Frate, tu ai grijă cum te-mbraci?

Cine ar fi zis că acesta este un subiect despre care aș putea să scriu, dar na, așa e scris.
Pentru următoarele cuvinte nu îmi voi cere iertare, poate doar pentru necizelarea lor.
Băieți, explicați-mi și mie, așa, ca să pricep, de ce aveți nevoie de pantalonii ăia care să puște pe voi, sau de cămașa aia strâmtă, sau să vă pensați/ epilați. Serios. Care e ideea? Să ne cuceriți? Să vă vedem formele?
Am mers și eu la o biserică de oraș din Oradea. Și iese grupul de laudă și închinare în față. Și unul dintre cei din față, la modă, domnule.
Pantaloni strâmți, cămașă strâmtă. Tot tacâmul. Aaa nu. Slim. Așa îi zice ținutei. Era și comic într-un timp. Că nu se putea apleca bine după chitară și ce mai avea el acolo. Că na, era slim. Dar bine, bine. Scopul ieșirii în față e să conduci oamenii în închinare, nu să le atragi fetelor atenția asupra formelor tale. Da, parcă văd că o să ziceți că asta e problema mea, că nu știu să privesc la slujire, la inimă. Ba știu, dar din câte știu mă duc la biserică, nu la o prezentare de modă.
Dacă așa vreți să cuceriți o fată, apoi nu mai am nimic de zis. Ba da, am. Dar mă abțin.
Judecați fetele pentru modul în care se îmbracă. Că fustă strâmtă, că decolteu. Dar văd că în ultimul timp nu sunteți mai prejos.
Da, cred că e și vina noastră.
Dacă noi nu am fi impresionate de asta, nu cred că ați fi atrași de un astfel de stil vestimentar. Da, noi, fetele, o grămadă dintre noi, suntem atrase de băieți care dau bine în poză, pensați, epilați, mulați.
Asta căutăm, asta primim.
Dar am întrebat azi câteva fete pe instagram. Vă las răspunsurile lor:
Cred că nu își dau seama că dezgustă fetele.
Cred că din același motiv pentru care tot mai multe fete poartă fuste scurte.
Pentru că societatea își face simțită prezența.
Să fie și ei în trend cu moda. Dar nu își dau seama că arată nașpa.
Aș putea să las mai multe mesaje primite de la fete, dar ați prins ideea.
Cauți să atragi prin modul în care te îmbraci atunci când nu ai substrat. Nu vă supărați pe mine. Nu lăsați lumea să vă dicteze cum să vă îmbrăcați. Nu găsiți haine bărbătești? Creați o linie proprie de haine. Nu căuta să impresionezi prin corpul tău sau prin hainele tale.
O fată cu adevărat ascunsă în Cristos nu se va lăsa impresionată de hainele tale mulate, de pectoralii tăi și de alte grupe de mușchi lucrate. Da, nu zic să nu mergi la sală. Nu e păcat. Dar așa cum o fată își păstrează formele pentru soțul ei, așa se pot păstra și mușchii pentru o singură fată.
O fată pocăită se uită la caracterul din spatele mușchilor, iar o vestimentație care nu o pune pe genunchi nu cred că o va impresiona.
Și noi ca fete greșim. Uneori ne îmbrăcăm provocator. Alteori ne ducem înspre stilul masculin. Asta vrea diavolul. Să anuleze idee de gen. Masculinitatea e așa de frumoasă.
Băiete, fii bărbat! Nu în felul lumii, în felul lui Dumnezeu.
Îmbracă-te adecvat. Onorează-l pe Dumnezeu prin îmbrăcămintea ta. Îmbracă-te cu gust, dar nu exagera. Simplu și clasic. Elegant și rafinat, mereu gata să îți murdărești hainele ca să ajuți pe cineva.
Și nu uita de interior.
Îmbracă-te înțelept!
P.S. Nu zic că toții băieții din biserici se încadrează în cuvintele de mai sus, dar spre asta ne îndreptăm.
https://inimadeprintesa.com/2019/05/03/frate-tu-ai-grija-cum-te-mbraci/





Interesant articol! Felicitari
Trebuie sa stim sa facem diferenta dintre barbat si femeie. Nu stiu ce femei se uita la barbati pensati si epliati. La un barbat ii sta urat sa fie epilat pe picioare si maini, pe cand la o femeie ii sta frumos sa fie epilata pe picioare si maini. Cat de frumos ii sta la femeie sa fie epilata pe picioare si maini, atat de urat ii sta la barbat sa fie epilat pe picioare si maini. Si asta pentru ca trupul femeii trebuie sa placa barbatului pentru ca Dumnezeu a facut-o pe femeie pentru dragoste ca barbatul sa ii iubeasca trupul, iar pe barbat nu l-a facut Dumnezeu pentru a ii fi iubit trupul ci dupa chipul Sau pentru a fi stapan pe pamant. „Apoi Dumnezeu a zis: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant.” Genesa 1:26)”. „Barbatul este chipul si slava (frumusetea) lui Dumnezeu, pe cand femeia este slava (frumusetea) barbatului. (1Corinteni 11:7)” „Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbatii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine isi iubeste nevasta se iubeste pe sine insusi. (Efeseni 5:28)”
A republicat asta pe Noutati Crestine.