Reclame
ULTIMELE STIRI

Beneficiile pocaintei

Banner filme


Îl cunoaștem pe Daniel ca pe un tânăr talentat, care i-a slujit cu loialitate lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și i-a interpretat visele. Dar cele mai mari realizări ale lui au venit ca urmare a faptului că el era un om neprihănit al rugăciunii.

Daniel a trăit o viață atât de devotată și sfântă, încât nu v-ați fi așteptat să-l găsiți pocăindu-se înaintea Domnului. Dar inima lui era foarte sensibilă la păcat și se identifica cu păcatele oribile ale poporului Israel. Observă folosirea pronumelui plural „noi” pe care noi găsim în rugăciunea sa.

„Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.” (Daniel 9: 5-6)

„Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu;” (Daniel 9:20) Daniel spunea, în esență, „Doamne, tratează cu mine în timp ce tratezi cu poporul Tău. Dacă este o nelegiuire în inima mea, scoate-o afară și arată-mi-o!”

Există cu adevărat beneficii pentru pocăință? Da! Un beneficiu cu adevărat minunat este darul unei viziuni mai clare despre Isus Hristos. După ce s-a pocăit, Daniel, a avut o viziune: „Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.” (Daniel 10: 5) Daniel a fost singurul care L-a văzut pe Omul care era de fapt Isus în toată slava Lui!

Înțelegeți, Daniel nu se ruga pentru această viziune; el doar se pocăia, mărturisindu-şi păcatele și plângând pentru ele. Isus a luat El Însuşi decizia de a veni la Daniel prin această revelație – Domnul a inițiat-o! Vedeți, când ne smerim înaintea Domnului și ne punem lucrurile în rânduială faţă de El și faţă de alții, nu trebuie să căutăm o revelație. Isus ni Se va revela! Poate că nu va fi printr-o viziune, dar vom ști că El este prezent.

SURSA: http://alfaomega.tv/

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (19411 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: