StiriSTIRI EXTERNESTIRI ISRAEL

Israel, gata de război cu armata Hezbollah

Chris Mitchell, reporter CBN: La 15 ani după al doilea război libanez, Israelul se pregătește pentru următorul război cu armata Hezbollah, susținută de Iran. Am participat la un antrenament al armatei israeliene care arăta cum Israelul dezvoltă tactici pentru a înfrânge Hezbollah și a proteja civilii aflați în pericol. În 2006, Hezbollah a trimis aproape 4 000 de rachete către Israel, timp de peste o lună, obligând israelienii să alerge la buncăre. Astăzi, gruparea teroristă a comasat un arsenal de 150 000 de rachete și ar putea lansa tot atâtea rachete pe zi câte au lansat în acel război de 34 de zile. Colonelul Barak Hiram, comandant, „Golani Brigade”: În următoarea săptămână vom exersa câteva scenarii împotriva organizației teroriste Hezbollah. Chris Mitchell: Colonelul Barak Hiram spune că exercițiul are scopul pregătirii pentru următorul conflict. Ei se confruntă cu un dușman și un câmp de luptă complicate. Colonelul Barak Hiram: Hezbollah își îndreaptă marea parte din arsenalul său contra civililor și a populației israeliene civile. Apoi, ei își desfășoară cele mai multe dintre activități printre civilii libanezi și îi folosesc ca scut uman pentru acțiunile lor teroriste. Chris Mitchell: Tacticile nu s-au schimbat nici după 15 ani, deși amploarea probabil a crescut. Ehud Olmert, fostul prim-ministru al Israelului: Nu vom ezita să luăm cele mai severe măsuri împotriva celor care îndreaptă mii de rachete și proiectile ghidate împotriva civililor inocenți, având un singur scop, acela de a-i ucide. Este ceva ce nu vom tolera. Chris Mitchell: De ani de zile, armata israeliană a documentat modul cum Hezbollah își plasează mașinăria de război în infrastructura civilă precum școli, spitale și case de locuit. De aceea, Israelul pregătește o contra-măsură de ultimă generație. Acestea sunt niște unități speciale ale armatei israeliene și se numesc Sufa, care operează pe câmpul de luptă pentru a lovi dușmanul în timp ce protejează civilii. Folosind ecrane tactile, programare și inteligență în timp real, personalul sincronizează forțele aeriene, de la sol și de pe mare, pentru a ținti dușmanul. Hezbollah vrea ca armata israeliană să calculeze greșit și să lovească în scuturile umane ale grupării teroriste. Misiunea acestor unități Sufa este să verifice constant țintele, așa încât civilii să nu fie răniți. „Scopul este să ducem război, să fim umani și să deposedăm Hezbollah de o victorie de propagandă.” Liderii militari se așteaptă ca aceste unități să facă o diferență fiindcă următorul război va necesita cu siguranță soldați pe teren. Ehud Olmert: Înțelegem că oricare ar fi scenariul de viitor, vom fi obligați să utilizăm forțe terestre și să operăm pe teritoriul Libanului, pentru a elimina amenințările împotriva Israelului și pentru a putea proteja suveranitatea Israelului și civilii din jur.

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: