Reclame
ULTIMELE STIRI

Vizita vicepreședintelui SUA, Mike Pence, la Ierusalim


După ce Casa Albă a recunoscut în decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului, președintele Trump l-a trimis pe vicepreședintele Pence în Orientul Mijlociu cu misiunea de a susține Israelul și de a asigura statele aliate arabe că SUA are o viziune despre pace. În ochii multora, Pence le-a îndeplinit pe amândouă cu încredere și har.
Înainte ca AirForce 2 să ajungă în Orientul Mijlociu, vicepreședintele a discutat cu David Brody de la CBN despre motivul vizitei sale.
„E suficient dacă lumea știe un singur lucru, că sub conducerea președintelui Donald Trump, America stă alături de Israel. Acesta e mesajul pe care dorim să-l transmitem. În urmă cu 70 de ani, printr-un miracol al istoriei, națiunea Israel a revenit la viață în țara sa străveche și americanii vor sărbători zi de zi această reușită. Vom fi acolo la aniversare, pentru a sărbători împreună.”
A și celebrat, primind elogii din partea premierului Benjamin Netanyahu. „E pentru prima dată când stăm aici amândoi și putem spune aceleași trei cuvinte: „Ierusalim, capitala Israelului”.
Pence a devenit primul vicepreședinte al SUA din istorie care a primit invitația să vorbească în fața Knessetului. Și-a păstrat calmul când manifestanții israelieni arabi au protestat față de schimbarea de politică a SUA față de Ierusalim.
„Mă simt umil să pot sta în fața acestei democrații vibrante.”
El și-a împărtășit inima, împreună cu reverența sa față de scripturile care vorbesc despre Israel și a reafirmat clar noua politică a Statelor Unite.
„Ierusalim e capitala Israelului. Așadar, președintele Trump a dat indicații Departamentului de Stat să înceapă numaidecât pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA din Tel Aviv la Ierusalim.”
Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a numit pe vicepreședinte „mensch”, un compliment în idiș, care înseamnă „om integru”.
Vizita emoționantă la Yad Vashem, memorialul Holocaustului din Israel, și rugăciunile sale de la Zidul Plângerii au pecetluit vizita sa într-un mod în care puțini au făcut-o în istoria diplomației americane.
„Motivul e că această administrație se ține de cuvânt și va muta ambasada. De ani buni, președinți, vicepreședinți și secretari de stat au tot spus de formă că Ierusalimul ar fi capitala Israelului, ceva ce n-au pus însă niciodată în practică. Această administrație spune că va pune în practică ce a spus. Această vizită poate fi cea mai semnificativă din câte au fost, din partea unui vicepreședinte din istoria recentă a SUA.”
Pence a mai promis că vor apărea schimbări și la acordul nuclear semnat de SUA cu Iranul, ceea ce ar pune Washingtonul în conflict cu aliații europeni, care au mari afaceri cu Iranul. „Le transmitem aliaților noștri europeni că a sosit vremea să apară niște schimbări în acordul nuclear iranian, care să asigure că acele clauze de caducitate, prin care Iranul va putea dezvolta arme nucleare când termenul expiră, vor fi complet eliminate și că sancțiunile vor fi disponibile pentru mulți ani de acum înainte, pentru a împiedica Iranusă obțină arme nucleare. Noi suntem hotărâți să conlucrăm cu aliații noștri din întreaga lume pentru a obține acest lucru.”
Pe lângă boicoturi și blesteme, liderii palestinieni au adoptat o manieră ostilă împotriva Washingtonului, pe scena internațională.
SUA și Israelul sunt, în mare parte, de aceeași părere în privința orașului pe care împăratul David l-a făcut capitala sa în urmă cu mai bine de 3.000 de ani.
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 214 – 3 februarie 2017, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (19076 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: