Andreea Lupas: Tati e sus în Cer

Am plâns. Am plâns în noaptea aceasta pentru că timp de două ore, copiii au plâns deodată. Nu am reușit să îi liniștesc. Nu de data aceasta. Îmi lipsești. Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi dacă ai sta aici, pe canapea lângă mine… să îl ții pe unul dintre ei în brațe… sau pe mine.
Copiii dorm acum și pot să îți scriu. Hai să îți povestesc despre ei, despre unul din ei – despre fiul nostru. Îți seamănă atât de mult! Te văd în chipul lui și în felul său de a fi. Te am prin el în fiecare zi. E un viteaz și el la rândul său. Precum “tati”, e calm și tandru și, desigur, aventuros. Dacă îl scap din ochi se cațără în trei clipe în cel mai înalt punct din casă… pe dulap, pe chiuvetă, pe masă. Nici nu știu cum reușește.
I-am spus și lui că ai murit. I-am explicat calm și simplu că tati a murit și e acum în Cer. Desigur, la un an și jumătate era mult prea mic să înțeleagă… totuși i-am explicat. Timp de două săptămâni te-a căutat prin casă. Apoi a încetat.
Zilele acestea i-am spus că seamănă cu tine. A fugit la geam, s-a uitat spre cer și mi-a zis “Tati su”, adică “Tati e sus în cer”. L-am aprobat și l-am îmbrățișat. Apoi cu o față tristă mi-a spus “Jo tati”, adică “Să vină jos tati!”. Ce simplu e în mintea lui! Nu-i așa? Să știi că încă te așteaptă…
Copiii noști cresc cu gândul la tine și cu ochii la cer. E trist, dar s-ar putea să iasă ceva frumos de aici. Mă gândesc la Mateo, la fiul nostru, și la faptul că acum e bărbatul casei. Ce povară mare pentru așa umeri micuți! Totuși, nu greutățile mici formează umeri puternici. Va deveni un om tare! Va fi un neînfricat, sunt sigură!
Citeste mai mult: http://belovedone.strikingly.com/blog/tati-e-sus-in-cer
Cine este Andreea Lupas?
Am 28 de ani și am bucuria să fiu mama a trei copilași minunați. Am avut onoarea de a fi soția lui Vlad timp de 7 ani. Soțul meu a murit în octombrie 2016 din cauza unui accident de parașutism.
Povestea noastră – a lui Vlad și Andreea e frumoasă. Ne cunoșteam de când eram copii. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt pe vremea când aveam 15 ani. Am fost colegi de bancă și iubiți. Cu mici întreruperi am fost prieteni timp de 6 ani, apoi la 21 de ani ne-am căsătorit. Ne-am bucurat de viață împreună. Am avut o căsnicie cu de toate – ca noi toți. Am avut pasiuni comune… și am iubit (poate puțin prea mult) adrenalina. M-a cerut în căsătorie în timp ce escaladam o stâncă în Cheile Turenilor. Mi-a făcut cadou o motocicletă în primul an de căsătorie. Tot în primul nostru an în calitate de soț și soție ne-am apucat de parașutim. Cu ultimii bani de la nuntă am cumpărat prima noastră parașută. Astfel, iarna o petreceam pe snowboard, vara ne străduiam să adunăm bani pentru a “face salturi”. Așa l-am anunțat că sunt însărcinată cu prima noastră fiică: “Iubi, ne trebuie o parașută mai mică, asta nu e bună pentru viitorul nostru copilaș”. După ce s-a născut Zara(fiica noastră cea mare), eu am sărit mai puțin și el mai mult. S-a bucurat că a ajuns instructor… și eu m-am bucurat pentru el. Am avut o căsnicie scurtă, frumoasă și intensă, concentrată – cât pentru o viață întreagă. Îmi pare rău că s-a sfârșit!
Cine este Vlad Lupas?
Tânărul Vlad Lupaş, a fost unul dintre patronii lanţului de restaurante Salad Box. Acesta era director comercial la Salad Box de aproape 4 ani. Vlad făcea paraşutism din 2010, avea circa 400 de salturi la activ şi era unul dintre cei mai buni paraşutişti de la Clubul Sportiv SkyDive Transilvania.
Directorul general al clubului, Doru Baciu, a declarat, că este vorba de un ”incident ce a dus la un accident”: ”I s-a deschis accidental paraşuta de rezervă şi l-a scos din avion”. Slujba de înmormântare a lui Vlad Lupaș a fost organizată la Biserica Baptistă nr. 3 Cluj-Napoca
Citeste si:
Andreea Lupas: Iubitule, ai murit…
Video: Vlad Lupaș un tanar crestin director la Salad Box a decedat după ce s-a prăbușit cu parașuta!
A republicat asta pe SMART DAY.