Stiri

Biserica Penticostala recunoscută din nou în Ungaria

După luni de incertitudini care i-au îngrijorat atât pe liderii Bisericilor, cât şi pe credincioşi, oficialii din Ungaria au decis să extindă lista minorităţilor religioase care vor primi un statut legal recunoscut şi subvenţii de stat. În urma unei decizii a parlamentului ungar, Legea Cultelor va permite recunoaşterea nu a 14, ci a 32 de comunităţi religioase. Între acestea se numără Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Metodistă, Biserica Penticostală, Biserica Ortodoxă Coptă şi Consiliul Islamic Ungar, informează ANN, citat de SemneleTimpului.ro.

Noua lege a cultelor, în prima sa variantă, a fost adoptată de parlamentul maghiar pe 12 iunie 2011. Intitulată “Legea cu privire la dreptul la libertatea conştiinţei şi la religie şi cu privire la statutul legal al bisericilor, confesiunilor şi comunităţilor religioase”, legea recunoştea oficial la acel moment numai 14 Biserici “istorice”, menţionate într-o anexă. Restul de peste 300 de organizaţii religioase, înregistrate ca biserici anterior adoptării legii, pierdeau automat acest statut.

sursa: suceavaevanghelica.wordpress.com

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura