Reclame
ULTIMELE STIRI

Tony Berbece: Identifică și luptă cu dușmanii copiilor tăi


În ultima vreme am consiliat mulți adolescenți. Majoritatea mi-au vorbit despre două mari probleme. Mânie/Rebeliune și Minte perversă/pofte sexuale necontrolate. De unde vin acestea? Ce le alimentează?

Știm că ne naștem cu înclinații rele care trebuie stopate încă de când suntem mici prin educație, disciplină și credință. Însă pe lângă faptul că acestea trei în mare parte nu mai există în formarea copiilor pe deasupra sunt și intoxicați zilnic cu mizerii.

Când eram copil nu știam că există psiholog, în școala mea, nu auzisem de așa ceva. Dacă exista acel post și atunci, sigur era cel mai relaxant post posibil din școală. Astăzi sunt trimiși în fiecare pauză zeci de copii la psiholog. De ce? Pentru că aproape tot ce privesc și aproape toate jocurile lor conțin violență din cea mai sadică, jocuri cu crime oribile, au virtual la îndemână pistoale, săbii, cuțite, grenade și toate armele posibile. Ei nu prea disociază viața virtuală de cea reală.

Când eram adolescent am primit de la prieteni trei pagini cu imagini murdare. Le-am luat sub presiunea anturajului, dar când am rămas singur le-am dat foc. Acum câțiva ani erau reviste, acum sunt mii de GB de filme spurcate care circula liberi și acces nelimitat al copiilor la calculatoare sau tablete/telefoane.

Trebuie să-i protejăm, să le limităm cât de mult accesul la internet și să îi supraveghem la ce se uită și ce caută pe internet ,dar din cauza societății nu-i vom putea proteja chiar de toate, vor fi expuși fără știrea noastră și ei la pornografie prin anturajul în care sunt și copii scăpați de sub control. Însă în acele situații lumina din ei va birui întunericul, puritatea pe care am dezvoltat-o în ei se va împotrivi spurcăciunii, credeți-mă, chiar funcționează.

Avetizându-i despre pericolele pornografiei asupra minții și trupurilor lor, arătându-ne dezgustul vehement față de această ciumă morală le vom da un exemplu de puritate pe care ne rugăm să-l urmeze.

Doamne ajută!

https://www.facebook.com/tony.profides

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (20396 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: