ANUNTURI

Un selfie mai scump decât viața

Olesia Suspitsina a ieşit să facă o drumeţie în parcul naţional Duden din Antalya, imediat după ridicarea restricțiilor din Turcia.

La un moment-dat, tânăra de 31 de ani a trecut dincolo de o bară de protecţie pentru a se urca pe o stâncă, cu intenția de a-și face un selfie spectaculos cu o cascadă pe fundal. În timp ce făcea poza, tânăra a alunecat pe iarbă şi a căzut într-o prăpastie adâncă de 35 de metri, unde s-a stins din viață, scrie Mediafax.

Olesia Suspitsina a fost ani de zile ghid turistic. „Voi admira mereu frumuseţea naturii din Turcia. Acesta este paradisul meu”, scria tânăra într-una dintre ultimele postări pe Instagram.

Selfie este moda secolului nostru, de fapt este narcisismul postmodernist. Narcis, personajul mitologic, reușește performanța de a muri înecat în timp ce, îndrăgostit de propriul chip, privește nesățios în oglinda apei, unde se stinge pentru totdeauna.

Individualismul, este narcisismul dus la extremă, numit de Dumnezeu în luca 12 nebunie! Acesta s-a facut stâpân pe proprietăți divine: sufletul meu, bogățiile mele, hambarele mele, anii mei, profitul meu, cerealele mele. Omul dinaintea pandemiei a fost găsit scăldându-se în propriile interese, capabil de a exploata și ucide cu o sete diabolică semenii, în interesul propriului confort.

Pe vremea tinereții, aveam nevoie de un fotograf, noi aveam unul în toată comuna, domnul Moldoveanu. Astăzi nu mai avem nevoie de ajutor, avem cameră față verso la telefon, singuri ne facem poză, singuri o edităm, singuri o promovăm, chiar dacă în jurul nostru avem semeni.

Suntem parcă îndrăgostiți de noi. De statisticile noastre, de performanțele noastre, de sinele nostru, în timp ce în proximitatea noastră se sting semeni de lipsuri. Singuri ne lăudăm, ne admirăm, ne shareuim, ne promovăm, uitând că fiecare gest sau mișcare le facem prin grația divină, sub atenta supraveghere a lui Dumnezeu.

Mare grijă la selfie! Atenție la individualism! Precauție la egoism! Viața este mai scumpă decât un selfie! Iar veșnicia ta merită mai mult decât imortalizarea unei clipe, oricâți pixeli ai folosi.

Un selfie mai scump decât viața

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: