StiriSTIRI SPORTIVE

Qatar interzice steagurile și manifestările LGBT la Campionatul Mondial de Fotbal 2022: Nu veniți să insultați o întreagă societate. Nu putem schimba legile sau religia

Autoritățile din Qatar i-au avertizat pe susținătorii ideologiei LGBT că nu vor fi permise demonstrații pe stadioanele emiratului și nici afișări ale steagului reprezentativ pentru mișcare, potrivit Ouest France.

Abdullah Al Ansari, șeful Securității pentru Cupa Mondială din 2022, a oferit detalii despre condițiile de primire pentru suporterii LGBT miercuri, 13 aprilie. După ce a asigurat ca toți suporterii vor fi în siguranță, în timpul Cupei Mondiale 2022 din Qatar din 21 noiembrie până în 18 decembrie, autoritățile țării au spus că membrii comunității LGBT ar trebui să evite să facă propagandă, pentru a evita posibile conflicte.

„Dacă un suporter flutură un steag curcubeu pe stadion și acesta i se va lua, nu va fi pentru că vrem să-l jignim, ci pentru a-l proteja. Dacă nu o facem, un alt spectator l-ar putea ataca.

Dacă vrei să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la cauza LGBT, fă-o într-o societate în care va fi acceptat. Dacă cumpărați un bilet, este pentru a participa la un meci de fotbal și nu pentru a face demonstrații. Așa că nu veniți să insultați o întreagă societate. Nu putem schimba legile sau religia pentru cele 28 de zile ale Cupei Mondiale”, a exprimat Abdullah Al Ansari.

sursa: https://r3media.ro/qatar-interzice-steagurile-si-manifestarile-lgbt-la-campionatul-mondial-de-fotbal-2022-nu-veniti-sa-insultati-o-intreaga-societate-nu-putem-schimba-legile-sau-religia/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: