Anunțuri
ULTIMELE STIRI

E greu să urci pe munte, dar e singura cale – Alexandru Fintoiu

Urcușul pe munte provoacă uneori dureri, mai ales pentru cei neantrenați. E o încercare. Dumnezeu ne zice să strângem în fiecare zi ca să avem atunci când apar nori negri sau ceață.
Când urci e mai greu ca atunci când cobori, deși unii susțin altfel. Te lupți pas cu pas și cauți să găsești un motiv pentru care să mai faci încă unul în plus. Avem de luptat cu firea, cu lumea, cu problemele dar nu uităm că la sfârșit ne așteaptă vârful, Dumnezeu.
E greu când urci prin soare. Ți se pare că vezi totul în jur, că știi la ce să te aștepți, că învingi orice circumstanță. De prea mult bine, să nu pierdem din vedere cerul. Când e nor și ceață e altceva. Urci poate cu grijă că nu știi ce te așteaptă după următorul bolovan. Pare că nu ai nicio perspectivă.
Când se vede la doar câțiva metri însă, te poți lăsa în mâna lui Dumnezeu. Când vezi departe și ești obosit, te poți poticni și poți crede că tu nu mai ajungi niciodată să faci atâta drum. Pare mult prea greu. Când e vizibilitatea redusă, nu vezi ținta și parcă te aștepți ca vârful să apară oricând, ceea ce te motivează să mai încerci.
Știi că e acolo. Dumnezeu nu pleacă nicăieri. E cu tine. Te ridică atunci când nu mai poți. Îți oferă un sprijin. Nu prea ai de ce să îți faci griji atât timp cât mergi pe calea marcată de El. Te rătăcești atunci când crezi că drumul pe care îl alegi tu e mai bun. Hristos a spus că El e Calea.
Să nu uităm, Isus a urcat muntele înaintea noastră, să ne fie mai ușor și să știm că totul e gata pregătit pe vârf. Hotărârea de a-L urma e dificilă, traseul greu, lupta mare. “În cer pe flori nu poți fi dus”, vorba cântării. Dar dacă te hotorăști să urci, perspectiva de pe vârf va fi magnifică.
Echipează-te, roagă-L să te ajute și nu te lăsa. Dincolo, te așteaptă El.

http://www.ciresarii.ro/index.php/e-greu-sa-urci-pe-munte-dar-e-singura-cale-alexandru-fintoiu/

Anunțuri
Banner http://speranta.ro/
Despre ADMIN (15822 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: