ANUNTURI

Dragnea vrea să protejeze familia naturală, dar deschide și calea parteneriatelor civile

141145După o serie de amânări, polemici aprinse și luări de poziție, luna trecută, Comisia juridică din Senat a adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Prin urmare, modificarea legii fundamentale trebuie să fie făcută printr-un referendum național.

Liviu Dragnea a vorbit și despre acest subiect extrem de delicat, deschizând calea și către eventualitatea aprobării și a unui parteneriat civil.

„Este o discuție extrem de serioasă. Pe de o parte Coaliția pentru Familie care a strâns trei milioane de semnături, un număr uriaș de semnături, în care se vorbește foarte clar despre noțiunea de căsătorie între un bărbat și o femeie, dar există pe de altă parte și o solicitare din partea românilor care sunt în cadrul unor minorități sexuale sau care au și o altă abordare care vorbesc de necesitatea de a exista noțiunea de parteneriat civil care să nu afecteze noțiunea de familie, de căsătorie între un bărbat și o femeie. E o problemă serioasă care trebuie dezbătută foarte serios. Este o problemă despre profunzimea societății românești și pe de o parte trebuie să susținem ideea de căsătorie între un bărbat și o femeie, dar pe de altă parte nu trebuie să fim foarte radicali.

Citeste mai mult http://www.activenews.ro

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura