Oare ne-a părăsit Dumnezeu?

Această întrebare se află pe buzele celor mai mulți dintre noi. Când haosul, agitația și revoltele se accentuează, când se pierde orice control, vinovatul principal devine, în mod paradoxal, Dumnezeu. Omul refuză adesea să își recunoască vina sau să fie responsabil pentru propriile alegeri; în schimb, caută mereu un țap ispășitor.
Încă de la începuturi, ființa umană a dat vina pe celălalt. „Ce ai făcut?” a fost întrebarea pe care Dumnezeu i-a adresat-o omului în Eden, iar răspunsul acestuia a fost unul indirect: „Celălalt este de vină, niciodată eu!” Ne complăcem în iluzia că ne facem întotdeauna datoria, că suntem corecți, buni și la locul nostru, considerând că sursa răului este mereu în exterior.
Recent, o persoană care se declară credincioasă mi-a spus: „Nu prea ne mai ajută Isus, nu mai intervine… Nu Îi pasă de noi, ne-a lăsat!” I-am explicat că El nu ne-a părăsit și nu ne abandonează niciodată. Ceea ce trăim este doar consecința directă a propriilor noastre alegeri. Noi am ales această cale, iar acum trebuie să plătim nota de plată. Din păcate, ceea ce vedem astăzi este doar începutul; factura finală va fi mult mai mare.
Acest sentiment de abandon a fost trăit de mulți de-a lungul istoriei. Atunci când te afli într-o situație fără ieșire, sub o presiune uriașă sau în plină criză, ai senzația că toate ușile sunt închise, că ai fost uitat într-o cameră întunecată și că nimănui nu-i mai pasă de tine. Uneori însă, ne ducem de bunăvoie în acea cameră întunecată: închidem ferestrele și ușile, ne prăbușim la pământ din proprie inițiativă, iar apoi strigăm disperați că suntem abandonați și uitați de toți.
Nu cred că Dumnezeu și-a uitat vreodată creația. El nu abandonează – nu stă în caracterul Lui să facă acest lucru, iar istoria o dovedește din plin. El I-a prezentat omului planul Său, oferindu-i toate pârghiile și informațiile necesare pentru a trăi în armonie, în liniște sufletească și în deplină înțelegere cu semenii săi. Cu toate acestea, omul alege, de cele mai multe ori, propria cale, considerând-o mai bună decât cea propusă de Creator.



