EDITORIALE

Observator TV – Pastorul Mihai Micula şi soţia sunt părinţi pentru 25 de copii orfani sau veniţi din familii dezorganizate

OBSERVATOR TV: Vrem civilizaţie, vrem o ţară frumoasă şi curată. Iar noi suntem primii care putem face ceva în acest sens. Unii o fac deja, fără să îi dea un nume sau să se gândească mult la asta. O fac pentru că aşa simt. Este şi cazul familiei Micula. Sunt doi părinţi cu. 28 de copii. E drept, doar trei sunt naturali. Dar îi iubesc pe toţi în egală măsură şi nu fac diferenţe. Povestea celor doi soţi este impresionantă. După ce ani la rândul au vizitat orfelinate şi au încercat să ajute copii fără părinţi, într-o zi s-au gândit că pot face mai mult. şi au reuşit.

28 de copii și doi adulţi se simt împreună, de patru ani, o familie. O familie mare, în care respectul şi iubirea sunt la ele acasă. Şi în care fiecare zi este motiv de bucurie.

O experienţă personală a Danei a fost motivul care i-a făcut să se apropie de micuţii instituţionalizaţi. Orfană de tată de la 11 ani, a simţit mereu nevoia să ofere dragoste. Mihai, pastor, a simţit şi el că aceasta este calea pe care trebuie să meargă. Spune însă că nu din convingeri religioase face tot ceea ce face, ci din dragoste pentru copii şi dorinţa de a avea o familie cât mai mare. Şi chiar dacă pare deja aglomerată, casa familiei Micula mai aşteaptă 3 membri. Sunt fraţi de sânge ai copiilor care locuiesc deja aici şi care le vor fi, în curând, alături.

Video CLICK AICI

--

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2017/11/22/observator-tv-pastorul-mihai-micula-si-sotia-sunt-parinti-pentru-25-de-copii-orfani-sau-veniti-din-familii-dezorganizate/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura