DEVOTIONALE

Mesaj de la fratele Mircea Fratuțescu. Sunt acasă!!! Am fost externat din spital.

În cele ce urmează voi reda mesajul primit de la frate Mircea Fratuțescu pe WhatsApp. Mesaj de mulțumire, de recunoștință și îmbărbătare pentru noi, că avem un Dumnezeu viu și milos, care ascultă rugăciunea. Este vorba despre frate păstor Fratuțescu, prins în nenorocirea de la Constanța, evacuat forțat din spital și întins pe iarbă mulțumește lui Dumnezeu că a scăpat. Am publicat filmulețul în care i se ia interviul, ne-am rugat și IATĂ REZULTATUL!

„Va multumesc enorm pentru sustinere si rugaciune.

Prin mila lui Dumnezeu am fost externat din spital.

Mă simt mult mai bine și sunt acasă în recuperare.

Slavă Domnului că m-a ridicat si m-a salvat!

Dumnezeu este Bun! Biserica este puternică! Frații sunt prețioși.

Sunt recunoscător tuturor pentru că mi-au fost alături. Cu dragoste, Mircea Fratuțescu!”

Mântuitorul avea să spună în Mat 18:19: Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri.
Dar când se unesc două mii? Sau trei mii? Sau chiar mai mult? Se petrec miracole. (3600 de oameni au citit mesajul pe blog la mine și sunt convins că au făcut și o rugăciune, iar Dumnezeu nu se lasă așteptat)

Vă este greu? Rugați-vă! Unele probleme par imposibile? Credeți în minuni! Sunteți la capătul răbdărilor și a puterilor? Cereți ajutor! La final veți rămâne uimiți de modul miraculos în care Dumnezeu își proslăvește Numele în dreptul vostru.

Continuăm să mijlocim frate Mircea. Refacere deplină!

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: