Iertarea se învață în familie

Este dificil pentru mulți dintre noi să nu recunoaștem greșelile. Dar totuși, copiii noștri trebuie să învețe iertarea de la cele mai fragede vârste.

Este destul de dificil pentru un copil să recunoască faptul că a făcut ceva greșit. Natura umană nu împinge să ascundem greșeala sau să dăm vină pe altcineva (uneori poate fi și un animăluț ca de exemplu un biet câine) sau să pretindă că nu știe despre acest lucru. Cu toate acestea, oa doua parte urmează după ce ne-am dat seama cine este vinovatul. Cum îi putem învăța pe copii să își asume responsabilitatea pentru comportamentul lor negativ?

Învățarea copiilor să-și ceară iertare este esențială, deoarece îi ajută să-și dezvolte abilități sociale puternice, inteligență emoțională și un simț al abilităților personale. Îi va ajuta să construiască legături personale semnificative în viitor.

Cu toate acestea, este și mai esențial să îi ajutăm pe copii să înțeleagă că orice faptă rea este un păcat împotriva Domnului. În 1 Ioan 1:9, aflăm: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să nu ierte păcatele și să nu curățească de orice nelegiuire”. După cum spune versetul, ispășirea este fundamentul relațiilor personale cu Dumnezeu, deoarece păcătuim zilnic și trebuie să nu pocăim tot atât de înaintea lui Dumnezeu. Atunci când ne prezentăm în mod regulat în fața lui Dumnezeu, iertarea devine un obicei pe care îl putem extinde și asupra altora.

Copiii ar trebui să exprime regretul pentru faptele greșite. „Îmi pare rău” este un bun început, dar este mai bine să-i cerem copilul să spună în mod specific de ce îi pare rău: „Îmi pare rău că mi-am pierdut răbdarea și l-am împins pe fratele meu” este mult mai bine, deoarece copilul să fie mai specific cu privire la acțiunile sale și la privirea asumă responsabilitatea pentru acestea. Asumarea responsabilității pentru comportamentul lor înseamnă că copiii sunt pregătiți să facă față consecințelor.

Fiica prietenei mele a împins din greșeală cana de pe masă, iar aceasta sa spart. Sa uitat la mine si mi-a spus: „Cana sa spart singura”. I-am spus: „Ei bine, poți spune adevărul că ai împins-o din greșeală de pe masă”. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a repetat repede fraza mea. Nu este nimic rău în accidente; cu toate acestea, a învățat să-și asume responsabilitatea chiar și pentru acele accidente neintenționate va da roade atunci când copiii vor deveni adolescenți.

Trebuie doar să fim blânzi și să iubiți, astfel încât să nu le fie teamă să vă recunoască greșeli sau micile. Mulți se tem de furia sau pedeapsa părinților. Cu toate acestea, lucrurile se întâmplă și este mult mai important pentru copii să fie sinceri. Trebuie să le arătăm încontinuu copiilor că prețuim onestitatea mai mult decât lucrurile stricate.

În sfârșit, dar cu siguranță nu în ultimul rând, a început cu noi – adulții. Așa cum El a ispășit pentru greșelile noastre, nu ar trebui să facem la fel, astfel încât să devină parte din cultura copiilor noștri.

Sursa:  CNE.news