Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Drumul Crucii 2017 – Daniel Cociuba

Cum am reacţiona dacă L-am vedea pe Iisus Hristos purtându-şi crucea chiar pe străzile noastre? Am fi oare atunci dispuşi să ne oprim câteva clipe, să medităm la esenţa Sărbătorilor Pascale? Cum ar fi posibil să aducem în realitate această istorie, pe care cu toţii o cunoaştem, dar care în ultima vreme este tot mai diluată?
Interviu Daniel Cociuba, co-organizator, Drumul Crucii
Artistul ceramist Daniel Les, Asociatia Drumul Crucii în colaborare cu Asociația Bărbaților Creștini și Asociația Servus – Baia Mare, vă invită în Săptămâna Mare la un marș ce comemorează drumul spre Golgota si crucificarea Mântuitorului nostru.

Acest marș va avea loc in 5 orașe din Romania. Denumit sugestiv Drumul Crucii – Cu moartea pe moarte călcând, evenimentul a ajuns în acest an la ediţia a treisprezecea. Marşul este o reprezentare dramatică a Drumului Crucii parcurs de Domnul Iisus Hristos înainte de moartea Lui.
Dramatizarea este realizată de un grup de credincioşi din mai multe confesiuni religioase, ca o încercare de a demonstra că în creştinism nu sunt graniţe. Personajele istorice: Iisus Hristos, soldaţii romani, Pilat din Pont, Baraba, Maria – mama lui Iisus, mironosiţele şi alte personaje, vor purta costume de epocă.
La invitaţia unor asociații si biserici din ţară, anul acesta Drumul Crucii se va desfășura după cum urmează:
Luni – 10 aprilie – ZALAU – ora 17:00 – Casa Municipală de Cultură
Marti – 11 aprilie – ORADEA – ora 17:00 – în fața magazinului Crișul
Miercuri – 12 apr – TIMIȘOARA – ora 17:00 – P-ța Operei – pietonală P-ța Unirii
Joi – 13 apr – LUGOJ – ora 16:00 – Casa de Cultură
Vineri – 14 apr – BRAȘOV – ora 14:00 – Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu
http://www.drumulcrucii.ro/

Anunțuri
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: Pe urmele Lui

Despre ADMIN (16624 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: