Reclame
ULTIMELE STIRI

Devotional – Tot ce conteaza este prezenta lui Dumnezeu


Vechiul Testament este plin de multe relatări despre binecuvântările care au venit peste cei care erau însoțiți de prezența lui Dumnezeu. Aceste povestiri sunt menite să ne încurajeze și să ne îndemne să căutăm prezența lui Dumnezeu în viețile noastre.

Prezența lui Dumnezeu a fost atât de evidentă în viața lui Avraam, încât chiar și păgânii din jurul lui au recunoscut diferența dintre viața lor și a lui: ”În vremea aceea, Abimelec … a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.” (Geneza 21:22)  Acest rege păgân spunea: ”Avraam, este ceva diferit la tine. Dumnezeu te călăuzește și te binecuvântează oriunde mergi!”

Dumnezeu i-a promis lui Iosua că niciun dușman nu putea să stea împotriva lui când prezența lui Dumnezeu era cu el: ”Nimeni nu va putea să stea împotriva ta cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.” (Iosua 1:5-6) Când Duhul lui Dumnezeu este prezent cu noi, putem fi puternici și curajoși – pentru că niciun dușman nu ne poate face rău.

Dumnezeu i-a spus lui Ghedeon: ”Domnul este cu tine, viteazule! … „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel.” (Judecători 6:12, 14) Dumnezeu spunea: ”Ghedeon, există o putere în tine care este atât de mare încât poate salva Israelul întreg. Și acea putere este prezența Mea.” Chiar dacă Ghedeon nu avea curaj, Dumnezeu dorea să-i dovedească că orice om poate face lucruri mărețe atunci când prezența Domnului este cu el.

Dumnezeu l-a avertizat pe Ieremia că întreaga națiune se va întoarce împotriva lui și va respinge profețiile sale. Cu toate acestea, Dumnezeu a promis: ”ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc.” (Ieremia 15:20) Dumnezeu spune: ”Nu contează dacă întreaga țară se va întoarce împotriva ta, Ieremia. Tot ce contează este faptul că prezența Mea este cu tine. Fii încrezător în lucrul acesta!”

Căutați-L cu toată inima dorindu-I prezența în viața de zi cu zi. Apoi veți experimenta slava incredibilă a lui Dumnezeu.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/devotional/9015-devotional-tot-ce-conteaza-este-prezenta-lui-dumnezeu#ixzz5KMZ758nL
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: Primul Informat

Despre ADMIN (20023 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: