Îl obosesc când îi spunem obsesiv că nu e nevoie să ne schimbe, că El ne iubește așa cum suntem, că ne plac păcatele noastre și că ce rost are să ne ajute să fim altceva când noi am vrea să ne lase exact cum suntem, dar am vrea totuși să fim creștini și cu loc de cinste-n Rai.
Îl obosim când încercăm să-l convingem că de fapt nu noi am grești când am băgat divorț, că de fapt ea s-a făcut urâtă, Îl obosim când ne justificăm hoția spunând că șeful are prea mult, deci nu simte că i-am băgat mâna în buzunar.
Îl obosim când drăcuim și apoi facem semnul crucii, Îl obosim când ne justificăm poftel spurcate spunând că ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, Îl obosim când îi nedreptățim pe cei din jur și apoi spunem: “Doamne ajută!”
Îl obosim când ne scuzăm ura, spunând că de fapt respectivul ne urăște mai mult și că el a început.
Îl obosim când El ne spune că L-a trimis pe Fiul Său ca să ne ierte păcatele, iar noi îl întrebăm mirați: “Care păcate?”
Îl obosim când ne rugăm pentru alții, să îi ajute Dumnezeu să se sfințească, dar pe noi ne înfioară cea mai mică schimbare în bine, o considerăm știrbire a personalității noastre impecabile.
Îl obosim când refuzăm mereu și mereu să facem bine spunând că nu mai putem schimba nimic, că efortul nostru nu contează, că de fapt suntem chemați să stăm într-o stare de repauz și odihnă în așteptarea venirii Domnului. Dar vă spun fără muncă nu meriți odihna Lui, Raiul nu e destinația leneșilor.
Îl obosim când cântăm că El e un Viteaz și că noi suntem oștirea Lui timp în care tremurăm de frică în fața dușmanului, care nici cu moartea nu ne amenință măcar, ci că ne dă în judecată.
Și în cele din urmă Îl obosim când spunem că el este iubire și punct!
https://www.facebook.com/100001143847506/posts/1804636469584464/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
