Ligia Seman: Rugaciunea de dimineață ( din meditațiile inimii mele)
Rugaciunea de dimineață ( din meditațiile inimii mele)
In timpul linistit de rugaciune dimineata ne mutam pentru intreaga zi centrul de referință de la noi insine la Dumnezeu. Singura cale de a scapa de noi insine este a cauta sa facem din voia lui Dumnezeu centrul gândirii si al planurilor noastre.
Rugaciunea de dimineata inseamna inspiratie adanca din Dumnezeu, refacere a puterilor fizice si spirituale, o reîmprospătare prin care ne gasim adevăratul echilibru.
O, Dumnezeul nostru, te rugam sa ne ajuti in fiecare dimineata sa ne stabilim un timp de rugaciune inainte de a întâmpina orice provocare a lumii in care traim! Multumim pentru ceea ce inseamna creștinismul : o tovărășie secretă. Oriunde am fi si orice drum am străbate – Tu ne- ai promis ca vom călători cu Tine braț la braț, chiar daca pentru celalalt braț – se lupta dezamăgirea, incertitudinea sau durerea. Umple, te rugam inima noastra cu o dragoste atat de puternica astfel incat orice am primi sau orice am pierde – Tu care domnești si traiesti prin noi – sa înaintezi cucerind lumea din jur, fiind o lumina imposibil de stins in întuneric!
„Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept.”
Psalmul 5:3
” Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineaţă, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici.”
Isaia 50:4
„Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.”
Psalmul 27:10
„Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine și îţi voi da odihnă.” Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.”
Exodul 33:14-15
„Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteţi, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”
Ioan 14:16-18


