StiriSTIRI EXTERNE

Credincioșii pot merge la slujbe doar dacă au un test COVID negativ, în Grecia. Urmeaza Romania?

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a participa la slujbe în biserici, după o creştere a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni, relatează duminică Reuters, potrivit Agerpres.

Conform noilor măsuri anunţate pe 18 noiembrie, persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în spaţii interioare, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee şi săli de sport, chiar dacă prezintă un test negativ pentru coronavirus.

În cazul bisericilor, duminică a fost prima zi în care credincioşii care participă la slujbe trebuie să prezinte un test negativ.

„(Această măsură este) pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe oameni”, a declarat părintele Christos, preot la Biserica Sfântul Spiridon din oraşul Pireu.

„Poate fi puţin dificil, însă vom persista. Suntem obligaţi să respectăm toate măsurile”, a mai spus el.

Unii credincioşi au declarat că au venit mai puţini oameni decât de obicei la slujba de duminică din cauza cerinţei ca cei nevaccinaţi să plătească pentru teste, un cost care s-ar putea dovedi costisitor pentru cei cu familii.

citeste mai mult https://ortodoxinfo.ro/2021/11/28/credinciosii-pot-merge-la-slujbe-doar-daca-au-un-test-covid-negativ-in-grecia/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: