rog si comentariu despre icoane,nu de alta da sa vada si ema ca biblia nu condamna cinstirea unor reprezentari .

    In privinta Sfintilor treaba e si mai clara…

    Sfintii sunt oameni ca noi dar care luând în serios chemarea lui Dumnezeu „fiti sfinti, pentru cã Eu sunt Sfânt” (1 Petru I, 16), si luptându-se „lupta cea bunã a credintei” au ajuns „casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).

    Ei au conlucrat cu harul Sfântului Duh si cresctnd în Hristos, au devenit din ce în ce mai puri, din ce în ce mai iubitori din ce în ce mai smeriti.
    Ei au fost fascinati de iubirea si smerenia lui Hristos si au fost atrasi de dumnezeiasca frumusete a sfinteniei celei mai presus de fire.

    Inca in viata pamanteasca, sfintii au fost înzestrati de Dumnezeu cu felurite daruri, fapt pentru care oamenii le-au dat o cinstire deosebita.
    În Vechiul Testament, proorocul Ilie era CINSTIT/venerat pentru minunile pe care le facea…

    „Cand Obadia mergea pe drum, iata i-a iesit înainte Ilie. Obadia l-a cunoscut si A CAZUT cu fata la pamant, zicand: „Oare tu esti domnul meu, Ilie?”(1 Imparati 18,7 /3 Regi 18,7).

    De asemenea si proorocul Elisei….

    ” Iar ea apropiindu-se, a cazut la picioarele lui si S-A INCHINAT pana la pamant, Apoi si-a luat copilul si a iesit.”(2 Imparati. 4,37 / 4 Regi 4,37) .

    Sau Daniel….

    „Atunci imparatul Nabucodonosor a cazut cu fata la pamant si S-A INCHINAT lui Daniel…” (Dan. 2, 46).

    Treaba este clara ,CINSTEA pe care noi o aduc sfintilor este primite de ei, dupa cum se poate vedea in diferite locuri din Biblie.

    Cu ce sunt mai presus Daniel ,Elisei sau Ilie decat Maica Domnului sau Sf Apostoli?

  11. Domnul sa te binecuvanteze Alin!
    Ma bucur pentru fiecare om care isi schimba religia,mai ales cea care nu il poate transforma,sa va fie de inteles tuturor crestinilor, caci cel care isi schimba religia sau cultul nu isi paraseste adunarea sau biserica ca altfel nu ar fi fost scris in Biblie in atatea locuri .
    De aceea: „Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi. (2Cor.6:17)
    Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.” (Mat.18:20)
    Si aceasta este o adunare cu doi sau trei in Numele lui Isus,deci tu cu sotia ta esti o adunare daca va rugati Domnului ,daca si ea e cu aceasi credinta ca tine.
    -Marturisiti-va acum greseala inaintea Domnului Dumnezeului parintilor vostri si faceti voia Lui! Despartiti-va de popoarele tarii si de femeile straine.” (Ezra.10:11)
    Dar sa nu va despartiti de Dumnezeu care zice:

    -Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic. (Ioan.15:5)
    Indemn pe toti cei care vor sa isi schimbe religia sau cultul sa nu se indoiasca de chemarea care o face Domnul pentru voi si nu va lasati intimidati de cei ce va acuza ca parasiti adunarea ,diavolul vrea sa va tina in acel loc intunecos fara o lumina calauzitoare spre Hristos,pentru ca cei care nu se pocaiesc de toate faptele ,vorbele lor rele sunt urati de Dumnezeu .Bisericosii netransformati in neprihaniti , nu sunt pocaitii Domnului despartiti-va de ei ,schimbati-va religia sau cultul care nu aduce o schimbare in viata voastra.
    -Scaparea celor neprihaniti vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului. (Ps.37:39)
    -Domnul deschide ochii orbilor; Domnul indreapta pe cei incovoiati; Domnul iubeste pe cei neprihaniti. (Ps.146:8)
    -De aceea, tu sa umbli pe calea oamenilor de bine si sa tii cararile celor neprihaniti! (Prov.2:20)Amin.

  12. In Biblia mea (traducerea Cornilescu preot ortodox)1 petru.5:5 scrie asa:,,Tot asa si voi , tinerilor , fiti supusi celor batrani . Si toti in legaturile voastre ,sa fiti impodobiti cu smerenie.Caci ,,Dumnezeu sta impotriva celor mandri dar celor smeriti le da har.”Iar in Fap.14:23,,Au randuit presbiteri in fiecare Biserica ,si dupa ce s-au rugat si au postit,i-au incredintat in mana Domnului ,in care crezusera.,,Nu este nicidecum vorba de preoti.Dumnezeu sa -ti dea dragoste care este indelung rabdatoare ,este plina de bunatate :dragostea nu pizmuieste ,dragostea nu se lauda nu se manie ,nu se gandeste la rau.Sa nu te trezesti ca lupti impotriva lui Dumnezeu.Intr-o zi vom da socoteala de orice cuvant nefolositor care ne iese din gura.2 Corinteni5:17 ,,Caci daca este cineva in Hristos este o faptura noua .Cele vechi s-au dus :iata ca toate lucrurile s-au facut noi .,, Marcu 3 :29 ,,Dar oricine va huli impotriva Duhului Sfant , nu va capata iertare in veac:ci este vinovat de un pacat vesnic.,,Haideti sa fim seriosi ,avem de-a face cu un Dumnezeu viu care merita toata slava .Priviti cum a lucrat Dumnezeu si in viata lui Corneliu.Fapte 10.El era un om temator de Dumnezeu ,si se ruga totdeauna lui Dumnezeu.Totusi avea nevoie de darul Duhului Sfant ,si de botezul in apa.v 47,,se poate opri apa ca sa nu fie botezati acestia ,care au primit Duhul Sfant ca si noi?v 28,,Si a poruncit sa fie botezati in numele Domnului Isus Hristos.,,Cat despre Duhul Sfant mai scrie in fapte 2:38 ,,Pocaiti-va si fiecare din voi sa fie botezat in numele lui Isus Hristos,spre iertarea pacatelor voastre :apoi veti primi darul Duhului Sfant.,, v 39 ,,Caci fagaduinta aceasta este pentru copiii vostri,si pentru toti cei ce sunt departe acum,in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru.,,voi incheia cu filipeni.2;1 -3 ,,Deci ,daca este vreo indemnare in Hristos ,daca este vreo mangaiere in dragoste ,daca este vreo legatura a Duhului ,daca este vreo milostivire si vreo indurare ,faceti-mi bucuria deplina ,si aveti o simtire o dragoste un suflet si un gand.Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta :ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insusi,, Imi cer scuze daca te-am suparat prin cuvintele mele .Nu acesta era scopul meu.Eu il iubesc pe Dumnezeu si Cuvantul Lui (nu alte carti de doctrina)pe care incerc sa-l traduc in viata mea,sa umblu in ascultare de Cuvant si sub calauzirea Duhului Sfant.Altii din duh de cearta il vestesc pe Hristos nu cu gand curat.Dumnezeu sa ne fereasca .

  13. Daca sfintii nu au acceptat inchinarea cat au fost in viata, de ce ar accepta-o acum?,,Apostolii Barnaba si Pavel si-au rupt hainele ,au sarit in mijlocul norodului si au strigat:oamenilor,de ce faceti lucrul acesta?Si noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi..,,faPTE.14:14,15.Nici macar Ingerii nu au acceptat inchinarea:apocalipsa22:8,9 ,,Eu ,Ioan,am auzit si am vazut lucrurile acestea.Si dupa ce le-am auzit si le-am vazut , m-am aruncat la picioarele ingerului ,care mi le arata ca sa ma inchin lui.Dar el mi-a zis:Fereste-te sa faci una ca aceasta !Eu sunt slujitor impreuna cu tine,si cu fratii tai,proorocii si cu cei ce pazesc cuvintele din cartea aceasta.INCHINA-TE LUI DUMNEZEU.,,1 Cor.12;2,,Cand erati pagani ,stiti ca va duceati la idolii cei muti ,dupa cum erati calauziti,,Cor.10:14,,De aceea prea iubitii mei,fugiti de inchinarea la idoli.v .20,,Dimpotriva ,eu zic ca ce jertfesc neamurile jertfesc dracilor ,si nu lui Dumnezeu.,, v.22 ,,nSau vrem sa intaratam pe Domnul la gelozie?Suntem noi mai tari decat El?,,Ce facem cu v 4 din exod 20:,,Sa nu-ti faci chip cioplit ,nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri ,sau jos pe pamant ,sau in apele mai de jos decat pamantul.v.5 ,,Sa nu te inchini inaintea lor ,si sa nu le slujesti ;caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau ,sunt un Dumnezeu gelos .,,In fine,fiecare cum intelege,dar eu una stiu ca L-am primit pe Domnul .El a intrat in viata mea.Mi-a schimbat inima,atitudinea, caracterul,si orice gand il fac rob ascultarii de Hristos.Ma lupt sa fac voia Lui in fiecare zi din viata mea,umblu in caile placute Lui,si cultiv roada Duhului Sfant in viata mea.Am pace cu Dumnezeu si nu as mai schimba aceasta nici pentru toate bogatiile lumii acesteia.Iti doresc sa experimentezi si tu nasterea din nou,sa ai o perspectiva eterna care iti aduce pacea launtrica.

  14. @ema

    In citatul din Faptele 14, 3-15, Pavel si Varnava resping inchinarea ce li s-a adus, pentru acelasi motiv ca si mai sus, caci erau socotiti ca zei si li s-a adus adorare, nu cinstire.

    Contextul ne spune clar ca locuitorii pamantului din Listra, uimiti de minunea vindecarii ologului din nastere de catre Pavel, intr-un glas au strigat:
    „Zeii luand asemanare omeneasca s-au pogorat la noi”(Fapte 14 ,11).
    Si ziceau de Varnava ca este Zeus, iar de Pavel ca este Hermes, de vreme ce este „purtatorul cuvantului” (Fapte, 14, 8-12).

    Astfel, este lesne de inteles refuzul apostolilor de a fi adorati ca niste zei, de vreme ce ei tocmai impotriva zeilor predicau intoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte, 14, 15-17).
    „Si vorbind acestea, de abia au domolit multimile ca sa nu le aduca jertfe” (Fapte, 14, 18), se spune in continuare.

    Atfel Sf Apostolii Petru, Pavel, si Varnava au refuzat sa li se aduca adorare ca unor zei, in loc de cinstirea sau venerarea pe care sfintii o primesc.

    Ce nu ai inteles?

    Asa ca retine ,Sfintii nu sunt „dumnezei”, sunt exemple de viata, ne invata sa fim curati, milostivi, drepti .

    Ei sunt un model pentru noi! Vedem cum au crescut in cuvantul Domnului si incercam sa luam exemplu!

    „Fiţi URMATORI mie, precum şi eu Îi sunt lui Hristos” (I Corinteni 11,1).

    Noi dam toata slava lui Dumnezeu iar sfintilor respectul cuvenit !
    Noi recunostem ca Sfintii merita cinstire pentru contributia lor in raspandirea credintei crestine; fiecare ii cinsteste cum considera de cuviinta.

    Apostolul Pavel a poruncit:
    „Daţi tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu CINSTEA , cinste” (Rom 13,7).

    Treaba este destul de clara ..”celui cu cinstea, cinste”!

    Cinstind pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu:
    „Cine va PRIMESTE pe voi, pe Mine Ma primeste „(Matei 10, 40).
    „Cel ce vă ASCULTA pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se LEAPADA de voi se leapădă de Mine”(Luca 10, 16).
    Astfel, cine nu cinsteste pe sfinti, nici pe Domnul insusi nu-L cinsteste.

    In acest caz se mai poate spune ca-l aveti pe Hristos?
    Nu!

  15. @mihailandrei
    A cinsti pe cineva nu inseamna a-l venera,a te inchina inaintea lui.Noi apreciem modul lor de viata,vrem sa le urmam exemplul,vrem sa traim cum au trait ei.In Cuvantul lui Dumnezeu scrie cine are pe Fiul are pe Tatal.Si viata vesnica este aceasta:sa te cunoasca pe Tine ,singurul Dumnezeu adevarat ,si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.(ioan.17:3)v.21,,Ma rog ca ei sa fie una , cum Tu Tata,esti in Mine , si Eu in Tine :ca, si ei sa fie una in noi pentru ca lumea sa creada ca Tu m-ai trimis.,,1 tim 2:5,,CACI ESTE UN SINGUR DUMNEZEU ,SI ESTE UN SINGUR MIJLOCITOR INTRE DUMNEZEU SI OAMENI:OMUL ISUS HRISTOS.,,Ioan.4:23,,Dar cand vine ceasul si acum a si venit,cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in Duh si in adevar:fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.,,Eu zic ca si David:,,Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei cand este El la dreapta mea,nu ma clatin!,,FII BINECUVANTAT DE DOMNUL!

  16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ,ca a dat pe singurul Lui fiu pentru ca oricine crede in El,sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica.Deci nu poti afirma ca nu-l am pe Isus.Prin credinta am primit iertarea de pacate.(ioan 3:16),,Adevarat ,adevarat va spun ,ca cine asculta cuvintele Mele,si crede in Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata,ci a trecut din moarte la viata.,,(ioan.5:24) ,,CINE VA CREDE SI SE VA BOTEZA,VA FI MANTUIT:DAR CINE NU VA CREDE,VA FI OSANDIT.,,(MARCU 16:16) Este simplu,prin credinta avem viata vesnica si cine crede se boteaza.De ce sa complicam lucrurile?Avem exemplul apostolului Pavel in fapte .22:16,,Si acum ce zabovesti?,,Scoala-te ,primeste botezul si fii spalat de pacatele tale ,chemand numele Domnului.,, In fapte 16:31 citim:,,Pavel si Sila i-au raspuns;,,crede in Domnul Isus ,si vei fi mantuit tu si casa ta,,Evrei 11:1,,Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite,o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad,Evrei 10;37 ,, Inca putina vreme si Cel ce vine va veni si nu va zabovi.Si cel neprihanit va trai PRIN CREDINTA:dar daca da inapoi , sufletul Meu nu gaseste placere in el.Noi insa nu suntem din aceia care dau inapoi ca sa se piarda,ci din aceia care au CREDINTA PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI,,Iti doresc din tot sufletul meu sa ai parte de Mantuire.

  17. Pe baza textului de la 1 Timotei 2,5: „Pentru că unul este Dumnezeu, unul şi Mijlocitorul „, incercati sa ne amagiti ca nimeni altcineva, deci nici sfinţii nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

    Nimic mai fals!

    Iisus e singurul mijlocitor in sensul de Rascumparare …”Care S-a dat pe Sine pret de RASCUMPARARE pt. toti „(1 Timotei 2,6).

    Trebuie sa intelegi corect acel verset. Iisus este singurul mijlocitor, dar asta nu il impiedica pe Pavel sau Petru sa „mijloceasca” la Dumnezeu, in rugaciune, pentru frati.

    Asa facem si noi astazi,chiar pastorii vostri fac asta ,ca nu recunoasteti asta e alta treaba.

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bW3yLq57LUs]

    Daca eu il rog pe Pavel sa se roage pentru mine, nu inseamna ca Pavel e pus alaturi de Domnul Iisus.
    Aici vorbim de mijlociri diferite. “Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, MIJLOCIRI, mulţumiri pentru toţi oamenii”(I Timotei 2,1-3).
    „Rascumparare pt. toti ” inseamna ca numai prin El vine mantuirea de la Dumnezeu,pe pamant oamenilor!

    Deci este Unicul Mantuitor !
    Pe vremea cand s-a tradus Biblia nu s-a gandit nimeni ca o sa apareti voi sectantii si veti viola acest verset .
    Altfel s-ar fi tradus mai simplu: „Unicul MANTUITOR / RASCUMPARATOR „!

    Exista multe marturii din Biblie in care mijlocirea altora pentru noi noi este ingaduita….
    „Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.”(Fapte 8:24)
    Tu nu te rogi pt parintii tai, pt apropiatii tai?
    Ii furi tu locul de Mijlocitor a Lui Hristos facand asta?
    Nu mijlocesti Domnului ?

    Si aici te-am prins din nou: fie esti mincinos si nu recunosti ca si tu te faci mijlocitor, cand te rogi pt. semeni, fie esti egoist si te rogi doar pt. tine!
    Sa pomenesti pe cineva ,este un fapt biblic…

    „Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă POMENIM în rugăciunile noastre (1 Tes.1, 2).

    „Nu încetez a mulţumi pentru voi, POMENINDU-VA în rugăciunile mele..( Efes 1, 16).

    „Mulţumesc lui Dumnezeu, Căruia Îi slujesc din strămoşi, cu cuget curat, că te POMENESC neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele.” (2 Tim.1, 3).

  18. @Emanuel Iacob

    Vezi ca sunt mesaje neaprobate…posteaza tot chiar daca nu iti convine ,eu asa procetez , pe blogul meu „aprob” orice chiar daca nu daca nu’mi convine ,eu nu cenzurez nimic…

  19. – Eu am inteles corect 1 tim .2:5,6 ca Isus este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oamenisi pretul de rascumparare de pacatele noastre.
    – Doar datorita jertfei de pe Golgota prin sangele lui Isus avem iertare de pacate.
    -Nu am spus ca noi crestinii (nu numai preotii si pastorii)nu avem dreptul sa ne rugam sau sa mijlocim unii pentru altii,intrucat 1 tim 2;1spune:,,sa faceti rugaciuni,cereri,mijlociri pentru toti oamenii,,
    -Dar nu datorita mijlocirii noastre sau meritelor noastre sunt iertati ,ci datorita celui in numele caruia ne rugam.Ioan 14:14,,Daca veti cere ceva in numele Meu,voi face.,,Si in vechiul testament se rugau unii pentru altii,dar lucrul acesta nu-i absolvea de pacate.Ei trebuia sa aduca jertfe pentru ca pacatele lor sa fie ispasite pana anul viitor in ziua ispasirii.
    -Eu nu am intrat cu dumneavoastra in discutii ca sa ,,va prind din nou,,(expresia dumneavoastra)sa spun ca sunteti mincinos,sau egoist incerc in limita bunului simt sa va spun ca sfintii apostoli nu mai au rolul de mijlocitori acum,dupa moarte si ca singurul care traieste vesnic este mijlocitorul si rascumparatorul nostru adica Isus Hristos.
    -Apropos in Luca 16:19-31 in pilda bogatului nemilostiv care a ajuns in chinuri ,nu ni se arata ca Avraam mijloceste pentru pacatosul din iad.Nici macar saracul Lazar (sfantul lui Dumnezeu)ca ar mijloci pentru bogat.
    -Cand dam ,,pomana,,de sufletul cuiva nu i se contabilizeaza mortului,si nici pomenirile noastre pentru morti nu sunt contabilizate pentru ca acestia sa fie absolviti de pacate.
    -Incolo cred ca nu mai isi au rostul discutiile noastr intrucat din start ati plecat cu idei preconcepute despre cei ce nu sunt ortodocsi.
    -Cred ca in vremuri de prigoana ati fi fost un bun inchizitor pentru pocaitii pe care dumneavoastra ii considerati eretici.Dumnezeu sa va lumineze ochii inimii,pentru a pricepe adevarul dragostei lui Dumnezeu!Ps.nu voi mai raspunde provocarilor dumneavoastra.Dumnezeu nu iubeste cearta de vorbe.Mai bine sa ne luptam sa aducem mai multa roada pentru Dumnezeu,caci prin aceasta IL proslavim.

  20. fiecare avem nevoie de bunul DUMNEZEU SI ESTE SINGURUL ISUS CARE POATE MIJLOCI PENTRU NOI CA BUN UL DUMNEZEU SA NE IERTE SA NE AJUTE SA VINDECA SI SA SCHIMBE VIATA OAMENILOR FARA DUMNEZEU SANTEM DOAR O MENA DE TARANA CARE NU ARE NICIO VALOARE PE ACEST PAMANT.LUATIL PE DOMNUL ISUS AN VIATA VOASTRA CA AVETI DOAR DE CASTIGAT AMIN.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: