Reclame
ULTIMELE STIRI

Bulgaria ia măsuri pentru un control mai strict asupra cultelor


Parlamentul Bulgariei a adoptat vineri o majorare semnificativă a finanţării publice a cultelor, în încercarea de a limita ascensiunea islamului radical, transmite agenţia France Presse.

Amendamentele adoptate introduc, de asemenea, un regim de înregistrare a lăcaşurilor de cult şi a înalţilor demnitari religioşi străini.

Statul bulgar va acorda o subvenţie anuală de 10 leva (5 euro) pentru fiecare credincios fie al Bisericii Ortodoxe (peste 80% din cei aproape 7 milioane de bulgari), fie al cultului musulman.

La ultimul recensământ din Bulgaria, organizat în urmă cu şapte ani, 4,3 milioane de bulgari s-au declarat creştini, iar 570.000 musulmani. Experţii subliniază totuşi că respectivul recensământ nu reflectă realitatea în mod fidel; proporţia musulmanilor este estimată la 1,3% din populaţia bulgară.

Noua lege va permite o creştere substanţială a finanţării, care până acum era plafonată la 15 milioane de leva (7,5 milioane de euro) pentru fiecare dintre cele două culte în cauză (creştin ortodox şi musulman).

Măsura vizează reducerea finanţării din străinătate, în special pentru cultul musulman, dinspre Turcia şi Arabia Saudită. Totuşi, donaţiile anonime, a căror interzicere a fost propusă de partidele naţionaliste bulgare, vor fi permise.

Autorităţile de la Sofia sunt îngrijorate de ascensiunea islamului radical în Bulgaria, mai ales în interiorul comunităţii rome.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/12/21/bulgaria-ia-masuri-pentru-un-control-mai-strict-asupra-cultelor–232386

Reclame

Sustine Proiect CT 2019. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Banner filme

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (22113 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: