ANUNTURIEvenimenteStiri

Marșul Învierii editia aXXII-a Timișoara 6 mai 2013

Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României” organizează și anul acesta Marșul Învierii, aflat la cea de-a XXII-a ediție. Evenimentul va avea loc luni, 6 mai, de la ora 15.00 în zona centrală a orașului.

Procesiunea va începe în fața Catedralei Mitropolitane din Timişoara, iar cei prezenți se vor deplasa pe traseul: Primărie – Consiliul Judeţean Timiş – Parcul Rozelor. Evenimentul va lua final în Parcul Rozelor după serviciul de evanghelizare susținut de pastorul evanghelist YUN din China, autorul cărţii „Omul Ceresc”.

“La fiecare instituţie se vor face opriri şi se va citi un text biblic, iar unul dintre liderii bisericilor creştine din Timişoara va înălţa o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare. Pe traseul amintit, fanfarele reunite ale mai multor biserici vor intona imnuri dedicate acestui eveniment. Marşul Învierii este o acţiune cu caracter interconfesional fiind recunoscută atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, având drept scop proclamarea în mod public a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”, transmit organizatorii.

afis-marsul-invierii

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura