ANUNTURI

Tony Berbece: 🙏Familia Picoș și blestemul folosit de homosexuali sau de susținătorii acestora

Familia Picoș și blestemul folosit de homosexuali sau de susținătorii acestora

E acum “proaspăt” cazul familiei Picoș în care Ioana, o activistă acerbă pentru familie, a născut gemeni, iar tabăra LGBT i-a urat ca ai lor copii să devină gay și neascultători de părinți. Și asocierea aceasta dintre gay și neascultare pe care ei au făcut-o nu cred că este întâmplătoare.

Mulți care discută contradictoriu cu tabăra aceasta (apropo, sunt doar o minoritate, mult mai puțini decât par a fi) primesc următoarea “urare”: Să dea Dumnezeu și copiii voștri să fie așa!”

În primul rând dragilor, nu Dumnezeu “dă așa” sau face așa pe om. El l-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a declarat această pereche ca fiind bună. Orice deformare a acestei unități clar că nu e văzută bună de Dumnezeu și vine din negarea Lui Dumnezeu și a voii Sale. El nu a dat variante pentru familie, ci o singură variantă (aici nu mă refer și la familiile care din nefericire ajung monoparentale, dar care au pornit după voia lui Dumnezeu ca uniunea dintre un bărbat și o femeie).

Apoi, de ce să folosești ca “blestem” propria ta identitate, de ce să îi blestemi pe alții să devină ceea ce tu ești? Dacă ei ar fi fost bine oare mai doreau altora ca pedeapsă “binele lor”?

--

Oricum, ciudat comportament. Nedemn de o ființă umană. Orice rău ți-ar fi făcut un om, când în familia lui se naște un copil nu sari cu blesteme peste acel copilaș.

Mesajul meu pentru familia Picoș este să aibă încredere în Dumnezeu, El le va binecuvânta și proteja copilașii lor. Atât timp cât punem lumina lui Dumnezeu în ei întunericul lumii nu-i va birui. Și să stea liniștiți cei din LGBT, din familiile creștinilor nu vor vedea nici un adept, nici unghie de adept al mișcării lor de rebeliune față de Dumnezeu și de legile lăsate de El.

Multă binecuvântare familie dragă și frumoasă!

--

Doamne ajută!

https://www.facebook.com/tony.profides/posts/1484591774922270

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura