Reclame
ULTIMELE STIRI

Semnele care le interpretăm diferit de fiecare dată


M-am urcat într-un autobuz astăzi pe care am văzut în grabă cuvintele ”familie”, ”vindecare” și mai erau ceva mâini desenate pe el. Nu am reușit să citesc tot ce era scris sau afișat pe el, însă mi s-a părut straniu să văd cuvântul ”vindecare” scris pe un autobuz.

Primul lucru care mi-a venit în minte atunci a fost că cineva de la vreo biserică sau de la o viitoare conferință a solicitat inscripționarea autobuzului în scopuri publicitare. Ce gest frumos! – mi-am zis atunci. Nici măcar nu am ajuns la destinație cu autobuzul că șoferul striga la noi ”se retrage la garaj!!!” – așa că, fie că am vrut, fie că n-am vrut, a trebuit să cobor din autobuz. Parcă mai erau alte 2 persoane dar nu mi-am dat seama dacă au coborât. Autobuzul a plecat într-o altă direcție, iar mai apoi a revenit în circa 2 minute la peronul de unde avea să plece. Ce gest ciudat…

De fapt el nu se retrăsese la garaj, probabil că la garaj avea mașina personală șoferul de pe prima tură… și al doilea șofer l-a dus pe om să-și poată ridica mașina de unde o lăsase. Abia atunci am remarcat, când a revenit la peron, că pe autobuz scria într-adevăr ”vindecare”, ”empatie”, ”familie”. Era reclama de la un centru de diagnostic RMN. Și partea cea mai ciudată este că pe site-ul acelui centru de diagnostic nu am văzut nicărieri termenii aceștia…

Nu pot să concep cum un centru de diagnostic ar folosi pe un astfel de slogan pentru o reclamă publicitară. Mă gândeam că termenul adecvat ar fi fost ”sănătate”, sau… să descoperi unde e buba, să știi ce ai de tratatDar vindecare? Pot aparatele de diagnostic să vindece ceva? Nu sunt expert în domeniul acesta, dar din bănuielile mele… nu prea cred că un aparat de diagnosticare ar putea face altceva decât să-ți identifice – prin intermediul unui medic instruit să folosească acel aparat, desigur – ce anume nu funcționează corect în trupul tău și ce trebuie să faci ca să te faci bine.

Mă gândeam de ce nu folosesc bisericile același slogan. E ciudat că nu-l folosesc, deși biserica a fost chemată să vindece pe cei bolnavi, să slujească celor în nevoi și celor cu probleme… și totuși biserica evită lucrarea sa primordială. De fapt biserica din zilele de acum mai degrabă ar începe zvonuri despre cineva, niște bârfe despre altcineva, niște clevetiri, niște ponegriri despre altcineva, niște judecări… dar nu vindecare!

Au ajuns bisericile de azi să fie similare cu centrele de diagnostic. Să se găsească unde e păcatul cel mai mare și să se arate cu degetul. Și asta nu o clipă, ci ani și ani la rând. Au uitat oamenii că ei au fost chemați să fie ”asemenea lui Hristos”, care a venit ”… să vestească săracilor Evanghelia, … să tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dea drumul celor apăsaţi și să vestească anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18-19, accentuările din text îmi aparțin). De fapt e mai simplu să chemăm pe oameni la biserică și acolo să le spunem ce au ei, decât să-i chemăm la Isus ca să fie eliberați, vindecați, transformați. Au ajuns bisericile și clericii din biserici să cheme pe oameni la clădiri și să dea ei cu presupusul ce trebuie să facă cei din jur, iar când vine vorba de slujba lor… fac doar un program, mai bagă un cântec de jale, mai pune pe cineva să aducă un discurs la care adorm cei bolnavi și alții chicotesc în spate la ce prostii mai debitează unii de la amvoane… și apoi după slujbă pleacă oamenii … înglodați în păcate. De fapt pleacă conștienți că sunt păcătoși. Probabil că duminica se simt cel mai prost, încearcă să facă ceva… seara dorm pe o ureche, iar de luni … o iau iar de la capăt.

Vindecare? De ce am uitat de vindecare? De ce o proclamă cei din centrele de diagnostic pe autobuze, iar de la amvoane este uitată, ignorată, respinsă…? Este oare pentru că unii nu au credință, pentru că unii cred că vindecările s-au terminat o dată cu primul secol… sau că nu consideră că cei din jur trebuie să fie vindecați și că au nevoie de vindecare, de eliberare, de lecuire? Știu ei mai bine ca Dumnezeu ce e bine pentru omenire?

De ce le pasă la cei din jurul nostru de la biserică doar de ei, iar când vine vorba să vindece pe cineva… ei sunt primii care fug de tine? Sau primii care să arate cu degetul la tine că ce învățături străine atunci în mijlocul adunării? Sau că cine te-a ordinat pe tine să faci această lucrare? Sau că ce cult te-a împuternicit pe tine să pui mâinile peste oameni și să te rogi pentru ei, pentru vindecarea lor?

Dacă tot ne numim cu toți ucenici ai lui Isus, oare de ce nu facem ceea ce a spus Isus?

➡ ”Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproși, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” – Matei 10:8

➡ să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceţi: ‘Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.’ – Luca 10:9

Răspunsul la această întrebare se află în fiecare dintre noi. Este simplu și ușor să ne dăm cu părerea aici cu privire la fiecare. Este mai greu însă să ne asumăm întreaga responsabilitate și să acceptăm provocarea de a nu doar purta un nume de ”ucenic” al lui Isus, dar de a și face ceea ce a zis Isus. Poate că e bine să mai căscăm câteodată ochii la ce scrie pe unele semne ca să tragem semnale de alarmă acum… până nu ne-om trezi cu toți sub doi metri de lut….

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/06/semnele-care-le-interpretam-diferit-de.html

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20430 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: