EDITORIALE

Luigi Mitoi: Femeile în general și mamele în special sunt ființe unice prin dragostea, dedicarea, responsabilitatea, sensibilitatea, bunătatea și sacrificiul lor.

Femeile în general și mamele în special sunt ființe unice prin dragostea, dedicarea, responsabilitatea, sensibilitatea, bunătatea și sacrificiul lor. Astăzi, în mod convențional, în multe țări se sărbătorește Ziua Mamei, în care zi mamele sunt apreciate pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac. Este știut faptul că nu toate femeile pot avea copii în mod natural și Ana, una dintre femeile prezentate în Biblie, a fost o astfel de femeie. Privind la ea vom învăța lucruri care ne vor ajuta să ne respectăm mai mult mamele, soțiile și fiicele, dar și ce să facem în crizele vieții. Cartea 1 Samuel este scrisă de Samuel cu aproximativ 1100 de ani înainte de Domnul Isus, explicând faptul că un bărbat pe nume Elcana avea două neveste, Ana și Penina. Penina se mândrea cu faptul că era mamă, disprețuind-o pe Ana care nu avea copii. Luptându-se cu durerea produsă de lipsa copiilor, cu disprețul Peninei, Ana își găsește refugiul în Dumnezeu. În fiecare an, Ana și familia ei mergeau la Casa lui Dumnezeu la Silo să se închine și să-I aducă jertfe Domnului. În timp ce familia a rămas în oraș ea a mers plângând și cu sufletul amărât în casa lui Dumnezeu să se roage. Din rugăciunea ei putem desprinde teologia și starea ei de spirit:
a) Deși amărâtă, ea proclamă numele lui Dumnezeu: ,,Domnul Dumnezeul oștirilor”.
b) Chiar dacă avea inima frântă, ea se roagă cu speranță: ,,Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei tale…”
c) Rugăciunea ei este îndrăzneață și concretă: ,,…dacă vei da roabei tale un copil de parte bărbătească…”
d) Ana s-a rugat făcând juruințe: ,,…voi închina copilul acesta Domnului pentru toate zilele vieții lui…”
e) Rugăciunea Anei a fost conformă voii lui Dumnezeu din generația ei cu privire la un copil închinat Domnului: ,,…și briciul nu va trece peste capul lui”.
Dumnezeu a onorat credința și rugăciunea Anei și la întoarcerea acasă ea a rămas însărcinată. Cine se încrede în Dumnezeu nu va rămâne de rușine niciodată. Pentru a-L proslăvi pe Dumnezeul care i-a ascultat rugăciunea, Ana i-a pus copilului numele Samuel = Dumnezeu a ascultat. Potrivit jurământului pe care l-a făcut când s-a rugat, Ana a închinat copilul lui Dumnezeu, dedicându-l Casei Sale. Ea a încredințat copilul lui Eli, slujitorul lui Dumnezeu, căruia îi vorbește cu mult respect, deși acesta îi vorbise cu asprime în ziua durerii ei când se ruga înaintea Domnului. Respectul ei nu a fost evident doar la adresa lui Dumnezeu, ci și la adresa slujitorului Său.
Samuel, fiul Anei, a ajuns unul dintre marii oameni ai lui Dumnezeu, într-o perioadă crucială a poporului evreu. Este de neînțeles sacrificul acestei mame care s-a rugat o viață să aibă un copil și după ce l-a născut, l-a dăruit lui Dumnezeu pentru restul vieții lui. O mamă specială, un copil special! O mamă care a dat lui Dumnezeu tot ce avut, pe singurul ei fiu, pe atât de așteptatul ei fiu! Astăzi, rugăciunea noastră se îndreaptă spre Dumnezeu, cerând binecuvântarea Sa peste toate mamele și peste copiii lor.

https://www.facebook.com/luigicarmenmitoi/posts/1291880844309665?tn=K-R

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura