India: Atac asupra unei biserici protestante din Bengal, în timpul inaugurării

O biserică protestantă nou construită din statul indian Bengalul de Vest a fost atacată în timpul ceremoniei de inaugurare, iar mai mulți pastori și credincioși au fost agresați. Incidentul a avut loc la 31 octombrie, în satul Narayantala, districtul South 24 Parganas, și a fost relatat de UCA News pe 2 noiembrie 2026.
La ceremonie participau episcopul Subrata Chakraborty, din cadrul Church of North India, mai mulți pastori și membri ai comunității. Potrivit relatărilor citate de publicație, un grup de peste 30 de persoane a pătruns în biserică, a întrerupt slujba și i-a atacat pe cei prezenți, inclusiv femei și copii.
Agresorii ar fi vandalizat clădirea și ar fi deteriorat telefoanele celor care încercau să filmeze. De asemenea, crucea bisericii ar fi fost profanată, iar femeilor li s-ar fi cerut să-și scoată brățările tradiționale înainte de a fi alungate din incintă. Poliția a confirmat primirea unei plângeri și a anunțat deschiderea unei anchete.
Herod Mullick, reprezentant al Bangiya Christiya Pariseba, organizație care apără comunitatea creștină din Bengal, a descris cazul drept fără precedent, deoarece mai mulți pastori au fost bătuți în timp ce episcopul se afla la fața locului. El a acuzat lipsa unor măsuri ferme după incidentele anterioare și a avertizat că aceasta îi poate încuraja pe cei care vizează minoritățile religioase.
Motivația atacului rămâne disputată. Episcopul ar fi indicat implicarea unor membri ai organizației hinduse radicale Hindu Jagran Manch, în timp ce surse din poliție au sugerat că violențele ar fi putut porni de la un conflict între două grupări creștine privind controlul asupra noii biserici.
Într-un caz separat, la 1 noiembrie, o altă adunare creștină din Bengalul de Vest ar fi fost atacată în timpul rugăciunii. Pastorul Jose Bernard a declarat că un grup de aproximativ 60-70 de persoane i-ar fi agresat pe pastorul Chattu Das și pe alți credincioși, iar aproximativ 40 de creștini, între care cinci copii, au fost duși la examinare medicală.
India: Atac asupra unei biserici protestante din Bengal, în timpul inaugurării


