Reclame
ULTIMELE STIRI

Ca Unul Care avea putere


După ce Isus a predicat Predica de pe Munte, ascultătorii Lui Îl venerau. Scriptura spune: ”După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7:28-29). Cuvântul în limba greacă pentru putere din acest verset înseamnă ”cu o putere stăpânitoare, ca unul care are control asupra situației.” Ascultătorii lui Isus spuneau în esență: ”Omul acesta vorbește ca și când știe despre ce vorbește.”

Observați, versetul nu spune că Hristos a vorbit ”cu autoritate”, ci mai degrabă ”ca unul care avea putere.” Este un lucru acela de a vorbi cu ceea ce noi credem că ar fi  autoritate – cu tonul ridicat și zgomotos – dar altul acela de a vorbi cu autoritate spirituală.

Autoritatea pe care Isus a avut-o le-a zdruncinat întregul sistem religios oamenilor acelora. Liderii evrei au continuat să vină la El întrebându-L: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?” (Matei 21:23). Dar Isus știa că nu trebuie să răspundă la întrebările diavolului.

Dacă vreodată Biserica lui Isus Hristos a avut nevoie de puterea și autoritatea Sa, acesta este timpul potrivit. Diavolul și-a adus proprii hristoși falși în casa lui Dumnezeu – predicatori slabi și nelegiuiți care vorbesc ca și îngeri de lumină și transformă bisericile în locuri de confort unde să te simți bine, locuri unde păcatul nu este menționat niciodată și conștiințele oamenilor sunt amorțite. Ca urmare, biserica este plină de oameni răniți, stinși care nu știu cum să facă față invaziei lui Satana în viețile lor.

Când ucenicii erau neputincioși împotriva dușmanului, Isus le-a spus că puterea asupra lui Satan venise numai prin rugăciune și post. De ce este așa? Cred că lucrurile stau astfel pentru că Domnul dorește să lucreze la omul nostru interior. El vrea ca inimile noastre să fie complet armonizate cu El.

Preaiubiților, neprihănirea înseamnă a crede că ceea ce Dumnezeu spune este adevărat și apoi să-ți predai viața Lui. Este atât de simplu. În timp ce înveți să crești în omul dinăuntru și să ai încredere în Cuvântul Lui în fiecare încercare, ți se va da toată autoritatea spirituală de care ai nevoie.

https://alfaomega.tv/devotional/9377-devotional-ca-unul-care-avea-putere

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21082 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: