EDITORIALE

Devotional – Slava lui Dumnezeu in fiecare dintre noi

Cuvântul „glorie” poate fi folosit în mai multe moduri. De exemplu, vorbim despre gloria care coboară într-o biserică; greutatea Duhului în mijlocul nostru, precum un nor de slavă. Semnificația aceasta este una profundă și magnifică. De asemenea, într-o zi, cu toții vom merge în glorie – în rai. Aleluia! Și porți slava aceasta chiar înăuntru tău! Chiar încă din pântecele mamei tale, gloria lui Dumnezeu a fost insuflată în ființa ta.

Iosif a fost un om care a recunoscut slava lui Dumnezeu în el. El le-a spus fraților săi:

„Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.” (Geneza 45:13). Nu doar proeminența lui Iosif i-a adus glorie; ci el a recunoscut că îndeplinește scopul lui Dumnezeu. El a trăit o viață de integritate și credință, în timp ce Dumnezeu l-a înălțat.

În adolescență, Iosif a avut un vis, cum că frații săi se închinau înaintea lui. Acest lucru părea foarte puțin probabil când, din gelozie, l-au aruncat fără milă într-o groapă și l-au lăsat să moară. El a fost salvat, dar a devenit sclav înainte de a fi promovat într-o poziție de conducere în casa pe care o slujea. Cu toate acestea, el a fost dezbrăcat de poziția sa și aruncat în închisoare pentru un timp, înainte de a fi, în cele din urmă, promovat ca și al doilea conducător după Faraon (vezi Geneza 41: 42-44).

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/devotional/11304-devotional-slava-lui-dumnezeu-in-fiecare-dintre-noi?fbclid=IwAR2wgTO5yl0Ej8TRjYCHDAKbfzDudpZ394AFPGdSbjRkIFUq3_sc1k6ZEVw

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura